Lumea se schimbă şi în mod aproape firesc oamenii refuză să accepte asta. La fel se întâmplă şi cu fotbalul, fie că ne place sau nu. Jocul copilăriei suferă transformări, ca să nu zic mutaţii, iar fantezia este înlocuită puţin câte puţin cu rigoarea, până la transformarea totală.
Un articol de Dede's|1 iulie 2016
În primul sfert de finală al Euro 2016, rigoarea a fost la putere. Polonezii stau foarte bine la acest capitol, inclusiv vedeta lor, Robert Lewandowski este un soldat foarte disciplinat, care interpretează până la ultima notă partitura oferită de antrenor, chiar dacă este evident că ar fi capabil și de mici „floricele”.
Ca orice plan și planul tactic al polonezilor are un final și acesta s-a produs în timpul loviturilor de departajare, când inima dansează spasmodic și gleznele devin rigide.
Portugalia nu mai este ce a fost, Santos, ca un veritabil sergent de carieră a dat milităria jos din pod și echipa începe să arate din ce în ce mai rău din 
punct de vedere al spectacolului și din ce în ce mai bine din cel al eficacității.
Pe acest fond nu trebuie să mai mire pe nimeni că Pepe este fotbalistul numărul unu al echipei, iar Ronaldo are momente de un ridicol absolut, neregăsindu-se în planul tactic al echipei. În primul unsprezece încă îl menține faima, altfel… Dacă în semifinale, în timpul meciului, când Pepe va respinge eroic a douăzecea minge de pe linia porții, Ronaldo va recita din Camoes, în timp ce din smartphone-ul ascuns în jambiere se va auzi discret un cântec fado, lucrurile vor fi pe deplin edificate, dacă nu, superstarul lui Real Madrid va trebui să mai înghită un vagon de glume după ce va da, inevitabil, pe lângă minge.
Umilința supremă ar fi ca echipa să triumfe cu el pe post de stea eminesciană (Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, şi nu e.). În primă instanță aș fi fost tentat să spun că asistăm la un apus de Ronaldo și un răsărit de Renato Sanches, dar nu, oricât de puțin ne-ar face plăcere, suntem în plină arșiță cu Pepe și Fonte la zenit.
Foto: Pepe și Ronaldo – euro 2016
