Corul de Cameră Preludiu, aniversare 45 de ani la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-camera-preludiu-aniversare-45-de-ani-la-ateneul-roman/

Corul de Cameră Preludiu al Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”, dirijat de Voicu Enăchescu, va susţine un concert aniversar la Ateneul Român astazi, 1 noiembrie, de la ora 19.00, eveniment organizat în colaborare cu Filarmonica “George Enescu”.

Un articol de Petre Ivan|1 noiembrie 2017

Cu numeroase prezențe de nivel internațional, foarte multe concerte în țară și o impresionantă colecție de înregistrări dedicate repertoriului religios ortodox, Corul de Cameră Preludiu format și dirijat de Voicu Enăchescu reprezintă o autoritate artistică de necontestat, reprezentativă pentru spațiul nostru cultural și spiritual.

Programul aniversar va panorama lucrări de mare valoare ale creației universale, de la Giovanni Gastoldi sau Luca Marenzio, trecând prin Bach, Schubert și Bizet și continuând, desigur, cu repertoriul românesc, fiind alese binecunoscute piese precum Trei Cântece Românești de Dan Buciu, Cine e morarul de Dan Dediu sau Suita din Oaș de Dariu Pop.

Publicul va avea astfel ocazia de vedea, asculta și recunoaște pe viu spiritul artistic creat de dirijorul Voicu Enăchescu care definește Corul de Cameră Preludiu, putând să recunoască chiar pe cei care au făcut cunoscute publicului larg o bună parte dintre aceste piese, atât prin intermediul discurilor și al CD-urilor, cât mai ales prin zecile de înregistrări făcute la radio de-a lungul celor 45 de ani de activitate.

Corul de cameră „Preludiu”

De la apariţia sa şi până în prezent formaţia a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospeţimea şi, în acelaşi timp, prin maturitatea sa.

În cei 42 de ani de activitate „Preludiu” a realizat peste 350 de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti). De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră „Preludiu” şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepţionalul program prezentat”, distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

Anul 2012, a însemnat înca o dată confirmarea internaţională a Corului de cameră „Preludiu”: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok-Polonia, Medalia de aur acordată corului „Preludiu” şi premiul pentru cel mai bun dirijor primit de maestrul Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing-China.

Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

Foto: Corul de Cameră Preludiu – Virgil Oprina

19
/04
/21

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit "found footage" cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol - inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.

06
/04
/21

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită să vizionați online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.