„Copiii nopții” de Andrei Radu, câștigător al Concursului Național de Dramaturgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-noptii-de-andrei-radu-castigator-al-concursului-national-de-dramaturgie/

Ediţia 2021 a Concursului Naţional de Dramaturgie are un câştigător! După o deliberare strânsă, juriul a decis că textul care va fi montat pe scena Teatrului Naţional din Timişoara este Copiii nopţii de Radu Andrei.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2021

Juriul Concursului Național de Dramaturgie a fost alcătuit din prof. univ. dr. Nicolae Mandea, teatrologul Călin Ciobotari și Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național. Din cele 30 de propuneri intrate în concurs, juriul a selectat următoarele texte: Stockholm de Ana Sorina Corneanu, Medeea. Furie de Radu Popescu, Noul profet de Radu Popescu și Copiii nopții de Radu Andrei. Cele patru texte au fost dezvoltate în cadrul FEST-FDR, în seria de ateliere de dramaturgie Atelierele CND, în echipe formate din actorii și regizorii Teatrului Național din Timișoara; la ateliere au participat și autorii, atât fizic, cât și on-line. În perioada 2-5 septembrie, cele patru piese au fost prezentate în lectură publică, în cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic, proiect cultural cuprins în programul cultural TM 2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timiș.

Între cele patru texte finaliste a fost o competiție puternică, toate având reale calități dramaturgice și un foarte mare potențial pentru punerea în scenă. Astfel, monodrama Stockholm transcende docudrama printr-o construcție dramatică foarte bine susținută, incluzând supratema memoriei și având toate datele pentru un recital actoricesc emoționant și complex.

Noul profet este un text ofertant, pentru doi actori, un text cu o rigoare dramaturgică  admirabilă care, creionând relația dintre un declasat și un reprezentant al middle class corporatist aflat într-o criză existențială, reia o temă de mare actualitate, evadarea din „sistem” și sindromul burnout, dar și, în subsidiar, insistă asupra nevoii de epifanie a unei societăți alienate.

Medeea: furie deconstruiește mitul și îl reconstruiește astfel încât să servească o serie de teme lansate de autor: rasism, paternitate, sexualitate etc.  Textul este de interes și ar putea fi suportul unui spectacol care depășește speculația filozofică asupra subiectului prin imagine teatrală și sensibilizare a percepției.

În procesul de jurizare, membrii au apreciat parcursul pieselor de la literatură la text dramatic, precum și impactul acestora la publicul prezent la lecturile din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic. În acest context, Copiii nopții a fost piesa care, în lucrul cu actorii, a susținut și a dezvoltat cel mai bine din punct de vedere scenic temele și forma abordată, acesta fiind un indicator determinant în stabilirea textului câștigător.

„Radu Andrei debutează în dramaturgie cu această piesă plasată în mediul tinerei generații care, iată, găsește în el o voce clară, puternică și – important în contextul polarizării discursului public (fie el și cultural) – caldă, empatică. Personaje între 20 și 30 de ani, lumea garsonierelor și a camerelor de cămin, dar și o lume a ficțiunilor, a muzicii, a nevoii de emoție, o lume în care personajele mai au candoare și mai pot trăi miraculosul, chiar dacă el apare, improbabil, pe un coridor de cămin studențesc, în miez de noapte. Cu un simț ascuțit al constructului scenic și al dezvoltării temelor, autorul vorbește în Copiii nopții despre maturizare și o face cu lumina și întunericul, cu idealismul și cu acea falsă blazare proprii vârstei tinere, cu încrederea și cu spaimele despărțirii de mediul familial și intrării în lumea adulților”, se precizează în Argumentul anunțat de președintele juriului duminică seara, la Sala 2, în închiderea FEST-FDR.

Cele patru texte din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic se reîntorc la autorii lor, îmbogățite prin experiența reprezentării în spectacole-lectură. Variantele finale vor fi publicate în volum, iar Copiii nopții de Radu Andrei va fi prelucrat în continuare în dimensiunea practicii de scenă, proiectul urmând să fie finalizat printr-un spectacol produs de Teatrul Național din Timișoara.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

29
/08
/22

În perioada 16 - 30 septembrie, la Dumbrăvița va avea loc a doua ediție a Simpozionului de sculptură sudată – Dumbrăvița 2022, eveniment organizat de către Filiala din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Dumbrăvița, la care vor participa sculptorii Darius Hulea, Sorin Purcaru și Bogdan Nueleanu.

29
/08
/22

Cei care vor vedea pe rafturile librăriilor cartea lui Eddie Jaku, Cel mai fericit om de pe Pământ, involuntar vor face o serie de presupuneri privind motivele fericirii sale. Dar, cât de bogată le-ar fi imaginația, tot va fi greu de ghicit că Cel mai fericit om de pe Pământ este un supraviețuitor al lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, iar cartea pe care o semnează e mărturia sa cutremurătoare și, paradoxal, plină de speranță, din acel infern.

29
/08
/22

Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

În Cel mai fericit om de pe Pământ, bestseller publicat de Editura Trei și lansat de Eddie Jaku la vârsta de 100 de ani, autorul povestește ce au însemnat cei 7 ani de detenție în lagărele morții. Detaliile sunt surprinzătoare, dincolo de imaginație și fără să poată primi vreo explicație coerentă. De altfel, Eddie Jaku mărturisea că, după ce a fost martorul unor asemenea atrocități și a observat în ce abisuri ale urii poate coborî ființa umană, ani la rând l-a frământat o singură întrebare: De ce?

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

26
/08
/22

Toamna se numără spectacolele bune. Și, odată cu ele, poveștile pline de imaginație, provocatoare, încărcate de sens, cu personaje memorabile, ce își vor purta publicul în fascinanta lume a emoției, creativității și sensibilității. Prima toamnă post-pandemică înseamnă și mult dorita deschidere deplină către artă, astfel că după o vreme mult prea îndelungată de incertitudini, temeri și oboseală, este momentul să ne reîntâlnim în acest spațiu al tuturor posibilităților care este teatrul.