Corul de copii Radio va concerta în cadrul spectacolului ,, În lumea lui Walt Disney”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-copii-radio-va-concerta-in-cadrul-spectacolului-in-lumea-lui-walt-disney/

Sâmbătă, 30 martie (19.00), „copiii” de toate vârstele vor asculta melodiile îndrăgite interpretate de Corul de Copii în cadrul spectacolului ,, În lumea lui Walt Disney”.

Un articol de Andrada Văsii|27 martie 2013

Sâmbătă, 30 martie (19.00), „copiii” de toate vârstele vor asculta melodiile îndrăgite interpretate de Corul de Copii în cadrul spectacolului ,, În lumea lui Walt Disney”.

Evenimentul va avea loc cu participarea Cameliei Chiţibea – pian, Alexandru Anastasiu şi Ilinca Lorentz – percuţie, Virgil Oprina – chitară bas şi Emanuel Ion – bariton, iar aranjamentele vocale sunt semnate de Ioan Dobrinescu.

Copilăria înseamnă pentru noi toţi desene animate şi, între acestea, un loc special îl ocupă nemuritoarele poveşti care au fost aduse la viaţă de Walt Disney. Sub titlul „În lumea lui Walt Disney”, ultimul concert al lunii martie la Sala Radio va fi dedicat micilor spectatori: Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, vă invită la o călătorie în lumea magică a cântecelor provenite din filmele de animaţie create de celebrul desenator american.

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestreradio.ro sau orchestreradio.com.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Înfiinţat în 1945, Corul de copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, asistat de pianista Camelia Chiţibea, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică şi este implicat în numeroase proiecte internaţionale.

 

Credit foto: Ioan Dobrinescu

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.