Control Club prezintă o instalație a artistei Claudia Brăileanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/control-club-prezinta-o-instalatie-a-artistei-claudia-braileanu/

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic şi aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalaţiei Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiţie, a unei autenticităţi.

Un articol de Liliana Matei|22 octombrie 2019

„Lucrările Claudiei Brăileanu vorbesc despre o estetică mecanică, ce are la bază elemente ce vin din structura matematică, aparent inflexibilă, tehnică, plină de semnificații „rigide”. Linia, ca element primordial al tehnologicului, devine subiect și obiect al construcției oricărei imagini; ea este cea care unește două puncte, două stări”, descrie curatorul Eugen Rădescu lucrarea Claudiei pentru TAG YOUR IDEAS.

TAG YOUR IDEAS este o nouă platformă de comunicare vizuală a orașului, ce completează nevoia de susținere a unui manifest artistic care ne înfrumusețează existența. Zilnic, sute de oameni vin la Control Club pentru promisiunea pe care o respectăm: THE ALTERNATIVE. De aceea, în fiecare lună, un nou artist va reinterpreta peretele-panou din curtea interioară a clubului Control, susținând un discurs început deja de alți artiști despre modul în care poate fi exploatat spațiul public în cadrul orașului, la intersecția dintre public și privat. Melajul eclectic pe care îl creăm cu acest proiect complează un dialog cultural urban pe care l-am început acum 11 ani.

TAG YOUR IDEAS: CLAUDIA BRĂILEANU x CONTROL CLUB

Virtualul este asociat cu fictivul, irealul, dar trimite totodată către posibilități sau alternative care nu pot fi imaginate fără a recurge la cunoștiințele despre lume, la patternuri – privite ca modele funcționale a căror construcție are la bază repetiția.

Claudia Brăileanu (n. 1981) a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București în perioada 2012-2017. În 2016 a obținut o bursă oferită de Academia de Arte din Leipzig. Practica sa artistică recentă include pictură și imagine generată de computer. Evoluând în jurul unui concept extins de pictură, elementele care formează conturul limbajului său vizual sunt linia și patternul (repetiția). În lucrările sale, aceste elemente devin conținut. Prima sa expoziție personală (Deviations. Line, Pink…Black Square) a avut loc în 2017 la Galeria Mobius din București. A participat la expoziții de grup ca Out of the Blue, Galeria Mobius (București, 2017); StartPoint Prize, Victoria Art Center (București, 2017); Zum Zoom Zoum, Gapgap (Leipzig, 2017); Rundgang, HGB Leipzig (2017); Dada, adică nu!, Jecza Gallery (Timișoara, 2016); Bucharest Contemporary/ Reshaping Landscapes, Five Plus Art Gallery (Viena, 2016); Tendencies in Contemporary Romanian Painting, Ambasada României în Berlin (2015), The Second International Student Drawing Biennial (Sofia, 2014). Trăiește și lucrează în București.

Eugen Rădescu este manager cultural, curator și teoretician, cu studii în științe politice (specializat în relativism moral și etică politică). A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1, cu tema “Identity Factories”, al expozițiilor “How Innocent Is That?”, „Common Nostalgia” la Pavilion, Hidden Shadows/Roma stories” Mobius Gallery București. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale și președinte al board-ului organizațional BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele „Franchise” și „Unsolicited Proposal Program”. A ținut numeroase prelegeri și conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Paris Photo, Paris, Gulbenkian Centre, Lisabona. Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

TAG YOUR IDEAS Claudia Brăileanu

28 octombrie – 20 noiembrie 2019
Curator: Eugen Rădescu

Vernisaj: 28 octombrie 2019, ora 20:00
Control Club
str. Constantin Mille 4 Intrarea liberă

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).