Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Concert aniversar
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-academic-radio-75-de-ani-de-existenta-concert-aniversar/

CORUL ACADEMIC RADIO, un reper al vieţii culturale româneşti şi un apreciat ambasador al României peste hotare, împlineşte în 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani, fiind cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2015

Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Primul concert a cappella al anului, dedicat acestei aniversări, este unul de muzică universală, cu cele mai frumoase partituri destinate corului mixt, eveniment programat miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.

În program, lucrări semnate de compozitori celebri ca Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski, Schubert, Rachmaninov, Bernstein ş.a. Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui DAN MIHAI GOIA, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio.

Seara de muzică universală se desfăşoară cu participarea pianistei Carmen Săndulescu, a sopranei Svetlana Sîcencova şi a organistei Simona Săndulescu. Evenimentul este prezentat de Liliana Staicu, manager al postului Radio România Muzical.Corul Academic Radio

Despre Corul Academic Radio

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal – simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală.

Fondat în anul 1940,  sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Corul Academic Radio – wikipedia, facebook

16
/09
/19

Dirijorul Emerit Mariss Janson a fost nevoit să își anuleze concertele alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam în datele de 18 și 19 septembrie și pe 21 septembrie la București, din motive de sănătate. Orchestra este recunoscătoare dirijorului român Cristian Măcelaru, care a fost de acord să preia programul neschimbat în timp atât de scurt.

16
/09
/19

Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.

10
/09
/19

În peisajul cultural al orașelor din România, Sfântu Gheorghe se detașează prin multitudinea de festivaluri și evenimente pe care le desfășoară cu regularitate. Între acestea, Festivalul de Arte Contemporane pulzArt este cel care, de șapte ani, continua să își surprindă publicul prin promovarea unor noi moduri de gândire în ceea ce priveşte arta, oferindu-i prilejul de a veni în contact cu o varietate de forme de exprimare artistică din lumea întreagă, reunite prin originalitate, inovație și neconvențional.

09
/09
/19

Dirijorul Ion Marin a anunțat o nouă colaborare extraordinară cu binecunoscutul pianist Lang Lang și Orchestra Simfonică din San Francisco, în data de 21 octombrie 2019. Acesta este doar primul dintr-o serie de evenimente în colaborare cu Lang Lang, următorul având loc în 2020, la Praga, pe O2 Arena, una dintre cele mai mari săli din lume, cu aproape 20.000 de locuri.

06
/09
/19

TVR vă invită să vă bucuraţi de magia concertelor transmise în direct. Pe 5 septembrie, de la ora 19.30, a fost difuzat concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin. Marţi, 10 septembrie , de la ora 20.00 – transmisiune TVR 3 în simulcast cu TRINITAS TV, în direct de la Sala Palatului: concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret.

06
/09
/19

Soprana VERONICA CANGEMI și-a anunțat indisponibilitatea pentru concertul din data 8 septembrie, din motive de sănătate. Concertul programat se va desfășura normal, la aceeași oră (22.30), la Ateneul Român. ANNA MARIA LABIN va prelua rolul Leocastei în spectacolul programat de Academia Bizantină pe data de 8 septembrie, cu opera Giustino a lui Vivaldi.