Convenție de cooperare în domeniul cinematografiei, semnată la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/conventie-de-cooperare-in-domeniul-cinematografiei-semnata-la-cannes/

Convenţia de cooperare între Centrul Naţional al Cinematografiei din România (CNC) şi Le Centre national du cinéma et de l’image animeé (Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa), prin care se va pune în aplicare o politică comună în domeniul cinematografiei a fost semnată ieri, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2016

Documentul a fost semnat de către Ministrul Culturii din România, Corina Șuteu, și Ministrul Culturii și Comunicării din Franța, Audrey Azoulay, alături de Directorul General al Centrului Național al Cinematografiei din România, Anca Mitran, și de Directorul General al Le Centre national du cinéma et de l’image animeé, Christophe Tardieu. Evenimentul a fost onorat de prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României în Franța, domnul Luca Niculescu.

Convenția stabilește cadrul necesar schimburilor de bune practici în relația cu instituțiile europene, elaborarea de instrumente fiscale în scopul diversificării surselor de finanțare ale producțiilor cinematografice românești, implementarea programelor de educație prin imagine, cât și de dezvoltare de public (programe care își propun aducerea publicului în cinematografe), precum și conservarea patrimoniului cinematografic și circulația operelor dintre cele două state.

România va beneficia în mod excepțional în urma acestui acord prin expertiza furnizată de CNC-ul francez, expertiză care va permite industriei cinematografice o dezvoltare în acord cu calitatea filmelor produse de cineaștii români.

Aseară, la finalul primului weekend de festival, a avut loc recepția dată în cinstea cineaștilor români de la Cannes, eveniment onorat cu prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României în Franța, Domnul Luca Niculescu, a Doamnei Corina Șuteu, Ministrul Economiei, a Domnilor Peter van Santen, Consulul onorific al Țărilor de Jos și Stefan de Fay, Consulul Onorific al României la Nisa, alături de regizorii Bogdan Mirică (lungmetrajul său, „Câini”, a avut premiera la Cannes, în cadrul Un Certain Regard), Anca Damian (invitată în cadrul programului Talents Adami Cannes), Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru (regizorii filmului 4:15 sfârșitul lumii, din Competiţia oficială de scurtmetraje, la Cannes împreună cu toată echipa filmului), alături de regizorii, producătorii sau directorii de imagine Bobby Păunescu, Dan Chișu, Viorel Sergovici, Andrei Butică, Anamaria Antoci (la Cannes în cadrul Producers on the Move), Daniel Mitulescu, Oana Iancu (co-producător Albüm, din Semaine de la Critique), Dan Drăghicescu, Eduard Schneider, Iuliana Ștefan, Mihai Trancă (Short Film Corner), sau de invitații Marco Müller (fostul director al festivalurilor de film de la Veneția și de la Roma), Mirsad Purivatra (directorul festivalului Sarajevo), regizorul Jesus del Cerro, producătorul Guillaume de Seille etc.

Cinematografia românească este reprezentată anul acesta la Festivalul de film de la Cannes (11 – 22 mai) și în cadrul Marché du Film. Standul românesc este organizat de Centrul Național al Cinematografiei împreună cu Ministerul Culturii. Standul are ca scop principal promovarea cinematografiei și a cineaștilor români pe plan internațional.

Foto: Eric Bonte

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.