Corespondente din turneul TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondente-din-turneu-la-tnb/

Turneul european al spectacolului Ta Ra Ta Tam – D’ale noastre semnat de reputatul coregraf Gigi Căciuleanu – producţie a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” (sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava”) în cooperare cu Fundaţia Art Production – s-a încheiat cu mult succes la public! Paris  Spectacolul Ta Ra Ta Tam – D’ ale noastre s-a bucurat de […]

Un articol de Andrada Văsii|26 noiembrie 2012

Turneul european al spectacolului Ta Ra Ta Tam – D’ale noastre semnat de reputatul coregraf Gigi Căciuleanu – producţie a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” (sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava”) în cooperare cu Fundaţia Art Production – s-a încheiat cu mult succes la public!


Paris 

Spectacolul Ta Ra Ta Tam – D’ ale noastre s-a bucurat de un mare succes la Paris. Și nu oriunde, ci la Espace Cardin, în imediata apropiere a Pieţei Concorde şi a Palatului Elysée.

Sâmbătă, 17 noiembrie, a venit şi rândul artiştilor români să încânte numerosul public, deopotrivă românesc şi francez, doritor să-i vadă. Pariul lor a fost reuşit: la final de spectacol, sute de persoane s-au ridicat în picioare pentru a-i aplauda şi ovaţiona.

Am regăsit în acest spectacol dinamica lui Gigi Căciuleanu. A fost excelent!  … Toată combinaţia de muzică, alternantă şi dinamică, personajele reprezentate … totul mi-a plăcut! … Au dansat absolut senzaţional! – se auzea în sală, printre spectatori.

În culise, Mihaela Ganea, directoarea firmei de impresariat European Artists Management savura, la rândul său, momentul: Nu numai publicul românesc a vibrat, ci şi cel francez, ceea ce ne bucură enorm ! Nu putem să fim decât foarte, foarte mândri!

Arhi-cunoscut pentru reţinerea de care dă, de regulă, dovadă în a se arăta foarte entuziast, publicul parizian i-a rasplătit, însă, la final, pe artişti cu nu mai puţin de cinci minute de aplauze şi ovaţii, pe deplin meritate.

Roxana Vasile, jurnalist, corespondent Radio România la Paris

 

Londra

Londra a fost ieri seară locul unei premiere absolute pentru cultura română: Caragiale a triumfat pe scena Cadogan Hall, în ovaţiile unui public de peste 400 de persoane, fascinat de regalul inegalabil oferit de Gigi Căciuleanu şi compania sa de dans, autorii spectacolului „D’ale noastre”.  După 90 de minute de vervă comică şi sarcasm, coregrafie expresivă şi ritm susţinut, costum original şi coloană sonoră vibrantă, spectatorii ne-au spus: „Timpul a trecut prea repede, am fost total captivaţi de lumea lui Caragiale!  A fost un un cadou splendid pe care ni l-aţi oferit la Londra, nu ne aşteptam să regăsim universul pieselor caragialeşti în paşi de dans, într-o punere în scenă atât de inedită!”

Raluca Cimpoiașu, Project Manager, ICR Londra

 

Bruxelles 

În 21 noiembrie 2012, Sala M de aproape 500 de locuri din prestigiosul Palais des Beaux Arts -Bozar, gazda celor mai importante evenimente artistice din capitala Belgiei, a fost ocupată până la ultimul loc de numeroşii spectatori care a aplaudat în picioare, minute în şir, performanţa celor 12 „dans-actori” ai companiei Gigi Căciuleanu Romania Dance Company.

Doamna Mihaela Ganea, directorul agenţiei European Artists Management din Bruxelles, a prefaţat spectacolul Naţionalului bucureştean – parte a turneului european desfăşurat în cadrul Anului Caragiale – şi a adresat mulţumiri comisarului european Dacian Cioloş, pentru patronajul evenimentului, Excelenţei Sale Ştefan Tinca,  Ambasadorul României în Regatul Belgiei – prezent în sală – pentru sprijinul acordat prezentării la Bruxelles a spectacolului, precum şi sponsorilor (Consiliul Judeţean Prahova).

Alături de diplomaţii şi europarlamentarii români, în public s-au aflat membri marcanţi ai diasporei româneşti, români stabiliţi la Bruxelles şi un numeros public belgian interesat de oferta culturală românească (de ex. Lynda de Coster, directoarea agenţiei de publicitate „Belga”).

Turneul la Londra, Paris şi Bruxelles a fost susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în cadrul «Anului Caragiale 2012», iniţiativă a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, desfăşurată sub patronajul ministrului Puiu Haşotti şi a fost organizat cu sprijinul sprijinul agenţiei «European Artists Management» de la Bruxelles, al Ambasadelor României din cele trei capitale europene, precum şi al Institutului Cultural Român de la Londra.

Adriana Popescu, Director de comunicare, Teatrul Național București

 

 

Sursa: TNB

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.

28
/01
/15

Dacă nu ar fi existat, cu siguranţă, ar fi trebuit inventat. Nu ştim cum. Habar nu avem. Nu avem informaţii cu privire la o astfel de invenţie! Omenirea e departe de asemenea performanţe. Până la urmă, tot natura face ce vrea.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

28
/01
/15

Istoricii aflaţi în căutarea mormântului unuia dintre cei mai mai renumiţi scriitori spanioli, Miguel de Cervantes, au anunţat, luni, că au descoperit sub capela unei biserici din Madrid fragmente dintr-un sicriu pe care sunt gravate iniţialele romancierului.

28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.

27
/01
/15

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pregătit publicului la final de ianuarie un cadou plin de muzică și culoare! Spectacolul „Zbang – A Musical Abba Fantasy” produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu în colaborare cu TNRS se va juca începând din acest an în sala mare a teatrului. Primele două reprezentații vor avea loc vineri, 30 ianuarie și sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19:00.

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.