Constantin Chiriac, în dialog cu părintele Constantin Necula, despre puterea credinței
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-in-dialog-cu-parintele-constantin-necula-despre-puterea-credintei/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Departamentul de Artă Teatrală, în parteneriat cu Librăria Habitus, organizează a doua conferinţă din cadrul programului evenimentelor speciale FITS din timpul anului.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

Vineri, 16 decembrie, de la ora 18, la Librăria Habitus, pr. Constantin Necula și Constantin Chiriac vor fi în dialog, într-o conferință specială cu tema „Puterea credinței”.

Personalitățile invitate sunt de rang internațional, modele pentru ceea ce înseamnă membrii unei comunități, iar părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai implicați și mai hăruiți oameni pe care Sibiul îi are în această clipă. Pe lângă un fin și înzestrat purtător de cuvant al Domnului este un mare scriitor, un mare patriot, un om cu o responsabilitate civică extraordinară, cu o implicare în toate problemele societății românești și ale umanității, un om căruia îi pasă, un om care aduce mângâiere, alinare, cuvântul bun și frumosul în sufletele oamenilor de pretutindeni. – Constantin Chiriac.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de facebook a TNRS, pentru ca puterea credinței să ajungă și la cei care nu pot fi prezenți.

„Vă invităm la un dialog despre ceea ce înseamnă credința sub toate aspectele. Credința care ne dă șansa de a înfrunta toate greutățile, de a duce mai departe misiunea noastră de oameni pe Pământ și nevoia de frumos, de mântuire, de liniște, de împlinire”, a mai spus Constantin Chiriac.

Conferința din 16 decembrie este ultimul eveniment special organizat în 2016 de FITS, dar în cele 25 de săptămâni rămase până la următoarea ediție a festivalului (9 – 18 iunie 2017) vor fi susținute și alte evenimente.

Foto: Constantin Chiriac, Constantin Necula – facebook

 

22
/04
/22

Premiera producției „Lecția”, în coregrafia lui Arcadie Rusu, va avea loc pe 26 și 27 aprilie în Studioul de Dans Háromszék, în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Noul spectacol transpune amintirile anilor școlari într-un nou limbaj de dans inedit.

20
/04
/22

Creațiile a doi dintre cei mai importanți artiști plastici spanioli ai secolului XX – Picasso și Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla și cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colțuri”) la Art Safari, într-o expoziție curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziții de la curatorul spaniol.

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.