INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuieşte de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.
Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2018
Corina, care vine la București ca poetă de limbă spaniolă, va citi alături de poeți și poete din Brazilia, Columbia, Cuba, Grecia, Franța, Honduras, Italia, Mexic, Peru sau Portugalia.
Corina Oproae, ia spune-ne dumneata nouă, cititorilor, cine ești și cu ce te ocupi? Cum se face că te avem la București la Festivalul Internațional de Poezie, când dumneata îți scrii opera în spaniolă și ți-o traduci în catalană, dacă nu comit o regretabilă greșeală.
Este pe jumătate inexactă afirmația ta. Da, scriu în spaniolă, dar pentru moment nu mi-am tradus poezia în catalană. Am făcut-o în română totuși, deși mai mult decât o traducere, este o rescriere. Încerc să îți răspund foarte pe scurt la întrebare. Locuiesc la Barcelona de mai bine de douăzeci de ani. Sunt profesoară de engleză la un liceu, traduc, mai mult poezie decât proză, din română în catalană sau în spaniolă, și scriu poezie în spaniolă. Țin și un curs de poezie la atelierul de creație literară din Barcelona, Laboratori de lletres. Totuși, cred că nimeni nu poate învăța să fie poet. Aceste cursuri, în Spania, cred că au aceeași funcție pe care o au cenaclurile literare în România. La Festivalul Internațional de Poezie de la București am fost invitată de către Muzeul Literaturii Române, la sugestia poetului și traducătorului Dinu Flămând. Este foarte important pentru mine să fiu prezentă în România și ca poetă. Am fost invitată anul trecut la festivaluri de poezie de la Iași și de la Cluj. Am astfel ocazia de a fi la zi cu ceea ce se scrie în țara mea de origine, în limba mea natală. Și în același timp este un sentiment foarte ciudat să revin în România, de data asta la București, ca poetă într-o altă limbă.
Spaniolii și catalanii ce spun de poezia dumitale? Te-au primit bine? Ți-au făcut elogii? Te-au trecut cu vederea? Cum e?
Prima mea carte de poeme am publicat-o relativ târziu, la o editură independentă din Barcelona, La Garúa Libros, și a avut succes aș spune, în Catalonia, unde eram deja relativ cunoscută ca traducătoare de poezie. În restul Spaniei, pur și simplu nu știu ce să spun. Dacă aș spune că a fost trecută cu vederea, nu aș avea dreptate. Cred că a fost apreciată de anumite persoane din lumea poetică spaniolă și asta a fost pentru mine un motiv suficient de a ști că sunt pe un drum bun. A doua mea carte de poeme, Intermitențe, tocmai am publicat-o la o editură de la Madrid, Sabina Editorial. Aștept să văd care va fi soarta ei. Oricum elogiile sau buna primire nu sunt barometrul meu în ceea ce privește scrisul.
Prima dumitale carte (sper să nu greșesc) – O mie și una de morți – a apărut la Școala Ardeleană la Cluj. Ecouri dinspre Ardeal cu privire la poezia ta?
Da, tocmai a apărut O mie și una de morți, o traducere-rescriere a mea și cu o prefață scrisă de Dinu Flămând. Cred că poezia mea își are originea într-un mic sat din Ardeal, unde îmi petreceam trei luni de vară în fiecare an. Nimic nu poate fi mai poetic decât acel loc, decât amintirea acelui loc. Cred că toată forța mea vine de acolo, și nu exagerez. Chiar dacă scriu într-o altă limbă, spațiul transilvan este un fel de centru al lumii mele poetice.
De câți ani ai nu ai mai fost în capitala țării noastre? Cum crezi că o vei găsi? Ce așteptări ai de la bietul nostru București?
Cred că n-am mai văzut Bucureștiul de mai mult de douăzeci de ani. Pentru mine, Bucureștiul este un oraș literar, orașul lui Mircea Cărtărescu, marele nostru scriitor care, cum spunea criticul literar catalan Sam Abrams, bun cunoscător al literaturii române, a reușit prin opera sa să plaseze Bucureștiul pe mapa marilor orașe literare, așa cum a făcut-o Joyce, de pildă cu Dublin. Mă aștept la un București plin de literatură și de poezie, de o bună doză de suprarealism și de frumusețe amestecată cu gustul amar pe care l-au lăsat în oameni și în locuri atâția ani de comunism. Prea mulți ani!
Te-am cunoscut în cadrul CELA, un frumos program european care se îndeletnicește cu construirea de poduri între diferite literaturi de pe bătrânul nostru continent, lucru imposibil fără traducători. Dumneata ai tălmăcit pentru publicul de limbă spaniolă (dar și pentru cel de limbă catalană) diferiți mari autori români. Care e traducerea la care ții cel mai mult din opera dumitale?
CELA! O echipă de oameni minunați. Eu încerc să contribui la construirea unui pod trainic între literatura română și cea spaniolă. Participă trei autori din România: Anna Kalimar, Cătălin Pavel și tu însuți. Cum spuneam înainte, am tradus până acum din română în catalană. Catalana, ca și româna, este o limbă mică, și limbile mici au nevoie de noi pentru a avea o viață prelungă și sănătoasă. Am tradus în catalană Poemele luminii ale lui Lucian Blaga, o antologie din poezia lui Marin Sorescu (în co-traducere), Patria mea A4 și Spaima de literatură ale Anei Blandiana, ceva din Norman Manea. În spaniolă tocmai s-a publicat Athanor, cartea lui Gellu Naum. Inclusiv am îndrăznit să traduc din engleză în catalană, o minunată poetă americană, Mary Oliver. Traducerea în catalană la care țin foarte mult este Patria mea A4 a Anei Blandiana. Prima dată când am citit cartea, am simțit nevoia de a o traduce, de a o citi în profunzime. În fond asta este traducerea. Când am terminat lectura aceasta atât de personală, am prezentat-o la unul dintre cele mai prestigioase premii de traducere poetică de la Barcelona, premiul Jordi Domenech. Traducerea a fost distinsă cu acest premiu în 2015, iar acum am onoarea să fac parte din juriul acestui premiu.
Ce planuri ai cu viitorul tău poetic? Rămâi doar poetă, se poate trăi doar din poezie, fie și în Barcelona unde te-ai stabilit (și bine ai făcut) acum două decenii?
Îmi câștig existența predând limba engleză tinerilor catalani. Eu am terminat filologie engleză și spaniolă la Cluj. Poezie sper că voi scrie în continuare. Întotdeauna când scriu un poem am o teamă teribilă că nu voi mai scrie altul niciodată. Acum o să încerc să public un al treilea volum de poezie, Exerciții de alteritate. Îmi rezerv dreptul de a-i schimba titlul! Am o anumită tendință spre eclectism. Sper că voi publica în curând un volum de proză la care lucrez de câtva timp. De asemenea, mă lupt să traduc Luceafărul în catalană, în toamnă voi publica o traducere din poezia lui Dinu Flămând și aș vrea să fac o antologie de poete românce. Și multe altele…
Pentru mine, Bucureștiul este orașul lui Mircea Cărtărescu, marele nostru scriitor care, cum spunea criticul literar catalan Sam Abrams, bun cunoscător al literaturii române, a reușit prin opera sa să plaseze Bucureștiul pe mapa marilor orașe literare, așa cum a făcut-o Joyce, de pildă cu Dublin. Mă aștept la un București plin de literatură și de poezie, de o bună doză de suprarealism și de frumusețe amestecată cu gustul amar pe care l-au lăsat în oameni și în locuri atâția ani de comunism. Prea mulți ani! (Corina Oproae, poetă)
Foto: Festivalul Internațional de Carte Transilvania
