Constantin Abăluţă va dialoga despre cel mai nou roman al său cu Daniel Cristea-Enache la Cărturești Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-abaluta-va-dialoga-despre-cel-mai-nou-roman-al-sau-cu-daniel-cristea-enache-la-carturesti-verona/

Vineri, 28 iunie, la ora 18.30, la Librăria Cărtureşti Verona (Ceainărie), Constantin Abăluţă va dialoga cu criticul literar Daniel Cristea-Enache pornind de la cel mai nou volum al său, „Tot atât de liber“.

Un articol de Andrada Văsii|27 iunie 2013

Vineri, 28 iunie, la ora 18.30, la Librăria Cărtureşti Verona (Ceainărie) din Bucureşti, Constantin Abăluţă va dialoga cu criticul literar Daniel Cristea-Enache pornind de la cel mai nou volum al său, „Tot atât de liber’“, apărut de curând la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală.

În continuarea dialogului, actriţa Silvia Codreanu va citi câteva poeme din volum, iar poetul şi muzicianul Wladimir Pesantez va susţine un recital de chitară clasică.

Libertatea despre care e vorba în acest volum este o libertate pe cale să-şi piardă obiectul; conştiinţa unui sfârşit iminent, pe de-o parte, şi sentimentul unei zădărnicii cosmice, pe de altă parte, reprezintă stările de spirit dominante. Constantin Abăluţă scrie aici capitole dintr-o Baladă a morţii în care tragismul este anume atenuat de umilinţă, dar în care gesturile mărunte ameninţă să devină patetice pentru că oricare dintre ele poate fi ultimul.

Mircea Martin,
critic literar

„Tot atât de liber“ este un volum de texte lirico-epice. Prima parte sub formă de jurnal. A doua parte, mimând obiectivarea, foloseşte persoana a treia. În fapt, toate sunt ipostaze ale unei alerte biologice şi spirituale. Nişte fişe clinice ale unei sensibilităţi violentate de o societate tot mai abuzivă. Şi, desigur, închipuiri şi prevestiri ale unui suflu de dincolo. Un umanism blând învăluie versurile şi contraponderea cinică le punctează uneori.

„Tot atât de liber“ e o carte simplă şi emoţionantă a unui poet care a ţinut, încă de la începuturi, să fie autentic şi a rămas astfel până astăzi, când e îndreptăţit să arunce asupra operei sale o privire încrezătoare.

Mircea Martin,
critic literar

O carte a stărilor de spirit

Scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu vorbeşte despre volumul lui Constantin Abăluță ca despre o frescă a înregistrărilor: „În cartea lui Constantin Abăluţă, bila neagră, atrabila, este îmbrăcată în hainele strâmte ale notaţiei riguroase. Ce notează vocea aceasta a melancolicului? Ce înregistrează ea? Mişcările unei lumi care devine pe zi ce trece mai mică, mai lipsită de importanţă şi mai îndepărtată.“

Foto credit: Cartea Românească

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.