„Copii pierduţi pe plajă”. Generaţie ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/copii-pierduti-pe-plaja-generatie-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 octombrie 2020

Alina Manolache porneşte de la o amintire care poate părea frivolă, chiar dacă mărturiseşte că ea nu a trecut printr-o astfel de întâmplare: în copilăria din anii `90, deci înainte de apariţia telefoanelor mobile, vacanţele de vară la plajă erau marcate, printre altele, de anunţurile, rostite la megafoane şi la Radio Vacanţa, despre băieţi şi fete rătăciţi de părinţii lor pe litoral.

Nu e o idee suficient de puternică pentru a susţine singură un film, mai ales că nu e vorba de poveştile unor copii dispăruţi definitiv, ci doar pierduţi pentru scurt timp. De altfel, Alina Manolache o foloseşte mai mult pentru încărcătura sa simbolică, pusă în cuvinte de un personaj, o tânără tehnician dentar sau stomatolog: după o pierdere urmează o regăsire frumoasă. Un nou început. Simplu şi banal, dar uman şi potenţial emoţionant.

Mai important însă e că regizoarea apelează la acest tip de experienţă, despre care filmul lasă de înţeles că a fost extrem de răspândită, ca pretext pentru a găsi oameni în jurul a 30 de ani şi a vedea ce fac, ce au ajuns, ce viitor cred că îi aşteaptă. Vrea să înţeleagă mai multe despre cei de-o vârstă cu ea, născuţi chiar în primul an de după Revoluţie, adică un alt început, însă de data asta unul istoric.

Nu e nimic dramatic, traumatic sau spectaculos în legătură cu zecile de tineri pe care Alina Manolache îi aduce în faţa camerei pentru scurt timp. De aceea regizoarea nici nu intră în profunzimea vieţii lor. Doar ni-i arată, în câte una sau două secvenţe, în ceea ce se presupune a fi mediul care îi defineşte (locul de muncă sau liniştea casei şi a familiei) ori într-un moment important (de exemplu, o nuntă).

Şi tocmai această diversitate pe care o tatonează filmul este esenţială (Alina Manolache merge în mai multe oraşe, în special mici, şi ajunge în diferite medii sociale şi găseşte oameni cu tot felul de meserii, de la un medic sau o şefă într-o fabrică de textile, la un crescător de vaci de rasă sau o stripteuză). Ajută la conturarea portretului unei generaţii, care este redată cu afecţiune (în unele momente, regizoarea este surprinsă în cadru, în faţa aparatului, cu căştile pe urechi şi cu un boom în mână, în timp ce lansează câte o întrebare, aşteptând răspunsul cu o privire curioasă şi caldă).

Nu e o generaţie care să fi trăit vreo zi în comunism şi care să fi prins, prin urmare, Revoluţia, iar anii `90, cu toate problemele lor, au fost perioada primei copilării, deci inevitabil fericiţi. Atunci, ce se poate spune despre aceşti oameni simpli, ajunşi acum la vârsta în care ar trebui să îşi facă sau să îşi fi făcut deja familii şi să se fi lansat într-o carieră? De ce ar fi ei demni de subiect de documentar, dincolo de pretextul scurtei rătăciri de nişte părinţi neatenţi pe o plajă, la mare, într-o vară de acum mulţi ani?

Alina Manolache pare conştientă de provocarea asta, aşa că miza filmului, care tot adună chipuri şi foarte scurte poveşti, devine tocmai nevoia de a observa, cu discreţie, această instalare în banalitatea vieţii, într-o societate mai aşezată decât cea din trecutul părinţilor, la o vârstă când visele şi aspiraţiile primei tinereţi foarte probabil au trecut, dar mai sunt încă multe de făcut şi de demonstrat (de exemplu, un tânăr mărturiseşte că ar vrea să devină la un moment dat primar în localitatea sa, pentru a schimba lucrurile).

Abordarea Alinei Manolache nu este una încrâncenată, iar regizoarea nu face abuz de found footage sau de imagini de arhivă (inclusiv cele câteva de la Revoluţie sunt unele mai puţin rulate), ci se concentrează pe prezent. Nu se spun lucruri abisale, definitive, grave (deşi, în subtext, filmul vorbeşte şi despre transformările subtile prin care trece România de câţiva ani).

Mai mult, documentarul nu e lipsit nici de momente comice, care vin atât de la unele dintre personaje şi din unele idei de mizanscenă, cât şi din câteva opţiuni regizorale jucăuşe – în gara unui oraş, angajata care anunţă venirea şi plecarea trenurilor este rugată să anunţe şi că o echipă de filmare este interesată de tineri care s-au rătăcit pe plajă în copilărie, iar pe litoral însăşi regizoarea merge cu un megafon pe plajă pentru a transmite că este în căutarea unor persoane care au avut  o astfel de experienţă, ca un ecou bizar din trecut.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.