CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a-XIV-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/conil-fest-festivalul-integrarii-editia-a-xiv-a/

Palatul Naţional al copiilor este în sarbătoare! În 28 -29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediţie CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2017

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

  Asociația CONIL își doresc să sprijine integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și promovarea adevăratelor talente.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

08
/10
/14

Opera fotografică a lui Dragoș Cristescu nu este exclusiv artistică, ea incluzând aproape toate domeniile tehnicii și însumând o experiență verificată de-a lungul și de-a latul formelor de expresie ale comunicării vizuale. Însă abordarea artistică a siluetei umane, și în special a nudului feminin în cele mai clasice accepțiuni ale frumuseții, este cea care distinge lucrările lui Cristescu, atât în ansamblul activității sale, cât și în cel al producției masei de fotografi contemporani.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

07
/10
/14

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

07
/10
/14

Aşteptarea a luat sfârşit. Iubitorii de teatru pot vedea, în sfârşit, „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, noul spectacol pus în scenă de Andrei Şerban la Teatrul Bulandra. Premiera va avea loc joi, 9 octombrie şi vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00. Un spectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani.

07
/10
/14

Ochii săi mari, albaştri şi prezenţa agreabilă, debordând de feminitate în lumina reflectoarelor, sunt de neuitat. S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, şi aţi văzut-o în numeroase roluri, alături de mari artişti ai scenei româneşti.

07
/10
/14

În perioada 29 septembrie - 5 octombrie s-a desfăşurat în Bucureşti a Patra Ediţie a Festivalului „Bucharest Fringe” - Maratonul Teatrului Independent. În acest an, publicul a urmarit 17 producţii independente, în 9 spaţii din Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost adjudecat de “Cockoşi” de Mike Bartlett, regia Horia Suru, o producţie a Teatrului ACT, Asociaţia Entheos şi GrayPlay.

06
/10
/14

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educație cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie și noiembrie în șase orașe din țară: Ploiești(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș (4-6 noiembrie), Târgu Mureș (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) și Roman (25-27 noiembrie).

06
/10
/14

Unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film, Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelență al celei de-a VI-a ediții a „Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”. Evenimentul va fi marcat prin proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie, ora 18:30 la Cinema Victoria în prezența maestrului Rebengiuc.