Corul Madrigal, concert de Paște la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-concert-de-paste-la-ateneul-roman-2/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susţine concertul extraordinar de Paşte duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român. Nelipsit din tradiţia evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susţine neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox şi cu Paştele pentru creştinii de rit catolic.

Un articol de Petre Ivan|30 martie 2018

Suita de compoziții alese de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, include atât piese cu specific pascal, cât și creații care au făcut istorie în repertoriul cântului coral.

Marcând excelența în muzică, fiecare lucrare în parte se dorește a transmite vibrații pioase și profunde, menite să bucure sufletul spectatorilor și ascultătorilor.

Ca în fiecare an, pregătim cu mare atenție și emoție repertoriul pentru concertul extraordinar de Paște. Este un moment important pentru Madrigaltoți creștinii și ne dorim ca toți cei care ne ascultă să simtă, prin muzică, bucuria Învierii Mântuitorului. Prima parte a concertului va cuprinde lucrări muzicale din repertoriul universal, din Renaștere până în contemporaneitate, iar în a doua parte vom prezenta exclusiv muzică românească: bizantină, tradițională și modernă. – Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cu doar o zi înainte de susținerea concertului în fața a 700 de spectatori în sala Ateneului Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va oferi prilejul ca peste 180 de copii și tineri care fac parte din Programul Național Cantus Mundi să asculte, în avanpremieră, extraordinarul concert de Paște.

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”.

Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Foto: Corul Madrigal – facebook

23
/09
/21

Cunoscutul actor Vlad Ivanov, în calitate de povestitor; premiera românească a operei „Strigoii” de George Enescu, sub bagheta apreciatului dirijor Gabriel Bebeșelea; Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, condusă de faimosul dirijor Daniele Gatti și cu pianistul Jean Yves Tibaudet ca solist sunt câteva din principalele oferte ale zilei la Festivalul Internațional George Enescu.

17
/09
/21

Astăzi începe de-a 7-a ediție a Danube Rock Sounds, festivalul de rock din Galați, ce are loc între 17 și 19 septembrie pe Plaja Dunărea. Este primul eveniment important organizat pe plaja recent inaugurată și promite o atmosferă de neuitat și multă distracție.

17
/09
/21

Tiberiu Soare se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio în concertul de sâmbătă, 18 septembrie, din cadrul seriei Concerte și Recitaluri de la Ateneul Român. Solista acestui concert este Alisa Weilerstein, una dintre cele mai apreciate violonceliste ale zilelor noastre. În program vor fi lucrări de Ceaikovski (Serenada pentru orchestră și coarde și Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră) și Haydn (Concertul nr. 1 în do major pentru violoncel și orchestră).

17
/09
/21

La 100 de ani de la instituționalizare, Opera Națională București deschide Stagiunea Centenară, intitulată simbolic „Opera 100”, cu spectacolul „Tosca” de G. Puccini, invitat special fiind celebrul bas-bariton Sir Bryn Terfel. Cele două reprezentații vor fi programate în zilele de 1 și 3 octombrie, începând cu ora 18:30. Alături de cel mai mare bas-bariton din lume, în distribuțiile celor două spectacole se vor regăsi nume sonore ale primei scene lirice a țării.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.

26
/08
/21

Timp de 4 weekenduri, Weekend Sessions la Grădina Botanică prezintă artiști independenți și reunește antreprenori locali din platforma roditorfoodmarket.ro în cadrul unui program de sesiuni acustice de muzică clasică, jazz, alternative&indie, dar și sesiuni de poezie și proiecții de film într-unul dintre cele mai frumoase spații verzi din București.