CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a-XIV-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/conil-fest-festivalul-integrarii-editia-a-xiv-a/

Palatul Naţional al copiilor este în sarbătoare! În 28 -29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediţie CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2017

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

  Asociația CONIL își doresc să sprijine integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și promovarea adevăratelor talente.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

07
/01
/13

Programul principalelor instituţii de teatru din Bucureşti în perioada 7 – 13 ianuarie 2013: Teatrul Naţional Bucureşti: Sala Mică: miercuri, 9 ianuarie, ora 20:00 – “Încă-i bine!” de Rodica Popescu Bitănescu, regia Rodica Popescu Bitănescu; joi, 10 ianuarie, ora 20:00 – “Două loturi” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija; vineri, 11 ianuarie, ora 20:00 – […]

07
/01
/13

Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al filmului “The Master”, a fost premiat de criticii americani la cea de-a 47-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, în cadrul căreia cineastul român s-a impus la categoria “cea mai bună imagine”.     Cea de-a 47-a gală organizată de National Society of […]

04
/01
/13

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde prietenii, colaboratorii şi toţi cei interesaţi pot să îşi ia rămas bun de la cunoscutul regizor începând cu ora 12.00.   Cătălina Grama (Jojo), Ioan Cărmăzan, Mihai Mălaimare, Sebastian Papaiani, Geo Saizescu şi Petre Roman s-au […]

04
/01
/13

Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor – RADEF Româniafilm precizează că vineri noaptea, între orele 22.00 – 05.00, la cinematografele Sergiu Nicolaescu din Târgu Jiu şi Patria din Bucureşti vor rula, gratuit, pentru toţi cei care l-au iubit pe marele Sergiu Nicolaescu, filmele ‘Dacii’, ‘Revanşa’, ‘Ultimul cartuş’ şi ‘Nemuritorii’.    RADEF Româniafilm transmite “sincere […]

04
/01
/13

Poetul Mihai Eminescu va fi declarat cetăţean de onoare al judeţului Botoşani, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu.  Titlul post-mortem va fi acordat în baza unei hotărâri pe care Consiliul Judeţean urmează să o adopte într-o şedinţă extraordinară care va fi convocată săptămâna viitoare, pentru a marca astfel împlinirea a 163 de […]

02
/01
/13

“Despre oameni şi melci” este filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori în 2012, potrivit estimărilor realizate de Asociaţia Film România; pelicula semnată de Tudor Giurgiu a avut anul acesta 64.000 de spectatori şi încasări de 6.981.473 de lei.   Acţiunea filmului “Despre oameni şi melci” se petrece în 1992, în Câmpulung-Muscel, la fabrica de […]

02
/01
/13

Academia Americană a prelungit cu o zi data până la care pot fi trimise voturile pentru nominalizările la Oscar, din cauza problemelor tehnice legate de sistemul de votare online.   “Prin faptul că am extins perioada de votare avem ocazia să facem tranziţia la votarea online cât mai uşor posibil”, se arată în comunicatul oficial […]

02
/01
/13

Ştirile negative primesc mai mult spaţiu editorial decât cele pozitive, iar continuarea acestor tendinţe nu va face nimic altceva decât să ducă lumea spre o direcţie sumbră, negativă, a avertizat Papa Benedict al XVI-lea în timpul tradiţionalei slujbe de Anul Nou.   Suveranul de la Vatican, în vârstă de 85 de ani, se află la […]

02
/01
/13

Motorul de căutare Google a revenit în această imagine cu logo-ul care marchează trecerea în noul an şi care este o reluare a celui de pe 31 decembrie, numai că, de această dată, încăperea arată ca la finalul unei petreceri.   Dacă în Google doodle-ul din prag de An Nou personaje principale erau aniversaţii anului […]

28
/12
/12

Potrivit topului realizat de bbc.co.uk, anul 2012 a fost unul marcat de câteva controverse majore în lumea artelor şi a culturii. Unele dintre ele au avut însă un impact destul de mic în afara ţărilor în care s-au produs, dar altele au căpătat o veritabilă notorietate mondială. Un astfel de eveniment a fost arestarea, procesul şi […]

28
/12
/12

Richard Wagner, Edith Piaf, Albert Camus, Gustave Eiffel, Federico Fellini şi Mick Jagger figurează pe lista marilor personalităţi ce vor fi onorate prin diverse evenimente speciale în 2013, anul în care vor fi aniversate sau comemorate naşterile, respectiv decesele lor.   27 ianuarie – a 30-a comemorare a morţii actorului francez de comedie Louis de […]

26
/12
/12

Trupa Vunk deschide anul 2013 cu un concert în “sufrageria” True Club din Capitală, pe 18 ianuarie. Liderul trupei, Cornel Ilie, le promite fanilor un concert “pe măsura începutului de an 2013” unde vor putea fi ascultate hiturile cu care Vunk a devenit una dintre cele mai apreciate trupe de rock româneşti. Biletele pentru concetul […]