Constantin Chiriac, în dialog cu părintele Constantin Necula, despre puterea credinței
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-dialog-cu-parintele-constantin-necula-despre-puterea-credintei/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Departamentul de Artă Teatrală, în parteneriat cu Librăria Habitus, organizează a doua conferinţă din cadrul programului evenimentelor speciale FITS din timpul anului.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

Vineri, 16 decembrie, de la ora 18, la Librăria Habitus, pr. Constantin Necula și Constantin Chiriac vor fi în dialog, într-o conferință specială cu tema „Puterea credinței”.

Personalitățile invitate sunt de rang internațional, modele pentru ceea ce înseamnă membrii unei comunități, iar părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai implicați și mai hăruiți oameni pe care Sibiul îi are în această clipă. Pe lângă un fin și înzestrat purtător de cuvant al Domnului este un mare scriitor, un mare patriot, un om cu o responsabilitate civică extraordinară, cu o implicare în toate problemele societății românești și ale umanității, un om căruia îi pasă, un om care aduce mângâiere, alinare, cuvântul bun și frumosul în sufletele oamenilor de pretutindeni. – Constantin Chiriac.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de facebook a TNRS, pentru ca puterea credinței să ajungă și la cei care nu pot fi prezenți.

„Vă invităm la un dialog despre ceea ce înseamnă credința sub toate aspectele. Credința care ne dă șansa de a înfrunta toate greutățile, de a duce mai departe misiunea noastră de oameni pe Pământ și nevoia de frumos, de mântuire, de liniște, de împlinire”, a mai spus Constantin Chiriac.

Conferința din 16 decembrie este ultimul eveniment special organizat în 2016 de FITS, dar în cele 25 de săptămâni rămase până la următoarea ediție a festivalului (9 – 18 iunie 2017) vor fi susținute și alte evenimente.

Foto: Constantin Chiriac, Constantin Necula – facebook

 

02
/01
/14

Mireille Mathieu, una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, celebrul artist britanic Peter Gabriel şi cântăreţul american Marc Anthony vor concerta pentru prima dată în România, în 2014, un an care se anunţă a fi plin de evenimente interesante pe piaţa muzicală.

02
/01
/14

Actriţa Jennifer Lawrence este vedeta care a generat cele mai mari încasări în cinematografe, anul trecut, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat anual în rândul proprietarilor de săli de cinema din SUA despre artistii cu cele mai mari incasari in 2013.

02
/01
/14

Trupa Elliphant, devenită cunoscută în aprilie 2012, odată cu lansarea single-ului „Tekkno Scene” ce a marcat debutul său pe scena suedeză, va concerta în această lună în Capitală. Seria concertelor bucureștene din luna ianuarie va continua cu nume ca Timpuri Noi, Proconsul sau Zdob şi Zdub. Timpuri Noi, una dintre cele mai longevive trupe de rock […]

01
/01
/14

La grande bellezza, The Congress și Upstream Color sunt câteva dintre filmele lui 2013 pe care Cinesseur - pseudonimul unuia dintre cei mai populari și mai apreciați critici de film din mediul online -, le-a inclus în “Creme de la creme”, obișnuita sa cine-retrospectivă din final de an.

01
/01
/14

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.

01
/01
/14

Cocul purtat de Audrey Hepburn în "Breakfast at Tiffany's", "moţul" cântăreţului Elvis Presley şi tunsoarea actriţei Jennifer Aniston în rolul Rachel din serialul TV "Friends" se numără printre cele mai emblematice coafuri din istorie.

31
/12
/13

Piața de arta in 2013 a fost una destul de bună, având în vedere prețurile uriaşe cu care au fost adjudecate lucrări ale unor artişti precum Pablo Picasso şi Francis Bacon, fără a ignora însă valorile unor opere ale lui românului Constantin Brâncuşi.

30
/12
/13

Conform uni studiu făcut de cercetătorii americani de la Universitatea din Notre Dame, Indiana, filmele sentimentale au o influenţă mai mare asupra opiniilor politice ale unei persoane decât ştirile şi campaniile electorale. Conform studiului efectuat asupra unui grup de persoane.

30
/12
/13

Pianistul şi compozitorul polonez Wojciech Kilar, care a fost nominalizat la premiile BAFTA pentru muzica din filmul lui Roman Polanski "Pianistul/ The Pianist", a murit la vârsta de 81 de ani, în oraşul său natal, Katowice, în sudul Poloniei, după o luptă îndelungată cu boala.

30
/12
/13

Scaunele, Un Tango Mas, Blifat, Idolul şi Ion Anapoda, Bârfe, zvonuri şi minciuni şi Mica sirenă sunt doar câteva dintre spectacolele care se joacă în următoarele zile în Capitală. Iată mai jos programul teatrelor bucurestene, 30 decembrie - 5 ianuarie.