„Così fan tutte” de W. A. Mozart, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosi-fan-tutte-de-w-a-mozart-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Sâmbătă, 27 februarie, de la ora 19:00, la Opera Naţională Bucureşti are loc premiera spectacolului de operă „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia artistului britanic John Fulljames, regizor asociat al Royal Opera House „Covent Garden” din Londra.

Un articol de Petre Ivan|22 februarie 2016

Realizată în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie – instituție situată pe proprietatea Wormsley din Buckinghamshire, în apropiere de Londra, care organizează anual unul dintre festivalurile consacrate de operă din Europa –, această montare a operei „Così fan tutte” este rezultatul unui tip de cooperare internațională între instituții din ce în ce mai des întâlnită la nivel mondial datorită oportunităților artistice și de producție fără precedent pe care le oferă.

Premiera va beneficia de participarea solistei invitate Andreea Soare (rolul Fiordiligi), soprană ce a făcut parte și din distribuția de la Opera Garsington și care colaborează frecvent cu Opéra National de Paris. Dirijor este Adrian Morar.

John Fulljames este regizor asociat la Royal Opera House „Covent Garden” din Londra, a fost co-fondator şi director artistic al The Opera Group, iar despre el se scria într-un articol al publicaţiei The Telegraph că „a devenit un regizor de primă importanţă abordând fiecare operă într-un mod nou”.

Următoarele reprezentații ale acestui spectacol au loc în 28 februarie și 7 aprilie.

Foto: Così fan tutte – operanb.ro

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.