Corina Șuteu, în Revista 22: „Cele șapte morți ale culturii“
https://www.ziarulmetropolis.ro/corina-suteu-in-revista-22-cele-sapte-morti-ale-culturii/

„În lumea culturală, în general, săptămânile trecute au adus doar şocuri negative dinspre administraţie“, scrie Corina Șuteu într-un editorial publicat în Revista 22.

Un articol de Victor Iacobescu|6 aprilie 2022

Referindu-se, printre altele, la Teatrul Metropolis, Corina Șuteu punctează: „Un  asemenea teatru are nevoie de buget pentru funcționare, dar și pentru colaboratori – acesta e însuși principiul său de existență, deosebit de cel al teatrelor de repertoriu. Fără bugetul alocat colaborărilor, un teatru de acest fel este mort.

Care e, așadar, economia pe care o face Primăria împiedicându-l să producă spectacole? Și care sunt criteriile evaluării realizate pentru anii de pandemie în care toate teatrele au suferit și NU au avut sprijin de la administrația locală?!“, întreabă editorialista.

Citiți editorialul integral al Corinei Șuteu în Revista 22.

Citiți și: Lia Bugnar: „La Teatrul Metropolis nu vor mai fi actori pe scenă și spectatori în sală

Citiți și: Scrisoare deschisă a echipei Teatrului Tineretului „Metropolis” către publicul spectator

Citiți și: Maria Obretin, actriță: „Teatrul Metropolis nu mai are bani sa programeze spectacolele“

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.