Corneliu Porumboiu, selectat în secţiunea Un Certain Regard, la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-porumboiu-selectat-in-sectiunea-un-certain-regard-la-cannes/

Regizorul Corneliu Porumboiu a fost inclus, cu lungmetrajul „Comoara”, în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes 2015, care va avea loc între 13 şi 24 mai, potrivit site-ului oficial al organizatorilor.

Un articol de Liliana Matei|19 aprilie 2015

Secţiunea Un Certain Regard face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiţia oficială. Secţiunea a fost introdusă în 1978, de fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes Gilles Jacob. În fiecare an, secţiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaştere internaţională.

Cu o acţiune care se concentrează pe doi bărbaţi care trec printr-o mulţime de întâmplări surprinzătoare în încercarea de a descoperi o comoară, filmul „Comoara”, cu un scenariu care îi aparţine lui Corneliu Porumboiu, are în distribuţie actori profesionişti în egală măsură cu amatori.

Astfel, rolurile principale sunt interpretate de Toma Cuzin („Câinele japonez”, „Domnişoara Christina”) şi de actorii amatori Adrian Purcărescu şi Corneliu Cozmei, care au fost selecţionaţi după un proces amplu de casting, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei luni.

Imaginea filmului este semnată de directorul de imagine Tudor Mircea, cu care Corneliu Porumboiu a colaborat şi la „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, iar producţia este asigurată de Marcela Ursu (42 Km Film), în coproducţie cu Les Films de Worso şi Rouge International, scrie Mediafax.

Proiectul a primit o finanţare de 1.574.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi este susţinut de HBO România şi Arte France.

Filmul are un agent internaţional de distribuţie – Wildbunch -, urmând ca premiera în România să aibă loc în 2015.

Corneliu Porumboiu a inceput filmarile pentru lungmetrajul Comoara

Corneliu Porumboiu la filmarile pentru lungmetrajul Comoara

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean. A primit premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Poliţist, adjectiv”. Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

De asemenea, acesta a regizat „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, un film care a fost prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume.

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 – 24 mai. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen. Juriul secţiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actriţa şi regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secţiunii Cinéfondation şi pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.

07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

07
/01
/14

Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.Asociaţia Culturală Control N organizează pe 30 ianuarie, 6 şi 14 februarie, un Masterclass Nae Caranfil. Reputatul cineast va dezbate în cadrul acestuia statutul şi rolul regizorului în realizarea unei pelicule.

06
/01
/14

Lungmetrajul "Inside Llewyn Davis", de Joel şi Ethan Coen, a fost marele câştigător la cea de-a 48-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, obţinând patru trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun film".

06
/01
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 10 ianuarie, ora 19:00, „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess”, în regia lui Radu Alexandru Nica. Piesa este o adaptare filmului „Breaking the Waves”, regizat de danezul Lars von Trier.

06
/01
/14

Lansarea pe marele ecran a primului film în realism magic făcut vreodată în România, “Ultimul Zburator” a fost devansată pentru data de 7 februarie 2014.