Corneliu Coposu – lecția de demnitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-coposu-lectia-de-demnitate/

Numit de Petre Țuţea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 – 1995) a fost unul dintre cei mai importanţi lideri politici ai perioadei postrevoluţionare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viaţa mea. Dacă această idee va triumfa, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii ’90.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2014

Volumul „Corneliu Coposu 163 de vorbe memorabile”, apărut la Editura Vremea (parafrazând cartea lui Petre Țuțea, de la Editura Humanitas), este antologat și prefațat de Marius Ghilezan. „A făcut întotdeauna abstracție de interesul personal și a disprețuit veleitățile și vanitățile curente. Modestia lui era fermă, cuvântul lui, angajant. Era un domn înalt, un om de idei, cuvintele lui aveau prozodie, adevărate cantilene, un veritabil aristocrat al spiritului. Fiindcă în acte și pe cruci trebuia să aibă un nume, i s-a spus Corneliu Coposu”, nota Marius Ghilezan, în prefață.

Cartea conține o serie de explicații și de învățăminte lăsate de Corneliu Coposu. Mai jos sunt câteva dintre ele:

Modestie

„Dezinteresul meu legat de onorurile și demnitățile publice și față de acumularea de avere îmi dă o independență care mă face să fiu foarte obiectiv în raporturile cu oamenii.”

„Aș fi putut să mă așez pe o adunare de bani, am avut condiții, dar nu m-au interesat. Cred că sunt cel mai sărac om din România, neavând nici un metru pătrat de pământ, neavând nici o acțiune, neavând nici o casă proprie și nici un fel de proprietate. Așa că nu o să am probleme testamentare pentru că nu am ce testa.”

Libertate

„Libertatea cea adevărată este transpunerea pe plan politic a nevoii bilologice de mișcare.”

„Omul este răspunzător față de propria lui conștiință, deci față de Dumnezeu.”

„Dreptul de a face ce vrei între hotarele legii, fără constrângere din afară sau de a nu face ceea ce este contrar convingerilor tale se cheamă libertate.”

163vorbe

Corupție

„Vedem câteodată pe estrada solemnității câte un zero care flutură, fără pudoare, banii țării.”

Destin

„Mi-am făcut un examen de conștiință. Am trecut în revistă toate suferințele și mizeriile prin care am trecut de-a lungul pușcăriilor, a anilor de detenție, a persecuțiilor post-penitenciare. Dacă ar fi să aleg, aș opta pentru același destin. Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Eu nu sunt fatalist, dar, dacă mi s-ar ridica în față aceleași alternative, ceea ce aș alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit și pe care l-aș repeta cu seninătate.”

„Nu are pereche zbuciumul unui om care vede, la apusul vieții, că sunt străine cărările pe care le-a străbătut.”

Morală

„Marile caractere se formează în Opoziție.”

„Nu poate exista o politică veritabilă fără consecvență și moralitate.”

Dictatură

„Deceniile de comunism au făcut mai mult rău României decât au provocat cele două războaie mondiale la un loc, întrucât acestea nu i-au denaturat spiritualitatea.”

„Astăzi se calcă în picioare drepturile omului în numele libertății. În numele libertății se înscenează culpe, se falsifică documente, se reabilitează nărăviziții trotuarului politic. Și tot în numele libertății se sparg capete, se mută fălci incomode, se trag salve din arme cu repetiție și se trimit în pușcărie cetățeni nevinovați.”

Dragostea

„Religia creștină este întemeiată pe dragoste. Din păcate, reprezintă virtutea cel mai puțin practicată de români.”

„În pușcăriile comuniste, oamenii care alunecau pe povârnișul disperării erau salvați de o serie de preoți aproape de sfințenie.”

Suferința

„Față de sacrificiile pe care le-au făcut eroii, bieții noștri ani de pușcărie contează prea puțin.”

„Pușcăria este un exercițiu pentru a-ți antrena răbdarea.”

„În cei șapte ani de izolare totală, pe lângă credința în Dumnezeu și încrederea fermă în dreptatea cauzei pentru care sufeream ororile temnițelor, poezia a fost o adevărată hrană spirituală.”

Istorie

„Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceștia, neamurile sunt veșnice.”

„Cine uită trecutul, merită să-l repete.”

Carte

„O carte bună o citești cu teama de a nu frânge, la mijloc, gingășia unei impresii. Cu grija cu care împărtășești o floare de păpădie.”

Politică

„La noi se confundă noțiunea de a nu face politică cu noțiunea de a nu face parte dintr-un partid. Nu trebuie să faci parte dintr-un partid ca să faci politică.”

Sport

„În țara românească se face politică din sport și sport din politică.”

Societate

„Românul este fatalist și se teme de schimbare. Nu este obișnuit să riște pentru o viață mai bună.”

„Intelectualitatea nu este o calitate dobândită exclusiv pe băncile universităților, ci mai degrabă o aplecare a minții către analiza existenței.”

Viziune

„Cred că pentru tânăra generație de azi, cel mai important lucru pentru a înțelege trecutul este să i se ofere pilda unui prezent mai bun.”

„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă.”

Foto: www.corneliu-coposu.ro

26
/05
/16

ÎN BIBLIOTECA MEA Ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) şi scriitorul Andrei Crăciun se pregăteşte să lanseze a doua carte din seria Baricadele, în care îşi strânge publicistica risipită în paginile gazetelor în ultimii unsprezece ani, dându-i o nouă viaţă în volum.

25
/05
/16

Știați că Voltaire scăpa de musafirii plictisitori prefăcându-se că leşină? Și că Balzac avea ca hobby hipnotismul? Lista de obiceiuri ale unora dintre cei mai prolifici scriitori are o grămadă de elemente surprinzătoare.

25
/05
/16

Astăzi, 25 mai, este ziua națională a Argentinei, această dată marcând finalul Revoluției din Mai (Revolución de Mayo, 1810), care a condus la separarea de Spania imperială.

25
/05
/16

În preajma Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul Evreiesc de Stat prezinta un nou spectacol-lectură din seria evenimentelor „Cu cărțile deschise”, un matineu dedicat, de această dată, celor mici. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu, nr. 4).

25
/05
/16

„Aici, Radio România. Radio Bucureşti. Ascultaţi astăzi, în premieră, emisiunea «Ora veselă»”. Aşa suna anunţul crainicei din 17 ianuarie 1929... D’ale lui Tănase 2 şi La microfon… Birlic! sunt cele mai noi audiobook-uri apărute în Colecţia „Ora veselă” şi conţin pagini antologice din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii române, avându-i protagonişti pe doi maeştri ai umorului şi satirei.

24
/05
/16

Dramaturg şi romancier, Stefan Caraman lansează sâmbătă 4 iunie, de la ora 20:00, SUPERSTAR – File de Poveste. Evenimentul va avea loc în salonul verde din incinta La Scena. În deschidere, actorii dIn Culise vor juca spectacolul POVEȘTI DESPRE TINE după volumul „92 de poveşti cu cărţi” de Ştefan Caraman.

24
/05
/16

Proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta, unul dintre cele mai ample proiecte de Digital Storytelling din România, care a înglobat peste 1200 de povești digitale, dintre care cca 500 aparținând principalelor minorități etnice reprezentate în România a ajuns la final și face bilanțul. Astăzi, 24 mai 2016, începând cu ora 11.00, cei care doresc pot participa la Conferința de închidere a proiectului.

23
/05
/16

Norman Manea, scriitorul fără copilărie, pentru care viaţa a început abrupt, cu o deportare la 5 ani în lagărele din Transnistria, împlineşte, anul acesta, 80 de ani. "La 5 nu eram nici evreu, nici sirian, nici american, eram doar un copil", evocă scriitorul român cel mai dur episod al copilăriei. Astăzi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi de la 20.30, la TVR HD, puteţi afla povestea unuia dintre cei mai premiaţi şi traduşi scriitori români contemporani.

20
/05
/16

Sâmbătă, 21 mai 2016, ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 88), în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), va avea loc ediţia a VIII-a a programului de educaţie culturală „Maratonul de Poezie şi Jazz”, difuzat în fiecare an de Radio România Cultural, eveniment care marchează prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor.

18
/05
/16

Târgul GAUDEAMUS Oradea, cea mai nouă componentă a Caravanei GAUDEAMUS derulată de Radio România la nivel naţional, vă aşteaptă în intervalul 18 – 22 mai în parcul 1 Decembrie.

17
/05
/16

Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române,va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani.

17
/05
/16

Pe an ce trece, influența online-ului în promovarea culturii crește. O simplă recenzie pe un blog cu vizibilitate sau câteva share-uri pot schimba destinul unui titlu și automat al unui autor. Anul acesta, Hyperlitaratura organizează concursul „Cel mai bun blog de carte din România”. 

11
/05
/16

Peste 100 de poeți din 23 de țări vin la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care va avea loc între 18 și 22 mai. 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China), vor veni la București în această lună.