Constantin Codrescu, 85 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-codrescu-85-de-ani/

Supranumit vocea de aur a teatrului radiofonic, actorul, regizorul, scenograful, profesorul şi scriitorul Constantin Codrescu împlineşte, astăzi, 85 de ani! Teatrul Metropolis prezintă pe 27 şi 28 septembrie premiera spectacolului creştin „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam”, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2016

Constantin Codrescu s-a născut la 5 septembrie 1931, la Huși, județul Vaslui. A absolvit Institutul de Teatru din București în 1951, remarcându-se încă de atunci ca unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale.

Ca profesor, a îndrumat generații de studenți la IATC București, la Institutul de teatru din Târgu-Mureș (1976-1989), iar după 1989 la Universităţi particulare de teatru şi film.

Am încercat, uneori cu mai mari împliniri, alteori cu zădărnicii să le transmit elevilor mei faptul că au o meserie care obligă enorm. Să le spun au șansa de a profesa într-o zonă sfântă – poate că sună prețios -, asemenea amvonului într-o biserică, pentru că exact așa este scena – Constantin Codrescu.

Supranumit vocea de aur a teatrului radiofonic, Constantin Codrescu a avut o carieră prolifică în teatru și film, fiind distribuit in peste 50 de filme şi in zeci de spectacole de teatru.

Constantin Codrescu, in filmul La moara cu noroc (1956)

Constantin Codrescu, in filmul La moara cu noroc (1956)

Ca regizor şi scenograf a pus în scenă numeroase piese din dramaturgia națională și universală.

În film a debutat cu rolul din „Nepoții gornistului” (regia Dinu Negreanu, 1953) și a devenit cunoscut publicului odată cu apariţia în filmul n”La Moara cu noroc”, filmul lui Victor Iliu selecționat la Festivalul de la Cannes în 1957.

În 2009 Constantin Codrescu și-a lansat un roman autobiografic, în două volume, intitulat sugestiv ”Pribeag prin viața mea”.

Baza credinței este dragostea, capacitatea de a primi și de a oferi iubire – Constantin Codrescu.

În martie 2013, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Galei Premiilor Gopo, Constantin Codrescu a fost omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate.

Foto: Constantin Codrescu – clvfilm.wordpress.co

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.