Corespondenţă: Les Films de Cannes à Cannes (II)
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondenta-les-films-de-cannes-a-cannes-partea-a-doua/

Corespondenţă de la Cannes: În “The Square”, regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială şi raporturile de putere între indivizi, limitele libertăţii de expresie, lumea publicitară şi efectele perverse generate de media, arta contemporană şi artists talk(s).

Un articol de Mihai Cristea|24 Mai 2017

În momentul în care s-a afișat orarul complet înaintea începerii festivalului, proiecția filmului lui Haneke coincidea fix cu decolarea avionului meu de întoarcere acasă, dar filmul lui Haynes avea premiera în intervalul cât mă aflam la Cannes, așa că puteam să visez frumos. Cei doi regizori se plasau pe primele două locuri on my wishful playlist.

Am intrat la limită în sală la Wonderstruck, cu mari emoții, la o proiecție cu un grad de interes foarte ridicat, a doua zi după premiera lui mondială. Todd Haynes e unul dintre cineaștii mei preferați, stilist desăvârșit care ar fi meritat cu prisosință un Palme d’Or pentru Carol.

Wonderstruck, filmul cu care s-a prezentat anul acesta în competiție, e unul în cheie minoră, tipic pentru filmografia lui Haynes cam tot la fel de mult cât e Hugo pentru cea a lui Scorsese, parelelă facilă având în vedere că ambele filme își trag seva din două romane grafice ale aceluiași autor, Brian Selznick. Am citit (e corect verbul pentru romane grafice?) Invenția lui Hugo Cabret la momentul traducerii în limba română, sunt convins că e doar o chestiune de timp până când și Wonderstruck va apărea pe tarabele din librăriile neaoșe.

Până și cei doi băieței care joacă rolurile principale în cele două filme par unul și același, dar nu mă simt în stare să trag o concluzie haioasă despre cum funcționează typecastigul în astfel de rețete. “Hugo-ul lui Haynes” e de fapt un film fracturat în două povești, un diptic plasat temporal la 50 de ani distanță în care cele două personaje, doi copii surzi (un băiețel în anii 70, o fetiță în anii 20), caută un sens pentru frământările la care nu au răspuns, într-un mic act de rebeliune juvenilă, hoinărind pe străzile New York-ului. Intuim, presupunem legătura dintre cele culoare, dar intersecția lor va fi devoalată abia în ultimele 5 minute.

Deși e un film pentru un public foarte larg, cu pretenții la box office, având în spate colosul Amazon printre producători, Haynes ține ștacheta destul de sus la nivel stilistic, asaltând privitorul printr-o feerie de culori si sunete (disco, David Bowie etc.) pentru perioada șaptezecistă și temporizând printr-o sobrietatate monocromă în celalată jumătate.

Nu țin să înot contra curentului cu orice preț; probabil că numerologia 1927-1977 din film nu îi va purta noroc regizorului la palmaresul festivalului din 2017, dar un Haynes biased ca mine a mai umflat un pic nota de apreciere a filmului când alți comentatori au dat cu el de pământ.

**********************

Ziua a doua am încheiat-o cu proiecția de presă de la zece seara a filmului The Square, regizat de Ruben Östlund, un cineast aflat în acceași situație cu Mundruczó, să fie prezent cu filmul anterior în secțiunea Un Certain Regard și de data asta în competiție.

Ideea de la care a pornit filmul e o instalație de artă creată de Östlund și expusă într-un muzeu din sudul Suediei, un pătrat ca simbol al unui sanctuar umanist, loc al drepturilor egale, altruismului și încrederii între semeni.

Filmul e de fapt o satiră pornind de la acest mesaj, regizorul ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).

Filmul debutează ca un fel de screwball comedy, într-un interviu femeia ziarist reușește să îl pună în dificultate pe un șarmant patron de galerie de artă contemporană cu propriile arme ale acestuia, un limbaj pompos și golit de sens. Este prima dintr-un șir de scene la care am râs cu lacrimi. Bărbatul devine figura centrală a filmului, îi urmărim aventura urbană, suntem martori la schisma care se produce gradat în interiorul lui între declarațiile nobile și acțiunile ignobile. Östlund e un regizor care funcționează bine pe distanțe scurte, își arată măiestria în secvențe disparate, un virtuoz al absurdului.

Mai dau două exemple, nu pot fi considerate spoilere în economia filmului. Acum ceva timp am văzut piesa de teatru Artists Talk regizată de Gianina Cărbunariu, o serie de vignette cu efect comic în care sunt satirizate discuțiile publice între artiști. Östlund face același lucru introducând sindromul Tourette într-un Artists Talk.

Într-o altă scenă memorabilă, obiectul principal al unei dispute e un prezervativ folosit până la capăt. Aceste scene scurte doborâtoare de râs fac parte din păcate dintr-un ansamblu care își pierde suflul până la sfârșit. E un film care își propune teme ambițioase, dar păcătuiește printr-o durată nejustificată. Un montaj mai atent, care ar fi tăiat o jumătate de oră din film, ar fi avut un efect mai percutant. Chiar și așa, mi s-a părut un film cu o doză mare de originalitate și o prospețime de apreciat.

Cu atât mai mult am găsit interesantă declarația actorului principal, Claes Bang, despre procesul de filmare: Filmam doar o scenă pe zi. Începeam cu ore întregi de repetiții și impovizații și trăgeam până la 50 de duble. După dubla 20-25, secvența începea să aibă propria viață și simțeam că situația îmi scapă de sub control. Ceva construit organic îi lua locul. Era foarte epuizant, dar în egală măsură emoționant.

**********************

 Aflat în mijlocul evenimentelor, înțeleg gradul de epuizare rezultat dintr-un ritm de lucru în care ultima vizionare a zilei începe la zece seara, iar prima din ziua următoare e la 8.30 dimineața. Oamenii care reușesc să supraviețuiască unui astfel de ritm timp de 10 zile la rând, ba mai mult, să producă o tonă de text, 2-3 cronici serioase zilnic, au toată admirația mea.

În cazul meu a fost probabil singura dată în viață când am intrat la prima oră a dimineții într-o sală de cinema. Filmele de la Cannes vin la pachet cu o cură de aerosoli. Proiecția de dimineață pentru presă are loc în celebra sală Grand Théâtre Lumière, cel mai impresionant templu ridicat cinema-ului din câte mi-au fost date să văd. Îmi închipui emoția copleșitoare cu care e încărcat un regizor aflat în postura de a-și expune filmul aici.

Am avut noroc de un film bun proiectat în această sală, 120 battements par minute al francezului Robin Campillo, cunoscut ca scenaristul “palmdorizatului” Entre les murs. 120BPM e un omagiu adus grupului de activiști Act Up care au luptat pentru drepturile persoanelor seropozitive în perioada de stigmatizare socială maximă din timpul regimului Mitterand.

Îmbinare de queer cinema și film politic, pelicula are un scenariu elaborat, filmat realist cu camera în mână și un montaj alert. Primordial în film e jocul actoricesc la nivel de grup eterogen, dezbaterile aprinse într-o aulă universitară urmate de acțiuni virulente în stradă, niciodată politicoase, o cursă contracronometru cu moartea în care până și incinerarea devine un act politic.

Un subplot al filmului implică dinamica unei relații gay în care unul dintre parteneri e seropozitiv. Avem parte de momente intense, oneste, uneori dezinhibate, dar de această dată bine închegate într-o lungime mai mare (2h20m). Din punctul meu de vedere, e cel mai bun film dintre cele cinci pe care le-am văzut în competiție, așa că îi țin pumnișorii mei straight să câștige ceva la sfârșit: fie cel mai bun regizor, fie chiar Palme d’Or.

 

Mihai Cristea este un colaborator ocazional al blogului de cinema cinesseur.blogspot.com, unde publică relatări de la marile festivaluri de film.

 

Foto sus: “The Square”

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

18
/12
/18

Câștigător al unui premiu Oscar (1993, Cel mai bun actor în rol principal pentru "Scent of a Woman"), Al Pacino a împlinit, anul acesta, 78 de ani. Iată un frumos omagiu (Epic Tribute) realizat de prietenul publicației noastre, Alexandru Catrina.

17
/12
/18

20 dintre cele mai bune scurtmetraje prezentate la ediția 2018 a Bucharest International Dance Film Festival* pot fi văzute în cadrul maratonului cinematografic dedicat filmelor de dans - [RE]TRACING. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la LINOTIP - Centru Independent Coregrafic (București), începând cu ora 19.00.

14
/12
/18

Singurul film românesc prezent anul acesta la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (echivalentul Oscarurilor pentru industria cinematografică europeană), TOUCH ME NOT a fost nominalizat la European Discovery – Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun debut în lung-metraj.

13
/12
/18

În 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) atinge, oficial, vârsta maturității. Cea de-a 18-a ediție va avea loc între 31 mai și 9 iunie, iar organizatorii au deja vești bune pentru cinefili: primele filme confirmate în program au fost lansate în cele mai importante festivaluri ale toamnei și vor avea premiera românească la Cluj-Napoca.

12
/12
/18

20 scurtmetraje din toată lumea și 10 scurtmetraje românești concurează anul acesta pentru trofeele NexT. Selecția filmelor pentru Competiția Internațională și Competiția Națională a fost realizată și în acest an de către Oana Ghera și Massimiliano Nardulli. Selecționerii au ales voci noi care onorează încă o dată misiunea festivalului la această ultimă ediție, aceea de a descoperi și aduce în prim-plan atât filmele scurte cu adevărat inovatoare, cât și pe cei care le creează.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

10
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță. Premiul pentru cel mai bun film a revenit peliculei belgiene PABLO, în regia lui Sergio Guataquira Sarmiento.

10
/12
/18

METROPOLIS VIRAL. Filmul "Avengers: Endgame" bate recorduri chiar înainte de apariția sa în cinematografe. Lansat pe 7 decembrie, trailerul de aproape două minute și jumătate a înregistrat 289 milioane de vizualizări pe YouTube, Facebook și Twitter,  devenind cel mai vizionat trailer în primele 24 de ore de la lansare.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

Page 1 of 22512345...102030...Last »