Constantin Brâncuşi va avea muzeu omagial la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-brancusi-va-avea-muzeu-omagial-la-craiova/

7 milioane de euro va costa Muzeul omagial Constantin Brâncuşi, pe care Consiliul Judeţean Dolj îl va ridica în curtea Muzeului de Artă din Craiova, sub forma unui Centru Internaţional.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat într-o conferinţă de presă că proiectul „Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv” va primi o finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, informează Mediafax.

„O investiţie fără precedent în ţară, apare într-un moment în care, aşa cum vedeam chiar şi în mass-media, în nicio localitate din România, inclusiv Bucureşti, nu s-a realizat nimic important pentru românul cel mai cunoscut în lume. Am convingerea că acest loc se va transforma într-unul de pelerinaj, pentru că şase opere ale lui Constantin Brâncuşi, lucrări aflate în proprietatea CJ Dolj şi păstrate la Muzeul de Artă, vor putea fi acum mult mai bine puse în lumină”, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Constantin Brâncuşi şi politicul din România

Pe de altă parte, Senatul a respins o propunere legislativă privind înfiinţarea unui Muzeu Naţional de Artă „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu, care ar fi urmat să constantinfuncţioneze în subordinea Muzeului Naţional de Artă al României, în administrarea Consiliului Judeţean Gorj şi să primească finanţare din bugetul Ministerului Culturii şi din venituri extrabugetare.

Printre obiectivele acestui muzeu se numără promovarea operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, identificarea şi inventarierea tuturor lucrărilor artistului aflate pe teritoriul României şi protejarea şi conservarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, din care fac parte Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii, se arată în proiectul de lege, care a fost iniţiat de parlamentari ai mai multor partide.

Senatul a fost prima cameră sesizată în privinţa acestui proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind cea decizională.

Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj – 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Foto: Constantin Brâncuşi – wikipeda

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.