Coproducţie Rusia-Ucraina, câştigătoarea Festivalului internaţional de film de scurt-metraj Alter-Native
https://www.ziarulmetropolis.ro/coproductie-rusia-ucraina-castigatoarea-festivalului-international-de-film-de-scurt-metraj-alter-native/

Juriul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, de la Târgu Mureş, a decis, în urma vizionării celor 59 de filme înscrise în concurs, din 27 de ţări, acordarea premiului festivalului coproducţiei ruso-ucrainene ‘Detalii nesemnificative ale unei întâmplări accidentale’, de Mikhail Mestetskiy.  Premiul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native […]

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2012

Juriul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, de la Târgu Mureş, a decis, în urma vizionării celor 59 de filme înscrise în concurs, din 27 de ţări, acordarea premiului festivalului coproducţiei ruso-ucrainene ‘Detalii nesemnificative ale unei întâmplări accidentale’, de Mikhail Mestetskiy.

 Premiul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native a fost oferit, sâmbătă seara, de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Alături de marele premiu al festivalului, în cadrul manifestării au mai fost oferite cinci premii: premiul Radio România Cultural a revenit producţiei ‘Luminaris’ de Juan Pablo Zaramella (Argentina), Premiul Televiziunii Erdely TV – ‘Chippendale’, de Kamila Safina (Rusia), Premiul Fundaţiei Communitas pentru cel mai bun regizor maghiar din România a fost acordat regizoarei Felméri Cecília pentru producţia ‘Minute infinite’.

Premiul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional a fost acordat producţiei ‘Din spatele oglinzilor’ de Julio O. Ramos (Peru), Premiul municipiului Târgu Mureş – ‘Tram’ de Michaela Pavlatova (Franţa/Republica Cehă), iar Premiul in memoriam Simo Sandor pentru cel mai bun film studenţesc a revenit peliculei ‘3 zile de libertate’ de Lukasz Borowski (Polonia). Acest premiu a fost acordat de Uniunea Democrată a Tineretului Maghiar din România cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi de Comisionerul Educaţional al Ungariei Aari-Tamas Lajos, care a oferit tradiţionalul stilou.

Pe parcursul celor cinci zile ale festivalului, pe lângă cele 59 de scurt-metraje care au intrat în concurs în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Ater-Native, organizatorii au inclus în program şi alte 13 filme de lung metraj care au obţinut premii internaţionale.

Din program nu au lipsit nici documentarele prezentate la Festivalul One World România şi nici concertele, capul de afiş fiind Emy Dragoi, recunoscut drept ‘regele jazz-ului la acordeon’.

Acesta a evoluat pe scena Palatului Culturii cu spectacolul ‘Cineacordeon’ (Emy Dragoi plays Charlie Chaplin), proiect prin care artistul şi-a propus realizarea ilustraţiei muzicale simultane ritmului cinematografic din primele scurt-metraje mute ale lui Charlie Chaplin.

A XX-a ediţie a Festivalului Alter-Native, care se va încheia duminică seara, este organizată de Uniunea Democrată a Tineretului Maghiar (MADISZ), în parteneriat cu Universitatea de Arte Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.

Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj ALTER-NATIVE a fost iniţiat la Târgu Mureş în 1993, de către MADISZ, fiind primul de acest gen din România.

Sursa: Agerpres

11
/10
/23

Toamnă cu surprize de la Teatrul Apropo: nu mai puțin de șapte comedii, dintre care două în premieră îi așteaptă pe bucureșteni atât la Teatrul Apropo – sala din Pipera, cât și în noul spațiu al teatrului, de la Cinema Europa.

11
/10
/23

„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenței”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.

10
/10
/23

Teatrul de Balet Sibiu a prezentat în weekend, spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri, asistent coregrafie Sabrina Rinaldi, pe scena Festivalului Internațional de Balet Siracusa, Italia, festival ajuns anul acesta la ediția cu numărul 32.

10
/10
/23

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani va juca trei spectacole la Chișinău, între 13-15 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, organizat de Teatrul Național „Satiricus – I.L. Caragiale”.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.