„Corneliu Baba. Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977)”, la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-baba-confesiuni-si-jurnale-1965-1977-la-mnar/

Muzeul Naţional de Artă al României prezintă până pe 29 martie 2020 o expoziţie-confesiune avându-l, din nou, ca protagonist pe Corneliu Baba.

Un articol de Liliana Matei|29 februarie 2020

Expoziția include atât lucrări provenind din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, cât și documente personale din perioada 1965 – 1977.

Demersul curatorial se sprijină pe însemnările și reflecțiile artistului din acest interval cronologic și fac obiectul celui de al doilea volum din seria Corneliu Baba.

Parcurgând însemnările din jurnalul său, îl regăsim pe artist din ce în ce mai retras în liniștea atelierului din strada Pangratti, în fața șevaletului sau a caietului de atelier, frământat de îndoieli și bântuit câteodată de sentimentul neîmplinirii a ceea ce și-a dorit mereu să facă – pictură, și numai pictură.

„Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane”. (Corneliu Baba, Confesiuni și Jurnale (1965 – 1977).

Curator: Maria Muscalu Albani
Galeria Națională (parter)
Perioada: 25 octombrie 2019 – 29 martie 2020
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00-18.00
Ultima intrare se face la ora 17.00.
Bilet de acces: 10 lei (cu reducerile aferente)

14
/02
/20

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la București. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.

05
/02
/20

MNAC repune vitrinele Sălii Dalles în folosul artei și al comunității și marchează evenimentul cu un tur ghidat de structuristul Dragoș Marcu despre starea structurii Sălii Dalles și despre riscul la seism pe întreg Bulevardul Magheru-Bălcescu.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

24
/01
/20

Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura luni 27 ianuarie, la ora 19:00, expoziția de fotografie „Ultima Lună” constând într-un portofoliu de lucrări fotografice aparținând artiștilor Nicola Bertasi și Marzio Villa, proiect curatoriat de Valentina Ribaldi.

20
/01
/20

Recent întors la Sibiu din Statele Unite ale Americii, unde a participat la ediția 2020 a celui mai important congres de artele spectacolului din lume, organizat de International Society for the Performing Arts (ISPA), Constantin Chiriac îl are invitat la Sibiu, în cadrul primei conferințe speciale FITS și TNRS din acest an, vineri, 24 ianuarie, pe arhitectul Ștefan Dorin Adam.

20
/01
/20

Joi, 23 ianuarie, de la ora 18.00, la Galeria Estopia București va avea loc vernisajul expoziției „Blurred Is the New ID”, cu prilejul aniversării unui an de la deschiderea galeriei într-o eveniment care aduce în atenție neofigurativul contemporan, în viziunea a 8 artiști: Lucian Brumă, Otilia Cadar & Liviu Coman, Marius Fodor, Ada Muntean, Alexandru Nicoară, Sergiu Laslo și Szabó András.