CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a-XIV-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/conil-fest-festivalul-integrarii-editia-a-xiv-a/

Palatul Naţional al copiilor este în sarbătoare! În 28 -29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediţie CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2017

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

  Asociația CONIL își doresc să sprijine integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și promovarea adevăratelor talente.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

18
/06
/21

Porumbel gulerat, fazan, coțofană, pitulice sfârâitoare, ciocănitoare, bufniță, stăncuță, pițigoi. Sunt câteva dintre cele 36 de specii monitorizate de Societatea Ornitologică Română în crângul verde din fața Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC).

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

17
/06
/21

După ce anul trecut a fost la înălțime, pe acoperișul Teatrului Național din București, în 2021 tânărul HOP călătorește aproape 350 km, până în inima Transilvaniei. Își pune cortul la Alba Iulia, lângă cetate. Vine aici cu așteptări, cu entuziasmul și curajul exploratorului.

17
/06
/21

Luni, 21 iunie 2021, începând cu ora 19:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se va desfășura poate cel mai lung spectacol de teatru din istorie: ZIUA HEKTOMERON. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie este solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită și Ziua Soarelui.

17
/06
/21

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul One World Romania, documentarul „Certitudinea probabilităţilor” (2021), primul film realizat de Raluca Durbacă, încearcă să deconstruiască discursul oficial al regimului socialist din anul 1968 aşa cum fusese el reflectat prin materialele audiovizuale ale studioului de cinema documentar „Alexandru Sahia”.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

16
/06
/21

Învățământul superior artistic din România a făcut un pas esențial pe 12 iunie 2021: constituirea, la Iași, în prezența Ministrului Educației, a Consorțiului Universitar Arte.