Corul Madrigal – concert de Paște la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-concert-de-paste-la-ateneul-roman/

Cu o tradiţie de mai bine de jumătate de secol, Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, dirijat de Anna Ungureanu, susţine duminică, 5 aprilie, la Sala Mare a Ateneului Român, Concertul Extraordinar de Paşte.

Un articol de Liliana Matei|1 aprilie 2015

Evenimentul ce are loc de Floriile credincioşilor ortodocşi şi de Sfintele Paşte ale creştinilor catolici, va cuprinde un repertoriu specific acestei perioade: muzică românească bizantină, clasică şi contemporană, muzică universală contemporană. Din concert nu va lipsi celebrul “Florilegiu bizantin”, compus de fondatorul Corului Madrigal, Maestrul Marin Constantin. Pe parcursul programului se vor remarca soliştii Gabriel Bănică, Florian Costea, Doru Feraru şi Anna Mirescu.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Bilete.ro, la Casieria Hotel Ibis București, Casieria Metrou Unirii 1 București, Casieria Palatul Copiilor București, Casieria Sălii Radio, la 520 de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, în magazinele Inmedio și Germanos. Prețurile biletelor variază între 50 și 150 de lei.

INFO

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu” (2013), Corul Madrigal a primit Diploma și Trofeul UNESCO „50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”, din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.