Corul Madrigal transformă Parcul Ateneului într-o replică a Grădinii Ghetsimani
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-transforma-parcul-ateneului-intr-o-replica-a-gradinii-ghetsimani/

Cu ocazia Concertului Extraordinar de Paşte, Corul Naţional Madrigal va tranforma Parcul Ateneului Român într-o replică a Grădinii Ghetsimani

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2019

Concertul tradițional programat în Duminica Floriilor la Ateneul Român de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este deja sold-out, chiar înainte ca organizatorii să dezvăluie marea surpriză cu care vor fi întâmpinați cei care au achiziționat bilete la acest eveniment.

Pentru prima oară, parcul Ateneului Român va fi transformat în veritabila Grădină Ghetsimani, iconicul spațiu cu măslini unde Iisus s-a retras să se roage, împreună cu ucenicii Săi, după Cina cea de taină. Practic, experiența artistică a publicului va începe dinaintea pășirii sub cupola Ateneului Român, prin spectacolul sonor asigurat de ansamblurile corale din Programul Național Cantus Mundi și prin impactul vizual al măslinilor ce vor alcătui decorul acestui periplu muzical unic în România dar și prin expoziția de fotografie semnată de Gabriel Crișan. Epuizarea atât de rapidă a biletelor pentru 21 aprilie a condus la decizia de a dubla evenimentul, un nou concert fiind scos astăzi la vânzare pentru data de 20 aprilie. Biletele pot fi achiziționate on-line de pe platforma www.bilete.ro

Ghetsimani, grădina de la poalele muntelui Eleonului și locul de rugăciune pe care Iisus l-a iubit cel mai mult, va prinde viață în fața clădirii legendare a Ateneului Român, unde reprezentațiile artistice ale corurilor de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi vor începe încă de la ora 16.00, cu accesul liber al publicului. De la ora 18.00 posesorii de bilete vor putea să prelungească experiența artistică în sala Ateneului, alături de celebrul Cor Madrigal, unul dintre cele mai apreciate ansambluri corale din lume.

Ghetsimani

Corul Național Madrigal este mereu deschizător de drumuri artistice. Am realizat primele concerte de Crăciun și de Paște în vremea comunismului, când un astfel de demers dovedea un curaj aflat la limita nebuniei. Am pornit primul program național de integrare socială prin muzică și astăzi avem 43.000 de copii pe toată întinderea României. Acum aducem în inima Bucureștiului Drumul Crucii și Grădina Ghetsimani, simboluri creștine de mare însemnătate, într-un proiect muzical și scenografic unic” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Ca în fiecare an, repertoriul selectat de Anna Ungureanu – dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – va cuprinde o serie de compoziții remarcabile din istoria corală, redând emoția specifică Sărbătorilor Pascale. În program, va fi inclus și emblematicul „Florilegiu Bizantin”, o suită de lucrări ortodoxe non-canonice, cu tonalități originale de la Muntele Athos și din mânăstirile românești, colecție structurată de maestrul Marin Constantin la începutul anilor ‘80. Pentru această lucrare muzicală s-au realizat și înregistrări video speciale, pentru ca vestea Învierii Domnului să ajungă prin intermediul sonorității inconfundabile a Corului Madrigal către toți românii. Lansarea oficială a acestui proiect artistic va avea loc pe 20 aprilie pe conturile de social media –  Corul Madrigal și Cantus Mundi România și pe posturi naționale și locale de televiziuni și radiouri din România.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

Cantus Mundi

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a împlinit 56 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat prin activitatea  membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.200 de coruri. 43.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Concertul de Paște va fi difuzat integral în perioada Sărbătorilor Pascale pe postul de televiziune Digi 24.

Foto: Madrigal – facebook

 

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.