Conferințele FITS 2019: Fanfara Tunicilor Roșii din Yorkshire – impresionant de britanică, elegantă, stacojie
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferintele-fits-2019-fanfara-tunicilor-rosii-din-yorkshire-impresionant-de-britanica-eleganta-stacojie/

La o oră destul de matinală (10:00 a.m.) pentru nopţile albe sau cel puţin târzii ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, la conferinţa FITS moderată de Octavian Saiu la Librăria Habitus au descins doi domni cu o prezenţă impresionantă (şi călcătură apăsată în pură tradiţie britanică), uniforme roşu aprins (mai precis roşu colonial) bogat ornamentate: David Stephenson şi David Barlow, toboşari ai Yorkshire Volunteers Band.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 iunie 2019

Așa cum sunt descriși în prezentarea paradei pe care au susținut-o zilele acestea la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, „Yorkshire Volunteers Band a fost înființată în 1860 ca orchestră a regimentului 7 din Corpul de voluntari călare din Yorkshire. (…) Trupa păstrează vechile tradiții ale Corpului de voluntari din Yorkshire, cu note adăugate de eleganță și elemente specifice fiecărui evenimente, de la concerte tradiționale, la parade, festivaluri și spectacole de mari dimensiuni. Uniformele lor includ jachetele stacojii tradiționale ale orchestrelor din Forțele armate britanice.”

Uniforma purtată cu enorm respect față de detalii și aspect este cea tradițională a infanteriei britanice, similară cu uniformele de la paradele regale. În superbele lor costume de paradă („în valoare de aproximativ 4.500 de lire fiecare, după cum au punctat muzicienii), cei doi gentlemani toboșari au povestit despre experiența de a menține vie tradiția muzicii militare britanice –  chiar și pe vreme caniculară, când membrii trupei păstrează totuși toate accesoriile deloc ușoare și foarte călduroase ale costumației lor. Mânușile albe, pantofi lustruiți-oglindă, ținuta impecabilă și, desigur, celebrele tunici de culoare roșu colonial.

Mulți dintre membrii trupei sunt foști militari, iar trupa are un repertoriu vast, interpretând și numere solo și cover-uri după piese celebre, dar pièce de résistance sunt întotdeauna paradele cu muzică militară. „Ne place să credem că uniforma noastră e cea mai frumoasă, are acel ceva tipic tradițional britanic. Aseară când am cântat pe pietonala din Sibiu, unul dintre organizatori ne-a întrebat dacă nu am putea totuși zâmbi puțin. Evident că nu!a spus pe un ton deopotrivă serios și jucăuș unul dintre toboșari. „Trebuie să fim serioși, e parte din tradiția noastră.

Trecerea de la lumea în care tobele și această muzică erau doar o parte din lupta pe front, la o lume în care această muzică a devenit și o formă de divertisment, pentru militari dar și pentru publicul larg, este un proces cu care muzicienii au trebuit să se obișnuiască din mers. Legat de receptarea acestor parade în Marea Britanie în comparație cu alte țări, și de prestația în fața unui public de festival precum cel de la Sibiu, cei doi domni grizonați și evident extrem de mândri de trupa lor au spus: „ne face o enormă plăcere să întâlnim oameni de pretutindeni. Muzica noastră e foarte tradițională, și niciodată nu știm cum va reacționa publicul, însă în general oamenii intră în ritmul nostru, chiar dacă nu înțeleg complet tradiția din care provine el și uniformele noastre, iar asta e fantastic, asta transcende diferențele culturale și etnice.”

Care e principala dificultate? „O mare provocare e faptul că, conform tipicului, e obligatoriu să fim foarte rigizi când cântăm. Postura și costumația deloc ușoară și care necesită o pregătire minuțioasă fac asta și mai dificil, în plus trebuie să mai și respiri și să mărșăluiești în timp ce cânți, totuși… E absolut esențial să fim ca scoși din cutie. Înainte de paradă, cel puțin o oră ne verificăm unii altora ținuta, să fim absolut perfecți.” Disciplină, respect, rigoare, cumva e o contradicție în termeni cu faptul că acești domni sunt deopotrivă și muzicieni, după cum au recunoscut. Înainte de toate sunt însă foarte britanici, în cel mai elegant sens, iar asta rezolvă contradicția.

Întrebați despre întâmplări care le-au bulversat rigoarea paradelor, muzicienii au amintit un eveniment „catastrofal (în sens britanic, desigur…) ce a avut loc la o comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial în Franța, unde au fost invitați să cânte. „Am venit cu o altă companie de transport decât de obicei, am pierdut feribotul și abia am ajuns la eveniment. Ne-am schimbat pe drum, pe autostradă, am căzut la propriu din autocar și am mers direct la paradă, reușind la limită să respectăm  ceea ce e mândria noastră, să fim punctuali.”

www.yorksband.com/

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2019) se desfășoară între 14-23 iunie. Mai multe informații despre programul evenimentelor puteți găsi aici: www.sibfest.ro

 

 

 

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.