Cosmin Dragomir și incredibila noastră cultură culinară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosmin-dragomir-si-incredibila-noastra-cultura-culinara/

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puţin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt şi publică – nici mai mult, nici mai puţin – decât cărţi despre istoria bucătăriei noastre.

Un articol de Andrei Crăciun|12 iunie 2019

Dacă sunteți pasionați de gastronomie (dar și dacă nu sunteți), ar trebui să luați aminte la ce are de spus Cosmin Dragomir.

Cine ești dumneata, domnule Cosmin Dragomir? De unde ai apărut în viețile noastre? Cum de ți-ai găsit tocmai această nișă: să scrii despre industria ospitalități, îndeosebi mâncare și cârciumi?
Dragă Andrei, îl știi pe Neghiniță, un fel de Făt-Frumos de sorginte culinară, ivit dintr-o boabă pe care trebuie să o îndepărtezi? Ei bine, nu-s ăla, așa cum nici povestea mea nu are calitățile unui destin de soi. Pe când era mic (mic și negricios chiar) nu visam să ajung jurnalist culinar. Așa s-a întâmplat să fie. Mama a fost o bucătăreasă excelentă, eu m-am deprins cu tigăile din nevoie și abia târziu a apărut pasiunea pentru gastronomie. În timpul ăsta deja râneam în presă și, după apariția showurilor tv de profil de la noi, mi-am dat seamă că pe undeva intuiesc un trend bun. Am început să fac interviuri cu ceilalți bucătari de pe la noi, că în paginile colegilor de la ziare și reviste nu apăreau decât cei trei din fostul juriu MasterChef, actualmente la Antena1, și din când, în când Horia Vârlan, că pe atunci Prima TV mai avea ceva rating. Am întâlnit o lume… o lume clișeistică, lume specifică oricărei bresle cu gășculițe, orgolii, invidii, maimuțăreli. Am găsit și mulți profesioniști frustrați că nimeni nu îi băga în seama. Cum, între timp, poziția socială a bucătarului a fost reabilitată, și cum multe beri și sticle cu vin am împărțit cu ei, m-am trezit în mijlocul acestei industrii complicate. Zona de istorie de care mă ocup în prezent, e de dată ceva mai recentă, pe când mi-am dat seama că nimeni nu a scris-o. Radu Anton Roman a fost un arheolog culinar cum sunt și alții. A resuscitat, în prime time, rețete străvechi, pe unele le-a presărat și cu un praf de dacopatie („măduvă tracică”). În zona de istorie, de comparatism, puține voci, și ele cam neauzite, fie că veneau din zona rigidă, academică, fie că stârneau mult prea puțin zgomot precum carte lui Vlad Macri sau colțul de internet ocupat de costachel.ro. Așadar, printre ei m-am strecurat și eu, cu destul de mult zgomot, zic. Mai există și o altă căprărie a celor care scriu despre mâncare și cârciumi: criticii culinari sau recenzorii de restaurante, specie a genului de care m-am ferit pe cât de mult am putut.

Ce este editura GastroArt și ce și-a propus ea să facă pentru istoria noastră culinară? Cum merge prăvălia? Cumpără românii cărți despre bucate?

Cozi ca la pâinea turcească din anii ’90. Exagerez, dar este o nișă care mișcă bine cum se spune, indiferent că pe copertă scrie Sanda Marin, Dan Silviu Boerescu, Laura Laurențiu sau Laura Cosoi. Am dat exemple intercalate de așa da și așa nu. Și dacă tot suntem la raionul cărți, aș vrea să vorbesc despre una destul de recentă: Istoria Gastronomiei Românești a lui Mihai Tatulici, apărută chiar la Editura Academiei Române, deși cei de la editură nu prea au habar de treaba asta. Au auzit și ei, dar au auzit din presă. Probabil că e urât să vorbesc despre așa “despre un coleg de breaslă”, deși nici nu am fost colegi iar dacă asta e breasla prefer să nu fiu niciodată catalogat ca fiind parte a ei: ei bine, cred că această carte, atenție ISTORIA, deci nu o istorie, este exemplu perfect al fripturismului dus pe cele mai înalte culmi. O carte, atenție – ISTORIA!, scrisă în baza cuvintelor probabil, posibil, îmi place să cred, cu greșeli grave (a ratat secolul Regulamentelor Organice, a confundat o rețetă particulară de alivancă cu rețetele consacrate schimbând paritatea mălai/făină etc), cu o ignoranță senină în ceea ce privește enunțuri precum “cea mai”, “cel mai” ori “exhaustiv” și fără proprietatea termenilor (autentic nu-I tot un drac cu tradițional) ca aceasta ne face mai mult rău decât bine. Așa cum rău ne fac și cărțile de rețete făcute pe genunchi ori blogurile culinare care caută doar trafic și care ne prezintă preparate incorecte. În ceea ce mă privește, public cărți tipărite cu zeci și/sau sute de ani în urmă. Cărți ale căror reeditări ne sunt necesare tocmai pentru a scrie, atenție ISTORIA, și nu a bâjbâi în presupuneri. Când lucrezi cu reeditări sau scoți cărți de specialitate (etnografie, antropologie) nu-ți pui în cap să faci mall din prăvălie ci, dacă se poate, să supraviețuiești, să nu scoți bani din buzunar. Sunt la început, nu o duc bine, dar nici nu vreau să mă plâng.  

Ca specialist în chestiunea trecutului nostru gastronomic, vin și te întreb: care e treaba cu fasolea bătută ca la Buzău? De ce se bătea fasolea chiar așa la Buzău? Cunoști explicația?

Cred că buzoienii încă își caută identitatea regională. Fasole regățeană înnobilată cu o bătaie ruptă din Vaslui. Sau pe acolo. Din ce știu această fasole pe care ai invocat-o nu are nimic special față de altă fasole bătută în altă parte, că doar bătaia e ruptă din Rai și din Grădina Maicii Domnului: Visit Romania and eat our beans.

Mi-ai povestit la un moment dat istoria unui bucătar rom care a grăbit eliberarea romilor din robie? Ai fi drăguț să ne-o relatezi și pentru cititorii noștri?
Ar fi foarte drăguț să fac asta, dar prefer să vă las un link. Nu doar că e destul de lungă, dar pe site există istoria povestită de Neagu Djuvara și varianta-mi ar suferi prin amatorism.

Cu țara ce facem, domnul Cosmin Dragomir? Încotro mergem noi, Cosmine? Ne mai salvăm în ceasul 12? Să emigrăm? Să rămânem aici să ne scufundăm cu vaporul? Ce e de făcut?

Există o poveste cu niște vase pe Dunăre scufundate de artileria noastră prin Războiul de Independență. Cronicarii au notat un singur supraviețuitor dintre dușmani, un bucătar laș care a părăsit corabia fix la începutul ostilităților. Cum amândoi suntem la vârsta la care decizia pare că e deja luată, zic că rămânem aici. Amu, de când cu voturile la referendumuri și europarlamentare pare că, la capătul tunelului, o plită cu inducție luminează ademenitor sub un ceaun cu zeamă de salate, papară și afumătură.

Cum urmărești așa industria ospitalității, suntem spre bine sau cum? Ce ne profețești pentru ani ce vor veni?

Suntem așa și așa, dar mai mult spre rău. Bun, există zone unde ne îndreptăm către foarte bine. Avem din ce în ce mai multe restaurante bune și foarte bune, există un trend de modernizare a bucătăriei tradiționale și/sau de inventare a unei gastronomii românești cu succese remarcabile pe farfurii. Bem vinuri din ce în ce mai corecte și la prețuri decente, ne-am dedulcit la cafea de calitate etc. Dar, există încă o sumedenie de locante unde salmonela își face de cap pe unicul tocător folosit, că nu au auzit de contaminare încrucișată, sunt încă sute, mii, de locuri în care mâncarea este doar mâncabilă (uneori nici măcar atât) și mai avem și cea mai acută criză de personal din HoReCa din ultimele decenii. Câteodată sunt optimist, câteodată văd monstruos și pic în depresie. Dacă o să ne uităm la mâncare și altfel decât materie de umplut ghiozdanul o să ne fie mai bine și cârciumile or să se trieze de la sine. Și acum o fac, dar din alte motive (60% din localuri recent deschise se închid în primele 9 luni de funcționare). Cel mai frecvent motiv fiind faptul că avem prea mulți patroni de restaurante și prea puțini cârciumari.

Zona de istorie de care mă ocup în prezent, e de dată ceva mai recentă, pe când mi-am dat seamă că nimeni nu a scris-o. Radu Anton Roman a fost un arheolog culinar cum sunt și alții. A resuscitat, în prime time, rețete străvechi. (Cosmin Dragomir, jurnalist culinar)

Foto: Elena Răduță Photography



11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?