Constantin Chiriac, în dialog cu părintele Constantin Necula, despre puterea credinței
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-dialog-cu-parintele-constantin-necula-despre-puterea-credintei/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Departamentul de Artă Teatrală, în parteneriat cu Librăria Habitus, organizează a doua conferinţă din cadrul programului evenimentelor speciale FITS din timpul anului.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

Vineri, 16 decembrie, de la ora 18, la Librăria Habitus, pr. Constantin Necula și Constantin Chiriac vor fi în dialog, într-o conferință specială cu tema „Puterea credinței”.

Personalitățile invitate sunt de rang internațional, modele pentru ceea ce înseamnă membrii unei comunități, iar părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai implicați și mai hăruiți oameni pe care Sibiul îi are în această clipă. Pe lângă un fin și înzestrat purtător de cuvant al Domnului este un mare scriitor, un mare patriot, un om cu o responsabilitate civică extraordinară, cu o implicare în toate problemele societății românești și ale umanității, un om căruia îi pasă, un om care aduce mângâiere, alinare, cuvântul bun și frumosul în sufletele oamenilor de pretutindeni. – Constantin Chiriac.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de facebook a TNRS, pentru ca puterea credinței să ajungă și la cei care nu pot fi prezenți.

„Vă invităm la un dialog despre ceea ce înseamnă credința sub toate aspectele. Credința care ne dă șansa de a înfrunta toate greutățile, de a duce mai departe misiunea noastră de oameni pe Pământ și nevoia de frumos, de mântuire, de liniște, de împlinire”, a mai spus Constantin Chiriac.

Conferința din 16 decembrie este ultimul eveniment special organizat în 2016 de FITS, dar în cele 25 de săptămâni rămase până la următoarea ediție a festivalului (9 – 18 iunie 2017) vor fi susținute și alte evenimente.

Foto: Constantin Chiriac, Constantin Necula – facebook

 

09
/02
/14

TVR 2 îl sărbătoreşte pe Victor Rebengiuc, luni, ziua în care actorul împlineşte 81 de ani, difuzând, de la ora 19.10, spectacolul "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei.

09
/02
/14

După aproape şase decenii de la intrarea în repertoriu a actualei montări a operei Rigoletto de Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti prezintă în 20 februarie o nouă producţie a acestui titlu - un concept regizoral nou şi o scenografie provocatoare- , în viziunea marelui regizor de origine australiană Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris.

09
/02
/14

Astăzi, de la ora 14.10, în cadrul emisiunii Duminica filmului românesc, TVR 2 a programat Cuibul salamandrelor, în regia lui Mircea Drăgan. O coproducție româno-italiană din anul 1978 în care vă veți putea reîntâlni cu o serie de mari actori: Gheorghe Dinica, Stuart Whitman, Radu Beligan, Florin Piersic, Jean Constantin și Mircea Diaconu.

08
/02
/14

Actorul Român Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului. Alături de Beligan, în acest top se regăsesc numeroase celebrităţi de la Hollywood, conform Business Insider.

08
/02
/14

Teatrul Masca vă invită duminică, 9 februarie, ora 19.00 la ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului Una Historia de Tango, o călătorie în timp printre cele mai importante etape ale tangoului ce anul acesta împlinește patru ani de la premieră.

08
/02
/14

Protagoniștii și echipa de producție a filmului independent „Ultimul Zburator”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

08
/02
/14

La cererea publicului, Teatrul Naţional din Sibiu programează o nouă reprezentaţie - Imi place cum mirosi - în programul lunii februarie. Astfel, cea mai scurtă lună din an aduce pe scena de la Sibiu un număr record de 2400 de minute de teatru, împărţite în nu mai puţin de 28 de reprezentaţii, prezentate în 3 spaţii de joc diferite.

08
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 8 februarie (1931) s-a născut James Dean, “copilul rebel al Hollywood-ului", cel care avea să devină un simbol al Americii, după doar 3 roluri principale? James Dean, considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați de la Hollywood în anii '50, a murit la vârsta de 24 de ani, într-un accident de mașină, la câteva minute după ce fusese amendat pentru exces de viteză.

07
/02
/14

“Aşa ceva nu s-a întâmplat! N-avea cum să se întâmple şi, totuşi, s-a întâmplat! / Dar n-a fost nimic… / Nimic? N-a fost nimic? Spune-mi dacă asta e nimic: în miezul zilei, pe o stradă din oraş, doamna Maske îşi pierde chiloţii!”. Premiera naţională a spectacolului Indispensabilii are loc marţi 11 februarie, de la ora 19:30, la Teatrul Nottara.

07
/02
/14

Românii alocă în medie doar o oră şi jumătate pe lună pentru cultura: mersul la teatru şi cinema, ori vizitare galeriilor de artă, potrivit unui studiu al INS. Pentru citit, în schimb, aceştia alocă 13 minute pe zi , iar timpul dedicat lecturii scade odată cu vârsta.

07
/02
/14

Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti a inaugurat anul trecut sala de spectacole „teatrelli – theatre, music & more”, în centrul Capitalei, în Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7, la câţiva paşi de Piaţa Romană. Ziarul Metropolis vă oferă două invitaţii duble la o întâlnire cu Radu Beligan!

07
/02
/14

Patru viori, două viole şi două violoncele, altfel spus trei instrumente de coarde şi opt muzicieni cu o foarte frumoasă carieră internaţională, rezidenţi la Zürich sau la Bucureşti, şi-au dat întâlnire într-un singur eveniment, recitalul extraordinar Brahms/Enescu.

07
/02
/14

Prezentat în premieră mondială în deschiderea Berlinale 64, The Grand Budapest Hotel va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, miercuri, 12 martie.

07
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de de 7 februarie s-a născut Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți prozatori englezi? La vârsta de 12 ani, viitorul scriitor își vede tatăl închis, timp de trei luni, la închisoarea datornicilor, urmat și de restul familiei, care nu mai avea cu ce să se întrețină.