Constantin Chiriac, în dialog cu părintele Constantin Necula, despre puterea credinței
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-dialog-cu-parintele-constantin-necula-despre-puterea-credintei/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Departamentul de Artă Teatrală, în parteneriat cu Librăria Habitus, organizează a doua conferinţă din cadrul programului evenimentelor speciale FITS din timpul anului.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

Vineri, 16 decembrie, de la ora 18, la Librăria Habitus, pr. Constantin Necula și Constantin Chiriac vor fi în dialog, într-o conferință specială cu tema „Puterea credinței”.

Personalitățile invitate sunt de rang internațional, modele pentru ceea ce înseamnă membrii unei comunități, iar părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai implicați și mai hăruiți oameni pe care Sibiul îi are în această clipă. Pe lângă un fin și înzestrat purtător de cuvant al Domnului este un mare scriitor, un mare patriot, un om cu o responsabilitate civică extraordinară, cu o implicare în toate problemele societății românești și ale umanității, un om căruia îi pasă, un om care aduce mângâiere, alinare, cuvântul bun și frumosul în sufletele oamenilor de pretutindeni. – Constantin Chiriac.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de facebook a TNRS, pentru ca puterea credinței să ajungă și la cei care nu pot fi prezenți.

„Vă invităm la un dialog despre ceea ce înseamnă credința sub toate aspectele. Credința care ne dă șansa de a înfrunta toate greutățile, de a duce mai departe misiunea noastră de oameni pe Pământ și nevoia de frumos, de mântuire, de liniște, de împlinire”, a mai spus Constantin Chiriac.

Conferința din 16 decembrie este ultimul eveniment special organizat în 2016 de FITS, dar în cele 25 de săptămâni rămase până la următoarea ediție a festivalului (9 – 18 iunie 2017) vor fi susținute și alte evenimente.

Foto: Constantin Chiriac, Constantin Necula – facebook

 

07
/01
/14

Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.

06
/01
/14

Lungmetrajul "Inside Llewyn Davis", de Joel şi Ethan Coen, a fost marele câştigător la cea de-a 48-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, obţinând patru trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun film".

06
/01
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 10 ianuarie, ora 19:00, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, în regia lui Radu Alexandru Nica. Piesa este o adaptare filmului „Breaking the Waves”, regizat de danezul Lars von Trier.

06
/01
/14

Lansarea pe marele ecran a primului film în realism magic făcut vreodată în România, “Ultimul Zburator” a fost devansată pentru data de 7 februarie 2014.

06
/01
/14

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.

06
/01
/14

Două loturi, Revizorul, Ivanov, La grande magia, Sex on the bici, Piei, Drace!, Interpretul, O scrisoare pierdută, 7 dintr-o lovitură și Apolodor sunt doar câteva dintre spectacolele care pot fi văzute în această săptămână pe scenele Capitalei. Mai multe detalii în programul teatrelor bucurestene.

05
/01
/14

CRONICĂ DE FILM „Lupul de pe Wall Street“ este extravagant şi, pe alocuri, excesiv. Martin Scorsese oferă un divertisment cinematografic de mare clasă, dar pare indecis între a satiriza cinismul lumii financiare şi a glorifica opulenţa reprezentanţilor acesteia.

05
/01
/14

Fizica marilor concepte, fizicienii marilor idei. De la idee la confirmare experimentala. Aceasta va fi tema primei ediţii din 2014 a emisiunii Cafeneaua de stiinta (cafeneauadestiinta.radiocultura.ro) din 6 ianuarie 2014, transmisă în direct la Radio România Cultural.

04
/01
/14

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă marți, 7 ianuarie, ora 19:00, spectacolul „O femeie singură” după un text de Dario Fo și Franca Rame, un one woman show cu Ioana Craciunescu. Reprezentația va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

04
/01
/14

Opera Nationala Bucuresti sărbătoreşte în 9 ianuarie 60 de ani de la inaugurarea actualului sediu. Șase decenii de când prima scenă lirică a ţării - instituţie înfiinţată încă din anul 1885 și devenită teatru de stat în 1921 - şi-a abandonat statutul de chiriaş şi a primit un sediu al său, în ianuarie 1954.