CORiolanus. Teatrul politic şi inima cetăţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/coriolanus-teatrul-politic-si-inima-cetatii/

Coriolanus în regia lui Alexandru Darie, premiera-eveniment a Teatrului Bulandra, ne prilejuieşte întâlnirea cu una dintre piesele mai puţin cunoscute ale lui  William Shakespeare (şi mai rar pusă în scenă) şi cu teatrul politic.

Un articol de Andreea Nanu|24 ianuarie 2019

“Gloata hranită gratis distruge Statul.”

Deşi mai toate montările actuale au o dimensiune vădit politică, Coriolanus explorează ideea de Politic, abordând în cheia tragediei greceşti relaţia dintre om şi cetate, dintre bunăstarea individuală şi binele comun, reluând motivul biblic despre necesitatea de a sacrifica un om pentru satisfacerea maselor, cu toate dilemele etice şi practice care se nasc de aici. Poate tocmai de aceea Coriolanus e „spectacolul momentului”, un spectacol necesar fiindcă lansează întrebări deschise la care trebuie să reflectăm dacă vrem să înţelegem ce ni se întâmplă şi, mai mult decât atât, să schimbăm ceva.

Este firească revenirea în actualitate a teatrului politic, dacă ne gândim că vocaţia Teatrului dintotdeauna este, aşa cum spune Shakespeare, să ne pună în faţă o oglindă care să ne arate întocmai cum suntem, noi şi vremurile pe care le trăim; şi e limpede pentru creatorii de teatru dar şi pentru noi, spectatorii, că trăim într-o realitate sufocată de politic, construită adeseori artificial prin pătrunderea politicului în spaţiul privat; o porozitate nocivă dar care ne şi denunţă, arătând şi lipsa noastră de substanţă, de cultură. Pentru ce trăim şi de ce facem teatru? Cum să facem ca Teatrul să nu fie o imitaţie de suprafaţă a talkshow-urilor dâmboviţene, ci o invitaţie autentică la dezbatere, o reflecţie serioasă şi detaşată la ideea de politic şi la raporturile dintre oameni, fără de care comunitatea politică nu poate exista? Din această perspectivă, Teatrul politic reprezintă o mare şansă dar şi o tentaţie. Şansa ar fi ca pariul de a reînnoda dialogul augustinian dintre „cetatea lui Dumnezeu” şi „cetatea Omului” să reuşească, să ne înveţe să ne asumăm destinul, să ne ajute să (con)vieţuim în propria ţară (din care alegem uneori prea uşor exilul). Tentaţia care pândeşte este aceea de a favoriza entertainmentul, de a face atractivă o temă gravă apelând la soluţii facile, făcând din spectacol un soi de melting pot american, o formulă democratică din care să alegem ce ne convine. Montarea lui Alexandru Darie caută un echilibru, Coriolanus stimulând într-adevăr reflecţia despre Politic, însă din perspectiva timpului nostru; gloata năvăleşte în scenă în ritmuri de revoltă sudamericană, cerând „fapte” şi „grâu gratis”. Lucru care arată şi idiosincrazia mulţimii care vrea, pe de o parte, fapte eroice din partea unui stat puternic dar înclină capul şi în faţa statului asistenţial, de la care aşteaptă să fie hrănită, ocrotită. O dilemă niciodată rezolvată, fiindcă ţine de tensiunea politicului care, departe de a fi o idee abstractă, se articulează ca o reţea de relaţii complexe între oameni şi putere.

Tensiunea (bună, fiindcă stimulează şi nelinişteşte) subîntinde spectacolul prin decorurile şi scenografia realizate de Octavian Neculai, costumele Liei Manţoc, muzica lui Cristian Lolea şi luminile concepute de Alexandru Darie. Sunt elemente coerente care construiesc un spaţiu de joc original ce mizează pe proximitatea dintre scenă şi spectatori, ca într-o arenă de lupte romane, un circus maximus în care urmează să se înfrunte oameni şi idei (sau oameni deveniţi fiare atunci când sunt manipulaţi de ideologi). Deşi din acest corpus impresionant de figuranţi se desprind individualităţi interesante ca expresie, masa rămâne un organism tentacular care se mişcă şi gândeşte uniform, în care sărăcia şi mizeria au sufocat orice urmă de simţ critic, de luciditate, de umanitate. Oameni-umbre proiectate pe zidurile vechii Rome întâlnesc etica intransigentă a generalului Caius Martius Coriolanus, al cărui mesaj e limpede: binele personal nu poate exista fără conştiinţa că suntem chemaţi să slujim ceva mai înalt decât noi înşine: cetatea, comunitatea politică, valorile şi crezul ei. Deşi expresivă în mişcările convulsive, atent coregrafiate, gloata vocală din Coriolanus suferă de un exces de caricaturizare (poate şi fiindcă ideea de „mase” conţine o tentă peiorativă); pentru orice regizor, lucrul cu acest compus instabil va rămâne întotdeauna o echilibristică dificilă.

Spectacolul propune o galerie de portrete interesante care, deşi individualizate prin şlefuirea detaliului semnificativ, răspund aceleiaşi logici tentaculare, articulând imaginea puterii impotente (Ionel Mihăilescu), fără coloană vertebrală (Gheorghe Ifrim). Aceşti doi tribuni, Brutus și Sicinius, alcătuiesc un tandem savuros în nota comicului caragialesc care ni-i face familiari dar atenuează adâncimea răului, acel rău fiinţial, abisal, care nu se limitează la intrigi contextuale şi jocuri de putere. Traducerea realizată de Horia Gârbea şi George Volceanov introduce calambururi şi expresii colocviale care sugerează, poate prea contemporan, derizoriul, trivialul. Dincolo de (vulg)aritatea politică, Shakespeare păstrează o sobrietate a limbajului, chiar şi în registrul ludic. Un personaj interesant construieşte Radu Amzulescu în senatorul Menenius Agrippa, cu o partitură nuanţată în care dozează forţa, subtilitatea, manipularea, simţul practic, dar şi curajul, loialitatea – totul, dintr-un scaun cu rotile. În Agrippa am simţit un egal al lui Coriolanus, corespondentul generalului pe frontul la fel de periculos al praxis-ului politic şi care-l racordează pe învingătorul de la Corioli la dramele propriei conştiinţe, oglindindu-i dilema: să rămână fidel Romei sau să se răzbune atunci când gloatele şi senatorii îl acuză pe nedrept de trădare şi tiranie? Scaunul cu rotile e semnul limitei celui care exercită autoritatea politică, dar poate sugera şi limitele lui Coriolanus, născute paradoxal din intransigenţa şi setea lui de absolut, din inadecvarea la realitatea pe care-o presupune exerciţiul puterii în agora. Pentru Caius Martius, a cărui hrană tare e „mânia” („Anger’s my meat!”), orice formă de diplomaţie, chiar şi legitimată prin cutumă, devine compromis. Poate cel mai emoţionant moment este acela în care Coriolanus, îngenuncheat, dialoghează cu chipul lui Menenius Agrippa proiectat pe nisip, ca un dramatic memento mori. O imagine care concentrează forţa poetică a lui Shakespeare într-o meditaţie despre zădărnicie şi fragilitatea umană, tradusă atât de expresiv în interpretarea lui Şerban Pavlu. Coriolanus este cu certitudine un rol de maturitate pentru Şerban Pavlu, un test de anduranţă scenică, un turnir în care nu scuteşte nici un efort de a capta prin expresie, acţiune şi discurs forţa generalului roman. Emoţia pe care-o transmite prin acest rol vine nu din conflictul exterior sau din scenele de luptă cu efecte cât se poate de realiste, ci din drama interioară, din încleştarea voinţei de a guverna cu standardele etice înalte, cu propria lui intransigenţă. E un personaj cameleon care îşi dezvăluie cu măsură forţa în lupta cu volscii dar şi cu forţele care-l conduc din umbră, Volumnia, Virgilia… şi Roma. Fidelitatea faţă de mamă, soţie şi patrie îl trădează, fiindcă soluţia păcii vine prea târziu. Iar zeii nu iartă hybrisul alianţei cu duşmanii Romei. E limpede că generalul Coriolanus nu poate trăi cu o conştiinţă impură. Singurul exit rămâne moartea. „Templul” pe care Coriolanus îl „dedică” femeilor care l-au „învins” e şi un omagiu adus de Shakespeare cuvântului, artei discursului; cu toate că e rostit prin gura unei mame, acesta funcţionează în contextul piesei ca unul dintre cele mai puternice discursuri politice: deşi personal, vizează binele cetăţii şi mai mult, obţine un armistiţiu imposibil de atins prin simpla raţiune politică. Pentru Shakespeare, ce nu e posibil în ordinea politicului (din cauza nestatorniciei constitutive), devine permanenţă doar în ordinea umanului. Tocmai de aceea, accentul nu cade pe pacea politică, ci pe reconcilierea interioară care precede moartea lui Coriolanus şi îi deschide calea spre transcendent, spre mântuire.

Personajele lui Shakespeare funcţionează ca într-o orchestră, vocile lor capătă amplitudine şi profunzime atunci când interacţionează, când sunt capabile să creeze prin discurs şi acţiune relaţii puternice, convingătoare. Camelia Maxim interpretează o Volumnia cu intensitate de tragediană, amintind de o Lady Macbeth care are nevoie de un bărbat pentru a-şi satisface propria voinţă de putere, dorinţa de glorie şi onoruri. Luciditatea practică de la început şi nebunia provocată de exilul fiului în final sunt complementare, două chipuri în oglindă care-şi corespund într-un personaj nuanţat, profund şi credibil. La fel, Ioana Macaria în rolul comandantului de oşti, Cominius, trimite la puterea androgină a personajului feminin, o virilitate a femininului menită să evidenţieze virtuţi ale sufletului motivate mai mult de apartenenţa la universalul uman decât la un gen anume. Prin contrast, Simona Pop creionează o Virgilia prea fragilă, într-o atitudine reţinută care nu transmite suficient tensiunea emoţiei degajată tocmai din tăcerea ei, din fidelitatea şi puritatea dragostei cu care-l urmează pe Coriolanus. Există o forţă în graţie la Shakespeare, care-şi dotează eroinele cu o subtilă paletă de subtonuri, interesant de explorat până se obţine culoarea potrivită.

Spectacolul are de toate, concurând chiar prin realismul unor scene ecranizarea recentă a aceluiaşi Coriolanus (din 2011, în regia lui Ralph Fiennes). Însă tocmai acest lucru îl antifonează prin detalii-efecte care, deşi spectaculoase, rămân pe alocuri insuficient motivate. De ce apare câinele? O aluzie la Homo homini lupus sau poate ca să ne amintească faptul că n-am scăpat complet de flagelul maidanezilor? La finalul unei secvenţe de luptă deja baroc orchestrată, un soldat în flăcări traversează scena într-o diagonală de cascador solitar, apariţia omului-torţă ţinând mai degrabă de entertainmentul hollywoodian decât de estetica spectacolului. Cetăţeanul interpretat de Antoaneta Cojocaru, cu trimitere la bufonul care nu lipseşte niciodată din teatrul lui Shakespeare – acompaniind şi în Coriolanus referinţele la teatru, scenă şi arta actorului – rămâne mai degrabă un Arlechin liric, o marionetă poetică, gracilă, din seria celor pe care Antoaneta Cojocaru le construieşte cu măiestrie şi în alte spectacole (Hamlet şi noi, Arlechino moare). I-am recunoscut amprenta şi în anumite secvenţe din coregrafia maselor, la fel de lirice; acestea contrastează uneori fericit, prin poezia pe care o aduc, cu violenţa războiului, ca un largo într-o partitură jucată mereu în forţă (aşa cum şi Beethoven l-a imaginat pe antieroul shakespearian în Uvertura Coriolan), dar alteori riscă să dilueze tensiunea întregului. E o alegere regizorală care funcţionează dacă ţinem cont că spectacolul e construit pe alternanţa dintre tensiune şi detentă, ca o inimă sinceră (Cor-iolanus) prin care pulsează ritmic seva tare a unei construcţii teatrale ample şi riguroase.

Coriolanus e despre cetate şi oameni, despre alegerea individuală şi destinul colectiv, despre forţă, curaj şi loialitate. Dar şi despre exorcizarea celui mai cumplit demon: frica. Idealist care-şi asumă cu demnitate aprigă exilul, într-o formulă care aminteşte de celebrul  la vie este ailleursThere is a world elsewhere, scrie Shakespeare – Coriolanus rămâne fidel sieşi, nu-şi trădează natura. O natură care este „prea nobilă pentru lume.” Confruntarea din Coriolanus arată că aristocraţia şi democraţia nu sunt doar forme de regim politic, ci emanaţii ale spiritului, ipostazieri ale umanităţii care încearcă să-şi dea un nume generic, o identitate comună, să-şi identifice o formă de solidaritate valabilă în prezent. Iar alegerea unui regim anume implică o opţiune etică şi morală, determinată de ceea ce suntem şi de ce asumăm liber. Vechii greci făceau distincţia clară între politic şi poezie, afirmând că poezia este mai puternică decât politicul, iar acesta din urmă nu are ce căuta în arena „scenei”. Cred că nu e un „păcat” revenirea la teatrul politic, atâta timp cât această formă de artă îşi cunoaşte şi asumă responsabil permanenţele. Cea mai importantă: să slujească omul, nu diversele ideologii şi mode. Să oglindească, dincolo de realitatea obiectivă, realitatea subiectivă a omului.

Dacă teatrul are o vocaţie politică, Coriolanus ne arată că aceasta ar trebui să fie tocmai redescoperirea sensurilor polisului şi traducerea într-un limbaj contemporan a legilor solidarităţii. Iar teatrul lui Shakespeare e politic în sensul în care privilegiază relaţia directă între actori şi spectatori, legând organic şi solidar Teatrul de Viaţă. Există o umanitate pe care o împărtăşim, la care Teatrul ne permite accesul într-un mod original şi privilegiat, prin emoţie şi intimitate, prin transfigurare şi revelaţie, prin catharsis. Există la Shakespeare, cum spune şi regizorul Declan Donnellan, o permanentă legătură între „politica statului” şi „politica sinelui”. Fenomenele Cetăţii (politice, sociale, economice sau de orice natură) recompun, de fapt, o fenomenologie a Spiritului. Totul converge, într-o progresie a decantării, spre Om. Coriolanus  în regia lui Alexandru Darie provoacă prin întrebările lui deschise. Una dintre ele, cel puţin, merită toată atenţia noastră: „Ce (mai) înseamnă (azi) Cetatea, dacă nu Oamenii?”

12
/10
/12

În perioada 11-13 octombrie Timişoara devine locul de desfãşurare al Festivalului Simultan. Aflat la cea de-a VIII-a ediṭie, evenimentul va marca anul 2012 prin prezentarea unor ipoteze cataclismice şi de transformare. Fiind în trend cu ipotezele din lumea ştiinṭificã, festivalul va prezenta numeroase producṭii menite sã ridice întrebãri şi sã pãstreze viu interesul publicului. Simultan este […]

12
/10
/12

Laureata premiului Nobel pentru Pace în 2012 este Uniunea Europeană, a anunţat vineri Comitetul Nobel norvegian, care prezintă lista ultimilor zece câştigători ai acestui premiu. 2012 – UE a primit premiul Nobel pentru Pace pe 2012 pentru contribuţia sa la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa. 2011 – Comitetul Nobel a anunţat […]

12
/10
/12

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, îşi începe parcursul internaţional în SUA, prin proiecţia care va avea loc la cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Chicago (11 – 25 octombrie). Astfel, filmul va fi prezentat în secţiunea World Cinema Program, urmând să fie proiectat la Chicago […]

12
/10
/12

Duminicã, 14 octombrie, scena teatrului din Sibiu se pregãteşte pentru premiera spectacolului ,,Platonov’’ (în regia lui Alexandru Dabija); evenimentul va reprezenta cea de-a şasea premierã a acestei stagiuni. Cu aceastã ocazie, douã dintre cele mai bune actriṭe ale momentului: Cristina Flutur şi Ofelia Popii vor juca pe scena Teatrului Naṭional din Sibiu.       […]

12
/10
/12

În perioada 15-21 octombrie Sibiu va fi gazda festivalului Astra Film Festival 2012. Festivalul se află la cea de-a XII-a ediţie şi este cel mai vechi festival internaţional al României, dar şi un eveniment marcant pentru cinematografia documentară din Europa. Acesta este un prilej extraordinar de a promova documentarul românesc pe plan internaţional. Importanţa acestui […]

12
/10
/12

Cel mai important eveniment de solidarizare îşi face simţită prezenţa în Bucureşti. Pentru că împreună putem face lucruri bune şi putem schimba ceva. Susţinem şi vă invităm la UN MILION DE STELE! Asociaţia Caritas Bucureşti vă invită să participaţi vineri, 12 octombrie 2012, la cel mai important eveniment de solidarizare din România – Un Milion […]

12
/10
/12

Anul lui Caragiale îşi face simţită prezenţa prin toate mediile culturale şi artistice. Ultimul eveniment din această serie este „Cu Caragiale, de la Washington la Bucureşti. Expoziţie de fotografie şi bandă desenată”. Artă sub alte forme expusă în perioada 9-31 octombrie avându-i ca parteneri pe Biblioteca Naţională a României şi Dana Art Gallery. Evenimentul va […]

12
/10
/12

România a bifat prin După dealuri (Cristian Mungiu), Crulic-drumul spre dincolo (Anca Damian), Toată lumea din familia noastră (Radu Jude), Undeva la palilula (Silviu Purcărete), Din dragoste, cu cele mai bune intenţii (Adrian Sitaru) şi Apele tac (Anca Miruna Lăzrescu) o nouă participare la un festival internaţional important- Festivalul Central şi Est European CinEast. In […]

12
/10
/12

Spectacolul „Lacul Lebedelor”, susţinut de ansamblul de balet clasic al Teatrului Municipal de Operă şi Balet din Kiev, va fi prezentat la Sala Palatului din Capitală pe 25 octombrie, de la ora 19.30. Spectacolul din 25 octombrie, de la Sala Palatului din Bucureşti, îi va avea ca solişti pe Natalia Matsak – prim-solistă a Operei […]

12
/10
/12

În 1924, a încetat din viaţă scriitorul Anatole France, cunoscut pentru scrierile “Insula pinguinilor” (1908) şi “Revolta îngerilor” (1914); a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921 (n. 18 apr. 1844)   1933 – Alcatraz devine, neoficial, închisoare federală 1935 – S-a născut la Modena tenorul Luciano Pavarotti (d. 6 sept 2007) 1975 […]

11
/10
/12

In perioada 12-14 octombrie, Muzeul Naţional al Satului Dmitrie Gusti în parteneriat cu Centrul Cultural ‘’Rabindranath Tagore’’ va organiza cea de-a patra ediţie a Festvalului Culturii Indiene- Namaste India.     Festivalul va fi o adevărată delectare pentru cei interesaţi, deoarece propune o mai bună cunoaştere a culturii indiene prin intermediul filmografiei, fotografiei, artizanatului, gastronomiei, […]

11
/10
/12

In perioada 7-12 octombrie va avea loc la Iaşi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Teatrul Luceafărul a fost cel care a găzduit spectacolele din cadrul acestui festival. In cadrul festivalului, un întreg program a avut obiectivul de a marca Anului lui Caragiale. Pe lista teatrelor prezente la acest eveniment s-au numărat 14 companii […]

11
/10
/12

Teatrul Dramatic ‘’Fani Tardini’’ din Galaţi este în această perioadă gazda Festivalului Naţional de Comedie. Fiind un festival cu o tradiţie bine sedimentată -încă din anul 1976- acesta face din Galaţi capitala comediei în perioada 7-14 octombrie. Anul acesta, festivalul va aduna la un loc în decurs de o săptămână dramaturgi, regizori, actori, critici şi […]

11
/10
/12

Începând cu 7 octombrie Brăila este gazda Festivalului ,, Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila’’, un proiect desfăşurat sub patronajul Primăriei municipiului Brăila şi al Consiliului Local Municipal Brăila.     Tradiţia s-a respectat şi în acest an în momentul în care afişul evenimentului a fost realizat de către scenograful Dragoş Buhagiar. În […]

11
/10
/12

Festivalul Filmului de la Londra BFI a fost în ultimul timp locul de prezentare al numeroase filme româneşti. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în acest an când, atât „După Dealuri” de Cristian Mungiu, cât şi „Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude au fost selectate pentru a face parte din lista de vizionări. În […]

11
/10
/12

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

Pagina 886 din 897« Prima...102030...884885886887888...Ultima »