Conferințele MNAR de marți îl prezintă pe Victor Brauner
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferintele-mnar-de-marti-il-prezinta-pe-victor-brauner/

Muzeul Naţional de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marţi, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferinţa „Victor Brauner, pictopoet şi iluminator”, susţinută de Mihaela Petrov, critic şi istoric de artă. Conferinţa face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2017

Reprezentant al avangardei istorice românești, Victor Brauner este și unul dintre actorii principali ai mișcării suprarealiste și al prefacerilor survenite în arta secolului XX. Alături de Brâncuși, Ionescu, Cioran, Enescu, Eliade, numele lui Victor Brauner se numără printre cele ale personalităților de seamă recunoscute pe plan internațional.

Urmărind etapele creației brauneriene, conferința susținută de Dr. Mihaela Petrov propune trecerea în revistă a parcursului urmat de Victor Brauner de la debutul, în anul 1923, în cadrul avangardei românești, pînă la întoarcerea artistului din exil la Paris, în anul 1945. Doi ani mai tîrziu, în 1947, în cadrul expoziției internaționale Suprarealismul în 1947 la Galeria Maeght din Paris, Victor Brauner este recunoscut și sărbătorit ca unul dintre reprezentanții de seamă ai mișcării suprarealiste. Prezentarea, însoțită de proiecția a 50 de imagini, pune accentul pe relația dintre opera plastică și cuvîntul scris.

Mihaela Petrov. Istoric și critic de artă, Mihaela Petrov trăiește și activează la Aachen și la Paris. Experința acumulată de-a lungul anilor la Muzeul Ludwig din Aachen – Ludwig Forum für Internationale Kunst – și colaborarea cu Samy Kinge, expert în opera lui Victor Brauner, au contribuit la specializarea în arta modernă și contemporană și, începînd cu anul 2003, în opera brauneriană.

Conferința are loc în sala de conferințe a Muzeului National de Artă, Intrarea A2.

Intrarea este liberă.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.