Coregraful Amir Kolben: „Dansul este o oportunitate de libertate”
https://www.ziarulmetropolis.ro/coregraful-amir-kolben-dansul-este-o-oportunitate-de-libertate/

La FITS 2018, Kolben Dance Company din Israel a prezentat spectacolul ”On The Edge” (”La limită”). Am vorbit cu cunoscutul coregraf şi decan al Facultăţii de Dans din cadrul Jerusalem Academy of Music and Dance, despre ce înseamnă şi ce consecinţe are ”a fi la limită” în dans, artă şi în interacţiunile umane.

Un articol de Cristina Enescu|17 Iunie 2018

Dincolo de plăcerea vizuală, estetică pe care o are publicul la spectacolele de dans, credeți că dansul răspunde și altor nevoi ale oamenilor, unele legate de propriile lor vieți și percepții corporale?

Cred că oamenilor în general le place să vadă o anumită virtuozitate a mișcărilor corporale. De aceea le place circul, sau concurează la Jocurile Olimpice, oamenilor le place să vadă cât de departe poate merge corpul. Acesta e unul din motivele pentru fascinația oamenilor când vizionează spectacole de dans. Eu nu dau publicului neapărat așa ceva. Dansatorii mei sunt extrem de capabili să etaleze tot felul de posibilități corporale, dar noi rareori folosime astfel de elemente pur și simplu ca o declarație în spectacole. De ce vin oamenii să vadă artă? Deoarece caută într-un fel sau altul o reflecție a propriei lor vieți, caută deschiderea unor ferestre, un fel de experiență gen ”ah da, nu mă gândisem la asta!”. Este ceva cu care oamenii pot relaționa, nu ceva îndepărtat de ei, într-un fel asta te face un om mai complet.

Ne ajută spectacolele de dans să ne abordăm propria corporalitate?

Da, cu siguranță. S-au făcut cercetări ale creierului care au arătat că avem un fel de neuroni-oglindă, care facilitează învățarea mișcării dar și multe alte lucruri. S-a demonstrat că dansatorii ”se așază” în creier în antrenamentul lor, chiar și atunci când nu fac neapărat vreo mișcare. Asta activează niște centri ai creierului care fac aceeași muncă precum atunci când chiar dansează. Când oamenii văd dans, neuronii–oglindă ai lor se activează, deci într-un fel corpul tău se identifică cu ceea ce văd ochii.  Cred că asta e o parte din plăcerea dansului, oarecum te vezi pe tine însuți, percepi o reflecție pe mai multe niveluri, atât în corp cât și în imaginar. Asta simțim că ne face bine.

Care este amprenta Dvs de personalitate pe care o transmiteți companiei de dans?

În primul rând cred că este nevoia mea personală de mișcare, căutarea caracterului fizic al mișcării, nu doar aspectul intelectual al dansului. Cred că e și o latură filozofică a lucrărilor mele, mai degrabă ascunsă în spatele formelor fizice, a structurilor, a materialului mișcării. Dansatorii trebuie să înțeleagă și să experimenteze asta. Eu nu merg în studio și zic „astăzi haideți să explorăm mișcarea”, precum fac alți coregrafi. Stilul meu e să am o anume înțelegere despre ceea ce fac – nu o înțelegere completă, însă, prefer să fiu în ceață întrucâtva. Dacă nu sunt într-un fel sau altul în ceață, la început, atunci știu că sunt în zona mea de comfort, ceea ce nu e bine. În plus, cred că coregrafiile mele arată conexiunea puternică dintre experiențele mele personale și cele sociale cu care relaționez.

Imagine din spectacolul lui Amir Kolben, „On The Edge“

„On The Edge” vorbește despre diferite moduri și contexte de experimentare a limitelor. Ce înseamnă însă în dans ”a fi la limită” din punct de vedere spiritual?

În general, în viața cotidiană, dansatorii sunt deseori la limită. Uneori experimentează căderi, deseori câștigă insuficient, sau muncesc prea mult. E o viață stresantă, mai ales când ți se cere să aduci în situațiile de muncă și pe scenă ceva foarte prețios ție, pe tine însuți.

În „On The Edge” am simțit că provocările dansatorilor se referă nu la a arăta ceva ce li s-a cerut de către coregraf, ci să experimenteze un nivel ridicat de onestitate, exhibându-se pe ei înșiși. A te expune față de un număr mare de necunoscuți, a te apropia mult de oameni te face să te simți ”la limită”, e o situație neobișnuită cu care nu ești comfortabil. Vreau ca publicul să aibă această experiență personală. Destrămarea barierelor dintre oameni este o parte a sarcinii noastre ca artiști, în general. În acest spectacol noi abordăm atât bariere exterioare cât și interioare. Nu e un lucru ușor, chiar dacă te antrenezi ca dansator, tot te afectează. Ceva se întâmplă în tine când începi să te expui. A fi ”la limită” înseamnă să te riști pe tine însuți, să fii într-un mod care nu e în siguranță, ai putea fi rănit, respins, displăcut, urât (ceea ce mi se întâmplă deseori cu spectacolele mele). Asta e provocarea – să fac următorul pas și să risc o cădere, sau nu? Resimt simultan tentația și ezitarea. Ăsta este riscul emoțional, mai mult decât în sensul concret din acel moment al spectacolului când dansatorii se mișcă pe marginea scenei.

Acest mod de a te împinge pe tine însuți și publicul spre limita zonei de comfort, într-un mod artistic, plăcut – ar putea fi și o rețetă de vindecare a tensiunilor dintre oameni?

Absolut. Când doi oameni se îndrăgostesc, primul lucru pe care îl fac e să se țină de mână, este o exprimare corporală a experienței de trecere a graniței din propria ta bulă în cea a altcuiva. E o experiență extraordinară, care poate fi începutul altor experiențe minunate dintre oameni.

Când, la atelierele de dans, vezi oamenii dându-și voie să experimenteze stupiditatea – ceva de care toți ne temem, să părem stupizi-, atunci dintr-o dată se simt ca în copilărie, sunt așa de fericiți. Asta e frumusețea, libertatea de a fi tu însuți, spre deosebire de a fi cum ți se cere să fii. Ca ființe umane, avem multe nevoi pe care le dresăm pentru a putea supraviețui în societate, dar asta nu ne e benefic, și uneori trebuie să ne eliberăm. Dansul este o oportunitate de libertate.

Trailerul spectacolului On The Edge/ La limită, al Kolben Dance Company

Foto: Kolben Dance Company

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

13
/08
/16

Vara aceasta le-a adus constănțenilor și turiștilor șapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Teatrul de Stat Constanța și Piața Ovidiu au devenit spațiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar și al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediție.

10
/08
/16

Lari este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Anul acesta împlineşte treizeci de ani. Am făcut un interviu-bilanţ. Ce nebunii a făcut tânărul Lari până acum? La ce a lucrat? Ce lecţii a învăţat pe drum? Ia să vedem.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

07
/07
/16

Liviu Cheloiu este absolvent al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Arte, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, Virgil Flonda (2001) și directorul artistic al Festivalului Artelor Spectacolului „BABEL F.A.S.T.” care are loc la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște în fiecare an. În București, îl puteți vedea jucând la Teatrul de Artă.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

Page 12 of 32« First...1011121314...2030...Last »