Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Concert aniversar
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-academic-radio-75-de-ani-de-existenta-concert-aniversar/

CORUL ACADEMIC RADIO, un reper al vieţii culturale româneşti şi un apreciat ambasador al României peste hotare, împlineşte în 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani, fiind cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2015

Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Primul concert a cappella al anului, dedicat acestei aniversări, este unul de muzică universală, cu cele mai frumoase partituri destinate corului mixt, eveniment programat miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.

În program, lucrări semnate de compozitori celebri ca Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski, Schubert, Rachmaninov, Bernstein ş.a. Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui DAN MIHAI GOIA, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio.

Seara de muzică universală se desfăşoară cu participarea pianistei Carmen Săndulescu, a sopranei Svetlana Sîcencova şi a organistei Simona Săndulescu. Evenimentul este prezentat de Liliana Staicu, manager al postului Radio România Muzical.Corul Academic Radio

Despre Corul Academic Radio

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal – simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală.

Fondat în anul 1940,  sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Corul Academic Radio – wikipedia, facebook

17
/07
/23

Pentru a șaptea oară, Orchestrele Naționale de Tineret ale României sunt invitate la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume. Astfel, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal porneşte într-o călătorie muzicală europeană cu 3 concerte, ce o va duce de această dată de la Bucureşti, la Kassel şi apoi la Berlin.

07
/07
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă. Pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică.