Corul Madrigal și Programul Național Cantus Mundi au lansat volumul „Muzica pentru toți”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-si-programul-national-cantus-mundi-au-lansat-volumul-muzica-pentru-toti/

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a lansat prin Programul Naţional Cantus Mundi proiectul editorial „Muzica pentru toţi – Integrarea şi incluziunea socială a copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale prin intermediul muzicii”.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2021

Volumul „Muzica pentru toți” vine în sprijinul dirijorilor și a profesorilor cu o componentă complexă privind metodele aplicate în procesul educațional, vizându-le cu precădere pe acelea de relaționare din interiorul unui grup coral sau muzical, cu scopul de a menține un spațiu dedicat dezvoltării armonioase a tuturor copiilor, indiferent de cerințele lor educționale. În plus, materialul editorial aduce un element de noutate prin propunerea unei componente autoreflexive, de cunoaștere de sine, prin care formatorii să își potențeze vocația care i-a îndemnat de la bun început să fie dascăli.

 Dirijorii corurilor de copii au o misiune extrem de complexă și de importantă – ei formează oameni, construiesc comunități, ating suflete, scriu povești în viețile celor la care ajunge muzica. Tocmai de aceea, interacțiunea dintre copii și dirijor are o importanță uriașă, fiind totodată o conexiune care evoluează constant și care are nevoie de ingrijire atentă și continuă. Acest ghid menirea de a valorifica această relație, prin construirea și consolidarea un mediu armonios, în care fiecare copil să își atingă potențialul, să se simtă în siguranță, să se dezvolte sănătos, pentru a se putea bucura deplin de una dintre cele mai frumoase experiențe – aceea de a cânta alături de prietenii și colegii lui, a declarat Emil Pantelimon, Manager, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

„Muzica pentru toți” aduce în prim-plan principiile esențiale ale integrării și incluziunii prin cultură, prin care, atunci când interacționează într-un mediu educațional adecvat, orice copil își poate împlini potențialul, indiferent de limitări sau constrângeri fizice sau psihice. Acestea sunt principii pe baza cărora a fost creat Programul Național Cantus Mundi, cea mai mare mișcare de comunicare și integrare prin muzică a copiilor din România, care promovează acceptarea, diversitatea și toleranța în toate activitățile și evenimentele pe care le desfășoară.

Proiectul editorial „Muzica pentru toți – Integrarea și incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale prin intermediul muzicii” este inițiat și implementat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)*.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Mai multe informații despre volumul „Muzica pentru toți” sunt disponibile pe www.cantusmundi.ro, www.madrigal.ro și pe canalele de social media ale Programului Național Cantus Mundi și Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela un număr impresionant de 1.680 de coruri. Peste 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

 

 

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.