Control Club prezintă o instalație a artistei Claudia Brăileanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/control-club-prezinta-o-instalatie-a-artistei-claudia-braileanu/

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic şi aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalaţiei Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiţie, a unei autenticităţi.

Un articol de Liliana Matei|22 octombrie 2019

„Lucrările Claudiei Brăileanu vorbesc despre o estetică mecanică, ce are la bază elemente ce vin din structura matematică, aparent inflexibilă, tehnică, plină de semnificații “rigide”. Linia, ca element primordial al tehnologicului, devine subiect și obiect al construcției oricărei imagini; ea este cea care unește două puncte, două stări”, descrie curatorul Eugen Rădescu lucrarea Claudiei pentru TAG YOUR IDEAS.

TAG YOUR IDEAS este o nouă platformă de comunicare vizuală a orașului, ce completează nevoia de susținere a unui manifest artistic care ne înfrumusețează existența. Zilnic, sute de oameni vin la Control Club pentru promisiunea pe care o respectăm: THE ALTERNATIVE. De aceea, în fiecare lună, un nou artist va reinterpreta peretele-panou din curtea interioară a clubului Control, susținând un discurs început deja de alți artiști despre modul în care poate fi exploatat spațiul public în cadrul orașului, la intersecția dintre public și privat. Melajul eclectic pe care îl creăm cu acest proiect complează un dialog cultural urban pe care l-am început acum 11 ani.

TAG YOUR IDEAS: CLAUDIA BRĂILEANU x CONTROL CLUB

Virtualul este asociat cu fictivul, irealul, dar trimite totodată către posibilități sau alternative care nu pot fi imaginate fără a recurge la cunoștiințele despre lume, la patternuri – privite ca modele funcționale a căror construcție are la bază repetiția.

Claudia Brăileanu (n. 1981) a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București în perioada 2012-2017. În 2016 a obținut o bursă oferită de Academia de Arte din Leipzig. Practica sa artistică recentă include pictură și imagine generată de computer. Evoluând în jurul unui concept extins de pictură, elementele care formează conturul limbajului său vizual sunt linia și patternul (repetiția). În lucrările sale, aceste elemente devin conținut. Prima sa expoziție personală (Deviations. Line, Pink…Black Square) a avut loc în 2017 la Galeria Mobius din București. A participat la expoziții de grup ca Out of the Blue, Galeria Mobius (București, 2017); StartPoint Prize, Victoria Art Center (București, 2017); Zum Zoom Zoum, Gapgap (Leipzig, 2017); Rundgang, HGB Leipzig (2017); Dada, adică nu!, Jecza Gallery (Timișoara, 2016); Bucharest Contemporary/ Reshaping Landscapes, Five Plus Art Gallery (Viena, 2016); Tendencies in Contemporary Romanian Painting, Ambasada României în Berlin (2015), The Second International Student Drawing Biennial (Sofia, 2014). Trăiește și lucrează în București.

Eugen Rădescu este manager cultural, curator și teoretician, cu studii în științe politice (specializat în relativism moral și etică politică). A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories”, al expozițiilor “How Innocent Is That?”, “Common Nostalgia” la Pavilion, Hidden Shadows/Roma stories” Mobius Gallery București. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale și președinte al board-ului organizațional BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele “Franchise” și “Unsolicited Proposal Program”. A ținut numeroase prelegeri și conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Paris Photo, Paris, Gulbenkian Centre, Lisabona. Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

TAG YOUR IDEAS Claudia Brăileanu

28 octombrie – 20 noiembrie 2019
Curator: Eugen Rădescu

Vernisaj: 28 octombrie 2019, ora 20:00
Control Club
str. Constantin Mille 4 Intrarea liberă

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.