Cosmin Dragomir și incredibila noastră cultură culinară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosmin-dragomir-si-incredibila-noastra-cultura-culinara/

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puţin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt şi publică – nici mai mult, nici mai puţin – decât cărţi despre istoria bucătăriei noastre.

Un articol de Andrei Crăciun|12 iunie 2019

Dacă sunteți pasionați de gastronomie (dar și dacă nu sunteți), ar trebui să luați aminte la ce are de spus Cosmin Dragomir.

Cine ești dumneata, domnule Cosmin Dragomir? De unde ai apărut în viețile noastre? Cum de ți-ai găsit tocmai această nișă: să scrii despre industria ospitalități, îndeosebi mâncare și cârciumi?
Dragă Andrei, îl știi pe Neghiniță, un fel de Făt-Frumos de sorginte culinară, ivit dintr-o boabă pe care trebuie să o îndepărtezi? Ei bine, nu-s ăla, așa cum nici povestea mea nu are calitățile unui destin de soi. Pe când era mic (mic și negricios chiar) nu visam să ajung jurnalist culinar. Așa s-a întâmplat să fie. Mama a fost o bucătăreasă excelentă, eu m-am deprins cu tigăile din nevoie și abia târziu a apărut pasiunea pentru gastronomie. În timpul ăsta deja râneam în presă și, după apariția showurilor tv de profil de la noi, mi-am dat seamă că pe undeva intuiesc un trend bun. Am început să fac interviuri cu ceilalți bucătari de pe la noi, că în paginile colegilor de la ziare și reviste nu apăreau decât cei trei din fostul juriu MasterChef, actualmente la Antena1, și din când, în când Horia Vârlan, că pe atunci Prima TV mai avea ceva rating. Am întâlnit o lume… o lume clișeistică, lume specifică oricărei bresle cu gășculițe, orgolii, invidii, maimuțăreli. Am găsit și mulți profesioniști frustrați că nimeni nu îi băga în seama. Cum, între timp, poziția socială a bucătarului a fost reabilitată, și cum multe beri și sticle cu vin am împărțit cu ei, m-am trezit în mijlocul acestei industrii complicate. Zona de istorie de care mă ocup în prezent, e de dată ceva mai recentă, pe când mi-am dat seama că nimeni nu a scris-o. Radu Anton Roman a fost un arheolog culinar cum sunt și alții. A resuscitat, în prime time, rețete străvechi, pe unele le-a presărat și cu un praf de dacopatie („măduvă tracică”). În zona de istorie, de comparatism, puține voci, și ele cam neauzite, fie că veneau din zona rigidă, academică, fie că stârneau mult prea puțin zgomot precum carte lui Vlad Macri sau colțul de internet ocupat de costachel.ro. Așadar, printre ei m-am strecurat și eu, cu destul de mult zgomot, zic. Mai există și o altă căprărie a celor care scriu despre mâncare și cârciumi: criticii culinari sau recenzorii de restaurante, specie a genului de care m-am ferit pe cât de mult am putut.

Ce este editura GastroArt și ce și-a propus ea să facă pentru istoria noastră culinară? Cum merge prăvălia? Cumpără românii cărți despre bucate?

Cozi ca la pâinea turcească din anii ’90. Exagerez, dar este o nișă care mișcă bine cum se spune, indiferent că pe copertă scrie Sanda Marin, Dan Silviu Boerescu, Laura Laurențiu sau Laura Cosoi. Am dat exemple intercalate de așa da și așa nu. Și dacă tot suntem la raionul cărți, aș vrea să vorbesc despre una destul de recentă: Istoria Gastronomiei Românești a lui Mihai Tatulici, apărută chiar la Editura Academiei Române, deși cei de la editură nu prea au habar de treaba asta. Au auzit și ei, dar au auzit din presă. Probabil că e urât să vorbesc despre așa “despre un coleg de breaslă”, deși nici nu am fost colegi iar dacă asta e breasla prefer să nu fiu niciodată catalogat ca fiind parte a ei: ei bine, cred că această carte, atenție ISTORIA, deci nu o istorie, este exemplu perfect al fripturismului dus pe cele mai înalte culmi. O carte, atenție – ISTORIA!, scrisă în baza cuvintelor probabil, posibil, îmi place să cred, cu greșeli grave (a ratat secolul Regulamentelor Organice, a confundat o rețetă particulară de alivancă cu rețetele consacrate schimbând paritatea mălai/făină etc), cu o ignoranță senină în ceea ce privește enunțuri precum “cea mai”, “cel mai” ori “exhaustiv” și fără proprietatea termenilor (autentic nu-I tot un drac cu tradițional) ca aceasta ne face mai mult rău decât bine. Așa cum rău ne fac și cărțile de rețete făcute pe genunchi ori blogurile culinare care caută doar trafic și care ne prezintă preparate incorecte. În ceea ce mă privește, public cărți tipărite cu zeci și/sau sute de ani în urmă. Cărți ale căror reeditări ne sunt necesare tocmai pentru a scrie, atenție ISTORIA, și nu a bâjbâi în presupuneri. Când lucrezi cu reeditări sau scoți cărți de specialitate (etnografie, antropologie) nu-ți pui în cap să faci mall din prăvălie ci, dacă se poate, să supraviețuiești, să nu scoți bani din buzunar. Sunt la început, nu o duc bine, dar nici nu vreau să mă plâng.  

Ca specialist în chestiunea trecutului nostru gastronomic, vin și te întreb: care e treaba cu fasolea bătută ca la Buzău? De ce se bătea fasolea chiar așa la Buzău? Cunoști explicația?

Cred că buzoienii încă își caută identitatea regională. Fasole regățeană înnobilată cu o bătaie ruptă din Vaslui. Sau pe acolo. Din ce știu această fasole pe care ai invocat-o nu are nimic special față de altă fasole bătută în altă parte, că doar bătaia e ruptă din Rai și din Grădina Maicii Domnului: Visit Romania and eat our beans.

Mi-ai povestit la un moment dat istoria unui bucătar rom care a grăbit eliberarea romilor din robie? Ai fi drăguț să ne-o relatezi și pentru cititorii noștri?
Ar fi foarte drăguț să fac asta, dar prefer să vă las un link. Nu doar că e destul de lungă, dar pe site există istoria povestită de Neagu Djuvara și varianta-mi ar suferi prin amatorism.

Cu țara ce facem, domnul Cosmin Dragomir? Încotro mergem noi, Cosmine? Ne mai salvăm în ceasul 12? Să emigrăm? Să rămânem aici să ne scufundăm cu vaporul? Ce e de făcut?

Există o poveste cu niște vase pe Dunăre scufundate de artileria noastră prin Războiul de Independență. Cronicarii au notat un singur supraviețuitor dintre dușmani, un bucătar laș care a părăsit corabia fix la începutul ostilităților. Cum amândoi suntem la vârsta la care decizia pare că e deja luată, zic că rămânem aici. Amu, de când cu voturile la referendumuri și europarlamentare pare că, la capătul tunelului, o plită cu inducție luminează ademenitor sub un ceaun cu zeamă de salate, papară și afumătură.

Cum urmărești așa industria ospitalității, suntem spre bine sau cum? Ce ne profețești pentru ani ce vor veni?

Suntem așa și așa, dar mai mult spre rău. Bun, există zone unde ne îndreptăm către foarte bine. Avem din ce în ce mai multe restaurante bune și foarte bune, există un trend de modernizare a bucătăriei tradiționale și/sau de inventare a unei gastronomii românești cu succese remarcabile pe farfurii. Bem vinuri din ce în ce mai corecte și la prețuri decente, ne-am dedulcit la cafea de calitate etc. Dar, există încă o sumedenie de locante unde salmonela își face de cap pe unicul tocător folosit, că nu au auzit de contaminare încrucișată, sunt încă sute, mii, de locuri în care mâncarea este doar mâncabilă (uneori nici măcar atât) și mai avem și cea mai acută criză de personal din HoReCa din ultimele decenii. Câteodată sunt optimist, câteodată văd monstruos și pic în depresie. Dacă o să ne uităm la mâncare și altfel decât materie de umplut ghiozdanul o să ne fie mai bine și cârciumile or să se trieze de la sine. Și acum o fac, dar din alte motive (60% din localuri recent deschise se închid în primele 9 luni de funcționare). Cel mai frecvent motiv fiind faptul că avem prea mulți patroni de restaurante și prea puțini cârciumari.

Zona de istorie de care mă ocup în prezent, e de dată ceva mai recentă, pe când mi-am dat seamă că nimeni nu a scris-o. Radu Anton Roman a fost un arheolog culinar cum sunt și alții. A resuscitat, în prime time, rețete străvechi. (Cosmin Dragomir, jurnalist culinar)

Foto: Elena Răduță Photography



24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.