Corespondenţă de la Sarajevo (2): Sfârşitul Occidentului, versiunea Haneke
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondenta-de-la-sarajevo-2-sfarsitul-occidentului-versiunea-haneke/

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Deşi nu este cel mai strălucitor titlu al său, „Happy End” este uşor de recunoscut ca fiind un film de Michael Haneke: un rechizitoriu cerebral – însă nu lipsit de sarcasm – al unei familii burgheze în descompunere.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 august 2017

Asocierea dintre un titlu precum „Happy End” şi numele lui Michael Haneke implică mai mult decât o doză consistentă de ironie: toţi cei care îi ştiu filmele marelui cineast zâmbesc cu subînţeles şi sunt conştienţi că un final fericit în acest caz înseamnă de fapt opusul – ceva tragic combinat cu mult cinism.

„Happy End”, prezentat în premieră mondială în Competiţia de la Cannes şi inclus în secţiunea Kinoscope a Festivalului de la Sarajevo, nu este cel mai puternic sau original film al lui Haneke. Însă are cu siguranţă toate mărcile de stil ale titratului regizor austriac. Inclusiv umor negru, la care se adaugă o mai mare lejeritate în tratarea unor teme grave.

În centru este obişnuita familia burgheză, de această dată franceză, ai cărei membri locuiesc în Calais, un oraş din nordul Franţei cunoscut pentru numeroşii imigranţi, în bună parte africani, care trăiesc în condiţii mizere, în speranţa că vor putea trece în Marea Britanie pentru o viaţă mai bună.

Mereu preocupat ca poveştile sale să fie ancorate, mai mult simbolic decât realist, în societate şi să surprindă ceva din spiritul timpului în care sunt transpuse în filme, Haneke foloseşte de această dată ca fundal discret criza imigranţilor pentru a satiriza relaţiile şi obiceiurile dintr-o familie burgheză în descompunere din cauza pierderii valorilor morale, aşa cum ni se sugerează implicit.

Totul e condimentat cu introducerea ocazională a unor filmări cu telefonul, realizate de cel mai mic membru al familiei, o fată de 13 ani (jucată de foarte tânăra actriţă Fantine Harduin). După moartea mamei, adolescenta este adoptată de familia tatălui său (interpretat de Mathieu Kassovitz), formată din mai tânăra soţie (Laura Verlinden) care i-a făcut un copil, tatăl (cunoscutul actor Jean-Louis Trintignant) şi o soră (Isabelle Huppert), plus fiul (Franz Rogowski) şi logdnicul britanic (Toby Jones) ai acesteia.

Folosind planuri-secvenţă care nu decurg, narativ, direct unul din altul, ci mai curând se înlănţuie într-o serie de descrieri fragmentate ale unor situaţii ce urmăresc să evidenţieze, prin sarcasm, comportamentul membrilor familiei şi făţărnicia lor, „Happy End” este modul lui Haneke de a spune că civilizaţia occidentală, cu întreaga ei bunăstare, este pe cale de a se prăbuşi, din cauza unui spleen acaparator şi a propriei autosuficienţe.

Bunicul consideră insuportabilă bătrâneţea, aşa că singurul său gând este sinuciderea prin orice mijloace (inclusiv printr-o încercare de a apela la imigranţi opriţi pe stradă). Personajul lui Isabelle Huppert este o femeie de afaceri fără scrupule şi dominatoare în relaţia cu logodnicul şi cu fiul, singurul care pare a înţelege, înspre final, ceva din ipocrizia din jur, motiv pentru care o şi denunţă într-un mod original. Medicul jucat de Kassovitz nu pare să-şi fi iubit fosta soţie şi nu pare a o iubi nici pe actuala, sau cel puţin aşa îi spune fata sa, la rândul ei victimă a acestui mediu pe care Haneke îl prezintă ca fiind profund viciat.

Lipsit de sclipire şi de inventivitate şi chiar de interesul de a pune spectatorul într-o poziţie de disconfort, „Happy End” pare filmul unui regizor preocupat să arate că nu şi-a pierdut prospeţimea şi capacitatea de a fi conectat la problemele lumii occidentale de care a fost interesat întreaga sa carieră. Doar că rezultatul nu este pe deplin convingător.

 

16
/10
/14

Actrița Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest. Ea va lua parte la premiera filmului The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius, și se va întâlni cu publicul român pe 25 octombrie, de la ora 12.00, la Cinema Elvira Popescu

12
/10
/14

Sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.

12
/10
/14

A noua ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est, ce a avut loc între 3 şi 12 octombrie, în capitală, a ajuns la final. În cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 11 octombrie, la capătul a nouă zile de filme de animație de calitate, sosite la București din peste 60 de țări, festivalul și-a anunțat câștigătorii.

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

09
/10
/14

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.

09
/10
/14

Revista de Povestiri deschide înscrierile pentru a doua ediție a atelierului de scenaristică „Play”, care se va desfășura la București începând cu 20 octombrie, timp de trei luni, sub îndrumarea scriitoarei Cecilia Ștefănescu și a regizorului Igor Cobileanski.

08
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

06
/10
/14

Cinema-edu, cel mai mare proiect de educație cinematografică, destinat liceenilor, va ajunge în lunile octombrie și noiembrie în șase orașe din țară: Ploiești(21-23 octombrie, Club Cinema Twins), Craiova (28-30 octombrie, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman), Mediaș (4-6 noiembrie), Târgu Mureș (11-13 noiembrie, cinema Arta), Iernut (14 noiembrie) și Roman (25-27 noiembrie).