„Copiii nopții” de Andrei Radu, câștigător al Concursului Național de Dramaturgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-noptii-de-andrei-radu-castigator-al-concursului-national-de-dramaturgie/

Ediţia 2021 a Concursului Naţional de Dramaturgie are un câştigător! După o deliberare strânsă, juriul a decis că textul care va fi montat pe scena Teatrului Naţional din Timişoara este Copiii nopţii de Radu Andrei.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2021

Juriul Concursului Național de Dramaturgie a fost alcătuit din prof. univ. dr. Nicolae Mandea, teatrologul Călin Ciobotari și Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național. Din cele 30 de propuneri intrate în concurs, juriul a selectat următoarele texte: Stockholm de Ana Sorina Corneanu, Medeea. Furie de Radu Popescu, Noul profet de Radu Popescu și Copiii nopții de Radu Andrei. Cele patru texte au fost dezvoltate în cadrul FEST-FDR, în seria de ateliere de dramaturgie Atelierele CND, în echipe formate din actorii și regizorii Teatrului Național din Timișoara; la ateliere au participat și autorii, atât fizic, cât și on-line. În perioada 2-5 septembrie, cele patru piese au fost prezentate în lectură publică, în cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic, proiect cultural cuprins în programul cultural TM 2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timiș.

Între cele patru texte finaliste a fost o competiție puternică, toate având reale calități dramaturgice și un foarte mare potențial pentru punerea în scenă. Astfel, monodrama Stockholm transcende docudrama printr-o construcție dramatică foarte bine susținută, incluzând supratema memoriei și având toate datele pentru un recital actoricesc emoționant și complex.

Noul profet este un text ofertant, pentru doi actori, un text cu o rigoare dramaturgică  admirabilă care, creionând relația dintre un declasat și un reprezentant al middle class corporatist aflat într-o criză existențială, reia o temă de mare actualitate, evadarea din „sistem” și sindromul burnout, dar și, în subsidiar, insistă asupra nevoii de epifanie a unei societăți alienate.

Medeea: furie deconstruiește mitul și îl reconstruiește astfel încât să servească o serie de teme lansate de autor: rasism, paternitate, sexualitate etc.  Textul este de interes și ar putea fi suportul unui spectacol care depășește speculația filozofică asupra subiectului prin imagine teatrală și sensibilizare a percepției.

În procesul de jurizare, membrii au apreciat parcursul pieselor de la literatură la text dramatic, precum și impactul acestora la publicul prezent la lecturile din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic. În acest context, Copiii nopții a fost piesa care, în lucrul cu actorii, a susținut și a dezvoltat cel mai bine din punct de vedere scenic temele și forma abordată, acesta fiind un indicator determinant în stabilirea textului câștigător.

„Radu Andrei debutează în dramaturgie cu această piesă plasată în mediul tinerei generații care, iată, găsește în el o voce clară, puternică și – important în contextul polarizării discursului public (fie el și cultural) – caldă, empatică. Personaje între 20 și 30 de ani, lumea garsonierelor și a camerelor de cămin, dar și o lume a ficțiunilor, a muzicii, a nevoii de emoție, o lume în care personajele mai au candoare și mai pot trăi miraculosul, chiar dacă el apare, improbabil, pe un coridor de cămin studențesc, în miez de noapte. Cu un simț ascuțit al constructului scenic și al dezvoltării temelor, autorul vorbește în Copiii nopții despre maturizare și o face cu lumina și întunericul, cu idealismul și cu acea falsă blazare proprii vârstei tinere, cu încrederea și cu spaimele despărțirii de mediul familial și intrării în lumea adulților”, se precizează în Argumentul anunțat de președintele juriului duminică seara, la Sala 2, în închiderea FEST-FDR.

Cele patru texte din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic se reîntorc la autorii lor, îmbogățite prin experiența reprezentării în spectacole-lectură. Variantele finale vor fi publicate în volum, iar Copiii nopții de Radu Andrei va fi prelucrat în continuare în dimensiunea practicii de scenă, proiectul urmând să fie finalizat printr-un spectacol produs de Teatrul Național din Timișoara.

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]