Cosmin Agache, finalist la show-ul Românii au talent, a câștigat BLIP Romanian Beatbox Challenge
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosmin-agache-finalist-la-show-ul-romanii-au-talent-a-castigat-blip-romanian-beatbox-challenge/

Artişti din toată lumea s-au înscris la competiţiile lansate de platforma BLIP / Beatbox and Looping International Platform. Juriul, format din artişti de beatbox şi de looping recunoscuţi internaţional, a desemnat câştigătorii celor 3 competiţii. Cosmin Agache, cunoscut de la show-ul ”Românii au talent” a câştigat premiul I la categoria beatbox.

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2020

Challenge-urile lansate de BLIP/ Beatbox and Looping International Platform au reunit lucrări de la peste 40 de artiști vocali din România, Austria, Franța, Germania, Cehia, Statele Unite ale Americii. Juriul, format din Sam Perry, SkilleR, Denis Bolborea și A- C Leonte, a desemnat câștigătorii celor 3 categorii.

Competiția de beatbox a fost câștigată de Cosmin Agache, cunoscut publicului din România de la show-ul ”Românii au talent” din 2011, când a ajuns în finală la vârsta de numai 14 ani. Pe lângă premiul în bani, Cosmin a beneficiat și de producția unui videoclip, semnat de artistul vizual Andrei Cozlac.

Cosmin Agache | winner of BLIP Romanian Beatbox Challenge

La categoria Looping, jurizată de Sam Perry, premiul I a fost câștigat de artistul M-Age din Cehia cu o interpretare originală a piesei ”Feeling Good”:

Pentru cea de-a treia competiție, Creative Challenge, s-au acordat 6 premii. În ordinea punctajului câștigătorii sunt: DGYMIE, Cosmin Agache, Matej, Nanezu’,Ischi, MCx Woodie. Lucrările tuturor artiștilor poti fi urmărite aici.

Competițiile lansate de BLIP sunt doar primul pas în dezvoltarea platformei. Aceasta găzduiește de asemenea producții audiovizuale, ateliere și tutoriale online (de beatbox, live looping, tehnică vocală etc.), interviuri adresate tuturor creatorilor de gen.

Printre producțiile susținute de BLIP se numără și EP-ul de debut al artistului KABLAT  ”Out of the loop”, lansat în urmă cu câteva zile. Pe cele 5 piese de pe ”Out of the loop”, KABLAT folosește ca input doar voce și beatbox. Single-ul cu același nume, beneficiază de un clip video realizat de Sabina Costinel cu performerii Valentina de Piante și Denis Bolborea, pornind de la o serie de materiale filmate de Lavinia Pollak în cadrul proiectului Singing Bodies și un fragment capturat de Alina Ușurelu din spectacolul Bad Mamma.

KABLAT- Out of the Loop

Despre BLIP

blip.indiebox.ro a fost dezvoltat în cadrul proiectului ”100% human voice” coordonat de Indie Box și își propune susținerea și promovarea artiștilor de beatbox și looping, precum și încurajarea colaborărilor acestora cu artiști din alte genuri muzicale și domenii creative.

Despre Indie Box

Indie Box activează în domeniul artelor performative, punând accent pe cercetare și creație inovatoare în muzică și dans contemporan. Face parte din colectivul AREAL – Spațiu pentru dezvoltare coregrafică, iar anul acesta propune o serie de ateliere și performance-uri online, lansează BLIP – Beatbox and Looping International Platform, precum și un nou EP muzical, creat 100% prin intermediul vocii.

BLIP face parte din proiectul ”100% human voice” inițiat de Indie Box și implementat în parteneriat cu Overground Music, InnerSound și Radio Guerrilla.

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național și de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.