Constantin Chiriac a primit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-a-primit-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-judetului-sibiu/

Comisia pentru cultură, învăţământ, sport, culte şi tineret a Consiliului Judeţean Sibiu, a hotărât să îi acorde domnului Prof. Univ. Dr. Constantin Chiriac titlul de Cetăţean de Onoare, pentru contribuţia deosebită la promovarea prestigiului Judeţului şi pentru bogata activitate culturală, artistică, educaţională şi cinematografică.

Un articol de Petre Ivan|11 iunie 2018

Laudatio a fost citit de către prof. univ.dr. Constantin Oprean, care a pus accent pe contribuția lui Constantin Chiriac, FITS și TNRS la dezvoltarea Sibiului.

„Mulțumesc Consiliului Județean pentru că a considerat utilă implicarea mea în viața județului Sibiu și pentru dorința de a-mi acorda acest înalt titlu de Cetățean de Onoare al acestei minunate părți ale României. Este un moment emoționant. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au înțeles că a dărui este, de fapt, principala dimensiune pe care viața unui om o poate avea, în condițiile în care reușim să înțelegem că viața este cel mai important dar pe care îl avem și pentru care noi, personal, nu am făcut nimic. Sper, din toată inima, ca tot ceea ce fac, tot ce lucrez cu toți partenerii, colaboratorii și studenții mei, să însemne, pe mai departe, o mare dimensiune a acestui verb: a dărui”, a declarat Constantin Chiriac.

Constantin Chiriac este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și Leeds Metropolitan University UK (2008-13), în 2011 a primit Ordinul Coroanei oferit de Majestatea Sa Regele Albert al II-lea de Belgia, în 2005 a primit Premiul National Geographic pentru importanța rolului de Președinte FITS.

Este actor de teatru și film, având la activ mai bine de 70 de roluri, a susținut recitaluri în toată lumea și este o personalitate marcantă a culturii românești, mai ales în relația cu reprezentanți ai fenomenelor culturale din toată lumea.

Ceremonia de decernare a titlului a avut loc vineri, 8 iunie, de la ora 13:00, la Consiliul Județean.

Foto: Constantin Chiriac – facebook

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.