„Copiii nopții” de Andrei Radu, câștigător al Concursului Național de Dramaturgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-noptii-de-andrei-radu-castigator-al-concursului-national-de-dramaturgie/

Ediţia 2021 a Concursului Naţional de Dramaturgie are un câştigător! După o deliberare strânsă, juriul a decis că textul care va fi montat pe scena Teatrului Naţional din Timişoara este Copiii nopţii de Radu Andrei.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2021

Juriul Concursului Național de Dramaturgie a fost alcătuit din prof. univ. dr. Nicolae Mandea, teatrologul Călin Ciobotari și Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național. Din cele 30 de propuneri intrate în concurs, juriul a selectat următoarele texte: Stockholm de Ana Sorina Corneanu, Medeea. Furie de Radu Popescu, Noul profet de Radu Popescu și Copiii nopții de Radu Andrei. Cele patru texte au fost dezvoltate în cadrul FEST-FDR, în seria de ateliere de dramaturgie Atelierele CND, în echipe formate din actorii și regizorii Teatrului Național din Timișoara; la ateliere au participat și autorii, atât fizic, cât și on-line. În perioada 2-5 septembrie, cele patru piese au fost prezentate în lectură publică, în cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic, proiect cultural cuprins în programul cultural TM 2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timiș.

Între cele patru texte finaliste a fost o competiție puternică, toate având reale calități dramaturgice și un foarte mare potențial pentru punerea în scenă. Astfel, monodrama Stockholm transcende docudrama printr-o construcție dramatică foarte bine susținută, incluzând supratema memoriei și având toate datele pentru un recital actoricesc emoționant și complex.

Noul profet este un text ofertant, pentru doi actori, un text cu o rigoare dramaturgică  admirabilă care, creionând relația dintre un declasat și un reprezentant al middle class corporatist aflat într-o criză existențială, reia o temă de mare actualitate, evadarea din „sistem” și sindromul burnout, dar și, în subsidiar, insistă asupra nevoii de epifanie a unei societăți alienate.

Medeea: furie deconstruiește mitul și îl reconstruiește astfel încât să servească o serie de teme lansate de autor: rasism, paternitate, sexualitate etc.  Textul este de interes și ar putea fi suportul unui spectacol care depășește speculația filozofică asupra subiectului prin imagine teatrală și sensibilizare a percepției.

În procesul de jurizare, membrii au apreciat parcursul pieselor de la literatură la text dramatic, precum și impactul acestora la publicul prezent la lecturile din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic. În acest context, Copiii nopții a fost piesa care, în lucrul cu actorii, a susținut și a dezvoltat cel mai bine din punct de vedere scenic temele și forma abordată, acesta fiind un indicator determinant în stabilirea textului câștigător.

„Radu Andrei debutează în dramaturgie cu această piesă plasată în mediul tinerei generații care, iată, găsește în el o voce clară, puternică și – important în contextul polarizării discursului public (fie el și cultural) – caldă, empatică. Personaje între 20 și 30 de ani, lumea garsonierelor și a camerelor de cămin, dar și o lume a ficțiunilor, a muzicii, a nevoii de emoție, o lume în care personajele mai au candoare și mai pot trăi miraculosul, chiar dacă el apare, improbabil, pe un coridor de cămin studențesc, în miez de noapte. Cu un simț ascuțit al constructului scenic și al dezvoltării temelor, autorul vorbește în Copiii nopții despre maturizare și o face cu lumina și întunericul, cu idealismul și cu acea falsă blazare proprii vârstei tinere, cu încrederea și cu spaimele despărțirii de mediul familial și intrării în lumea adulților”, se precizează în Argumentul anunțat de președintele juriului duminică seara, la Sala 2, în închiderea FEST-FDR.

Cele patru texte din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic se reîntorc la autorii lor, îmbogățite prin experiența reprezentării în spectacole-lectură. Variantele finale vor fi publicate în volum, iar Copiii nopții de Radu Andrei va fi prelucrat în continuare în dimensiunea practicii de scenă, proiectul urmând să fie finalizat printr-un spectacol produs de Teatrul Național din Timișoara.

02
/06
/22

Ați ascultat vreodată ceva așa de emoționant ca un cor de copii acompaniat de o orgă de concert ? Glasurile cristaline se vor îmbina cu tonul înălțător al orgii într-un eveniment special prezentat de CORUL DE COPII RADIO sâmbătă, 4 iunie 2022, de la 19.00, o frumoasă și profundă călătorie spirituală prin muzică sacră.

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

02
/06
/22

După opt zile teatrale intense, a treisprecea ediție a Festivalului TESZT organizat de Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara s-a încheiat: 25 de spectacole din 12 țări au fost prezentate în sălile alatului Culturii și în aer liber, adunând peste 3000 de spectatori din țară și din străinătate, profesioniști din domeniul teatrului și spectatori dornici de reîntâlnirea cu teatrul după pauza cauzată de pandemie.

02
/06
/22

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă marți, 7 iunie, de la ora 18:00, spectacolul – lectură „Plantăm un măr”. Evenimentul are loc în cadrul programului național „Artiști români pentru artiști ucraineni”, un proiect de strângere de fonduri creat pentru sprijinirea artiștilor ucraineni care trec acum prin momente teribile.

02
/06
/22

Claudia Motea este o actriță româno-canadiană cu o personalitate artistică unică. Ea a reușit să se impună pe scena vieții culturale românești și internaționale și ca poetă, scriitoare, dramaturg, scenaristă, traducătoare și profesoară de artă dramatică.

01
/06
/22

#puterea unui zâmbet sau # the power of a smile este tema propusă în acest an de Festivalul Internațional de Teatru Turda 2022. Primele zile ale festivalului aduc spectacolele momentului în Romania. Organizatorii ne îndeamnă să nu ratăm Tartuffe – regia Vlad Trifaș, spectacol al Teatrului Regina Maria Oradea, Flori de mină – regia Adina Lazăr, spectacol al Teatrului Municipal Baia Mare sau Exploratorul – regia Ada Milea, spectacol al Teatrului Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu.