Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Concert aniversar
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-academic-radio-75-de-ani-de-existenta-concert-aniversar/

CORUL ACADEMIC RADIO, un reper al vieţii culturale româneşti şi un apreciat ambasador al României peste hotare, împlineşte în 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani, fiind cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2015

Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Primul concert a cappella al anului, dedicat acestei aniversări, este unul de muzică universală, cu cele mai frumoase partituri destinate corului mixt, eveniment programat miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.

În program, lucrări semnate de compozitori celebri ca Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski, Schubert, Rachmaninov, Bernstein ş.a. Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui DAN MIHAI GOIA, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio.

Seara de muzică universală se desfăşoară cu participarea pianistei Carmen Săndulescu, a sopranei Svetlana Sîcencova şi a organistei Simona Săndulescu. Evenimentul este prezentat de Liliana Staicu, manager al postului Radio România Muzical.Corul Academic Radio

Despre Corul Academic Radio

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal – simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală.

Fondat în anul 1940,  sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Corul Academic Radio – wikipedia, facebook

10
/12
/21

Festivalul SoNoRo a aniversat retroactiv 15 ani de existență, împliniți anul trecut, în 2020. Din cauza restricțiilor cunoscute, concertul programat la Carnegie Hall a fost reprogramat anul acesta, la începutul lunii decembrie, susținut și în contextul Zilei Naționale a României.

03
/12
/21

La 100 de ani de la momentul istoric, în care George Enescu a dirijat „Lohengrin” la Opera Națională București, în seara de 8 decembrie 2021, va avea loc principalul eveniment al stagiunii „Opera 100”: premiera cu „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, conducerea muzicală Tiberiu Soare, ce va avea trei reprezentații: pe 8, 10 și 12 decembrie, ora 18:30.

02
/12
/21

Mâine, 3 decembrie 2021, de la ora 17:00, se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, primul Târg de Crăciun în aer liber din România, care va aduce în prim plan muzica clasică a sărbătorilor de iarnă. Poziționat pe Esplanada Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72), CLASSICAL CHRISTMAS MARKET va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, între orele 10.00 și 21.00.

02
/12
/21

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea semnează primul eveniment cultural românesc de anvergură de la Expo 2020 Dubai, solişti fiind laureaţii Concursului Internaţional “George Enescu” 2021, violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu. Concertul va avea loc în onoarea Zilei Naţionale a României pe scena Millenium Amphitheater din cadrul Expoziţiei Mondiale Dubai 2020, fiind programat în seara de 6 decembrie, de la ora 18. În data de 7 decembrie, formaţii camerale din cadrul Orchestrei Române de Tineret vor susţine micro-recitaluri în pavilionul României la Expo 2020.

02
/12
/21

Evenimentul Gheorghe Zamfir - 80 invită publicul din România la o întâlnire inedită cu legendarul naist Gheorghe Zamfir, în trei concerte ce vor avea loc între 9 şi 11 decembrie la Găeşti – localitatea natală a artistului – pe 9 decembrie, de la ora 19, la Casa de cultură, la Târgovişte, pe 10 decembrie, de la ora 19, la Sala Independenţa, şi la Bucureşti pe 11 decembrie, de la ora 19, la Sala Radio.

30
/11
/21

Opera Națională București prezintă pe 1 decembrie, ora 18:30, în Foaierul Galben spectacolul dedicat Zilei Naționale a României. În programul serii se vor regăsi un recital de piese românești în interpretarea soliștilor acompaniați de pian și „Dixtuorul pentru suflători în re major op. 14” de George Enescu în interpretarea ansamblului de suflători al Operei Naționale București, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Conceptul regizoral poartă semnătura Claudiei Machedon.

29
/11
/21

„Muzică clasică așa cum nu ați mai ascultat până acum, dedicată sută la sută regelui instrumentelor: pianul, în toate ipostazele sale, de la clasic, la modern și jazz” – este invitația pe care Festivalul Hoinar 2021 o lansează publicului între 2 și 14 decembrie, la Brașov și la București.

23
/11
/21

Primul concert de jazz pe scena Sălii Radio în această stagiune (2021-2022) este un eveniment special, pe care nu îl puteți rata! Joi, 25 noiembrie, de la ora 19.00, LUIZA ZAN – una dintre cele mai apreciate voci feminine din jazz-ul românesc la ora actuală – va cânta alături de BIG BAND-UL RADIO, dirijat de IONEL TUDOR.