Conferință de Crăciun, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-de-craciun-la-ateneul-roman/

Luni, 8 decembrie (ora 18.30), la Ateneul Român, are loc A Doua Conferinţă de Crăciun, ,,From Here to Eternity” (De aici spre eternitate), prezentată de Profesorul Joseph Silk, Membru al Royal Society.

Un articol de Liliana Matei|3 decembrie 2014

Ca și anul trecut, evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al A.S. Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României. Conferința de Crăciun 2014 este organizată de Institutul de Fizică Atomică, Filarmonica „George Enescu”, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Clubul Rotary București-Curtea Veche, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii, a British Council și a Ministerului Educației Naționale.

Inițiate de marele fizician Michael Faraday în anul 1825, Conferințele de Crăciun s-au desfășurat neîntrerupt până în ziua de astăzi la Royal Institution, Londra, cu excepția a doar câțiva ani în timpul celui de al doilea Război Mondial. Anul trecut, România a devenit prima țară în afara Marii Britanii care organizează acest mare eveniment anual, desfășurat totdeauna la începutul lunii celor două mari sărbători care încheie fiecare an: Ziua Națională a României și Crăciunul.

Profesorul Silk, unul dintre cei mai importanți cosmologi și astrofizicieni contemporani, profesor la Institut d’Astrophysique de Paris, Université Pierre et Marie Curie, Homewood Professor of Physics and Astronomy, Johns Hopkins University, Emeritus Fellow of New College, Oxford. Activitatea sa de cercetare este dedicată în cea mai mare parte Cosmologiei și Astrofizicii Particulelor, domeniile sale predilecte fiind CMB – Radiația Cosmică de Fond („relicva” Big Bang-ului), formarea galaxiilor și Dark Matter – materia întunecată.

A publicat peste 700 de lucrări științifice dar și o serie de cărți dedicate unor largi audiențe și devenite imediat best-seller-uri: „The Big Bang”, „On the Shores of the Unknown: A Short History of the Universe”, „Cosmic Enigmas” și „The Infinite Cosmos”. În anul 2011 a primit Premiul Balzan pentru cercetările sale asupra Universului timpuriu. Este Fellow al American Physical Society și al Academiei Americane de Arte și Științe, Membru de Onoare al Societății Franceze de Fizică.

Joseph Silk este considerat ca fiind cel care a determinat transformarea cosmologiei într-o știință de înaltă precizie. Lui i se datorează de asemenea progrese importante ale primelor studii care au încercat să lămurească înțelegerea Materiei Întunecate, făcând posibile experimente de mare anvergură cu noi tipuri de telescoape.

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Pret bilete categoria I – 25 de lei, categoria a II-a – 20 de lei.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări, accesați site-ul www.fge.org.ro

13
/09
/15

A X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 30 octombrie și 16 noiembrie 2015, la București, Arad, Cluj și Iași. Abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până pe 28 septembrie.

12
/09
/15

Au mai rămas doar două zile până la deschiderea noului an școlar. Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară, ajuns în acest an la ediția cu numărul 13, se va desfășura în perioada 16 – 27 septembrie și va fi găzduit în premieră de Parcul Cișmigiu – intrarea din Bulevardul Regina Elisabeta, în vecinătatea Colegiului Național Gheorghe Lazăr.

12
/09
/15

Filmul BOX, în regia lui Florin Șerban este selectat în competitiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Toronto și în programul BFI London Film Festival, în cadrul selecției Films in Love. Prima proiecție publică a filmului la Toronto va avea loc în data de 13 septembrie, iar la BFI London Film Festival, pe 16 octombrie.

11
/09
/15

Prezent la deschiderea celei de-a XVIII-a ediții a Galei Tânărului Actor - HOP, președintele UNITER, Ion Caramitru, director al TNB, a declarat că, alături de conducătorii celorlalte uniuni de creație din România, respinge proiectul deputatului PSD Mihai Sturzu, prin care se cere abrogarea legii timbrului cultural, proiect aflat în dezbaterea Comisiei de cultură din Senat.

11
/09
/15

]ntr-o zi de 11 septembrie (1875) se năştea poetul Ștefan Octavian Iosif, membru fondator, alături de Emil Gârleanu și Dimitrie Anghel, al Societății Scriitorilor Români. Din nefericire, Stefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru.

11
/09
/15

Filmul Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean, aduce pe ecranele din România, începând din 18 septembrie, o distribuție formată din actori talentați, pe care publicațiile internaționale i-au remarcat deja la Festivalul de la Cannes. Teodor Corban și Iulian Postelnicu au rolurile centrale în film, alături de Oxana Moravec, iar performanțele lor sunt unul dintre punctele forte ale peliculei. Din 18 septembrie, Un etaj mai jos poate fi văzut în cinematografele din România

11
/09
/15

În această noapte (11-12 septembrie), Chris Simion Theatre & More și 360 Revolution îi invită pe iubitorii teatrului la un sfârșit de săptămână special, cu 12 ore de teatru independent, 7 spectacole din rândul celor mai bune producții ale stagiunii actuale. Evenimentul va începe poetic, cu teatru-dans, prin „Nesomn”, și se va încheia cu o comedie spumoasă, „Paravan. Două telefoane”.