Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Concert aniversar
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-academic-radio-75-de-ani-de-existenta-concert-aniversar/

CORUL ACADEMIC RADIO, un reper al vieţii culturale româneşti şi un apreciat ambasador al României peste hotare, împlineşte în 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani, fiind cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2015

Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Primul concert a cappella al anului, dedicat acestei aniversări, este unul de muzică universală, cu cele mai frumoase partituri destinate corului mixt, eveniment programat miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.

În program, lucrări semnate de compozitori celebri ca Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski, Schubert, Rachmaninov, Bernstein ş.a. Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui DAN MIHAI GOIA, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio.

Seara de muzică universală se desfăşoară cu participarea pianistei Carmen Săndulescu, a sopranei Svetlana Sîcencova şi a organistei Simona Săndulescu. Evenimentul este prezentat de Liliana Staicu, manager al postului Radio România Muzical.Corul Academic Radio

Despre Corul Academic Radio

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal – simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală.

Fondat în anul 1940,  sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Corul Academic Radio – wikipedia, facebook

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.