Conflictul dintre Rusia și Ucraina, la Festivalul Cinepolitica
https://www.ziarulmetropolis.ro/conflictul-dintre-rusia-si-ucraina-la-festivalul-cinepolitica/

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 şi 30 aprilie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, cu o selecţie de filme puternice, dezbateri şi evenimente speciale. Cea de-a patra ediţie a festivalului va pune în discuţie un subiect fierbinte, conflictul dintre Rusia şi Ucraina, într-un program special.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2015

Festivalul Cinepolitica / Pe 27 aprilie, cu susținerea Ambasadei Ucrainei în România, organizația non-guvernamentală Pământeni va lansa campania de strângere de fonduri pentru victimele conflictului din estul țării, numită „Pământeni pentru Ucraina”.

Cu acest prilej, va fi proiectat documentarul Nasha Nadyia/ Nadia noastră, realizat de o echipă coordonată de Volodymyr Tykhiy despre Nadejda Savcenko, femeia pilot deținută din iunie 2014 într-o închisoare din Rusia, în baza acuzației de complicitate la uciderea a doi jurnalişti ruşi în estul Ucrainei.

Nasha Nadia

Nasha Nadia

Deși s-a dovedit că a fost capturată de forțele pro-ruse cu cel puțin 30 de minute înainte ca cei doi să fie uciși, Nadia Savcenko nu a fost eliberată nici până astăzi.

Ea a devenit un simbol al conflictului între Ucraina și Rusia şi a fost aleasă în Parlamentul ucrainean în timp ce era în detenţie. În decembrie, a intrat în greva foamei în semn de protest.

În cadrul aceluiași program, pe 27 aprilie, vor fi proiectate 9 scurtmetraje documentare din seria Babylon’13 – Cinema of Civil Protest, începută în timpul protestelor din Kiev de un grup de cineaști care și-a propus să surprindă permanent situația din zonele de conflict.

Printre acestea, Road to Donetsk Airport, Brother,  Shchastya/ Happiness, Interrogation, Enemy. Cele aproape 100 de scurtmetraje din proiect înregistrează, totodată, coagularea unei societăți civile în Ucraina, potrivit fondatorului Babylon 13, Volodymyr Tykhyi.

Proiecțiile vor fi urmate de dezbateri la care va participa ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer, alături de politologi și jurnaliști.

Foto: Festivalul Cinepolitica – cinepolitica.ro

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.