„Copiii referendumului”, clipul anti-referendum semnat de Papaya Advertising, viral pe Facebook
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-referendumului-clipul-anti-referendum-semnat-de-papaya-advertisin-viral-pe-facebook/

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe reţelele de socializare.

Un articol de Petre Ivan|2 octombrie 2018

Clipul, numit „Copiii referendumului”, prezintă o perioadă post-referendum în care copile îmbrăcate în pelerine lungi, roşii, la fel ca cele ale servitoarelor din serial, au un dialog scurt cu o femeie – personajul mătuşii Lydia, care îi laudă pe cei care au mers la referendum „la îndemnul partidului şi al conducătorului”.

Cu un bici în mână, aceasta le întreabă pe fetiţe ce se sărbătoreşte pe 6 şi 7 octombrie. Una dintre fetiţe răspunde: „Referendumul pentru definirea familiei”. „Da, dragele mele, atunci a început totul. Printr-o mobilizare iexemplară (sic!), părinţii voştri au reuşit să se întoarcă la valorile tradiţionale. Totul, la îndemul partidului şi al conducătorului”, răspunde femeia.

Fetiţele rostesc în cor „Îndrăzneşte să crezi”. „Să nu uitaţi că lor le datoraţi totul! Pentru că voi sunteţi…”, continuă femeia, în timp ce fetiţele răspund „Copiii referendumului”. Lângă copilele aşezate în cerc pe scaune apare şi o imagine a conducătorului.

Clipul se încheie cu un cadru larg, în care o femeie este arsă pe rug, iar copiii sunt obligaţi să privească. În jur sunt mai multe astfel de ruguri, iar în spate se află clădirea Parlamentului.

„Depinde de noi ce viitor le pregătim. Staţi acasă dacă vă pasă. #boicot”, este mesajul din spotul promovat şi pe pagina de Facebook, cu textul „Pentru ca răul să nu se întâmple, e suficient ca oamenii buni să stea acasă”.

Papaya Advertising s-a făcut remarcată în ultima vreme prin clipurile cu mesaje sociale. Astfel, într-un spot publicitar pentru Savana este ironizată familia tradiţională prin prezentarea unei familii mai puţin „tradiţionale”: o femeie şi un bărbat au copii, dar nu sunt căsătoriţi, bărbatul găteşte, femeia are un tatuaj. Într-un clip pentru Transavia, este promovat mesajul „Dacă mai mulţi ar fi făcut lucrurile aşa cum trebuie, România ar fi arătat altfel”, iar în iunie anul acesta agenţia a dat o zi liberă angajaţilor pentru a putea ieşi la protestul antiguvernamental.

Foto: Copiii referendumului – facebook

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.