„Corneliu Baba. Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977)”, la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-baba-confesiuni-si-jurnale-1965-1977-la-mnar/

Muzeul Naţional de Artă al României prezintă până pe 29 martie 2020 o expoziţie-confesiune avându-l, din nou, ca protagonist pe Corneliu Baba.

Un articol de Liliana Matei|29 februarie 2020

Expoziția include atât lucrări provenind din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, cât și documente personale din perioada 1965 – 1977.

Demersul curatorial se sprijină pe însemnările și reflecțiile artistului din acest interval cronologic și fac obiectul celui de al doilea volum din seria Corneliu Baba.

Parcurgând însemnările din jurnalul său, îl regăsim pe artist din ce în ce mai retras în liniștea atelierului din strada Pangratti, în fața șevaletului sau a caietului de atelier, frământat de îndoieli și bântuit câteodată de sentimentul neîmplinirii a ceea ce și-a dorit mereu să facă – pictură, și numai pictură.

„Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane”. (Corneliu Baba, Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977).

Curator: Maria Muscalu Albani
Galeria Națională (parter)
Perioada: 25 octombrie 2019 – 29 martie 2020
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00-18.00
Ultima intrare se face la ora 17.00.
Bilet de acces: 10 lei (cu reducerile aferente)

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.